Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Paul McCartney - Early Days

Inspirat de anii de început ai carierei, Paul McCartney a compus "Early Days", o baladă nostalgică despre primii pași făcuți în muzică alături de John Lennon. În videoclipul alb-negru regizat de Vincent Haycock apare și Johnny Depp, acesta fiind cel de-al 3-lea clip Paul McCartney în care actorul este prezent, după "My Valentine" și "Queenie Eye".

"Early Days" este una dintre piesele cu greutate de pe noul album Paul McCartney, "New". Cu toate aceastea, fostul membru Beatles nu avea în plan să lanseze un videoclip.

"Atunci când am o piesă nu mă gândesc la videoclip. Sunt convins că unii au în minte clipul, dar eu nu. Eu mă gândesc doar la piesă, mai întâi la compoziție și apoi la înregistrarea ei. "

Când regizorul Vincent Haycock i-a trimis însă câteva sugestii de clip, Paul s-a răzgândit și a luat în considerare realizarea unui video.

"E o piesă melancolică pentru mine, despre mine și John în perioada de început și nu mă gândeam la vreun clip. Dar Vincent a venit la mine cu o idee grozavă: în loc să avem tineri actori care să ne imite pe mine și pe John în adolescență, bătând străzile din Liverpool cu chitările pe spate, cum ar fi dacă am prezenta oricare 2 muzicieni la început de carieră? Mi s-a părut o idee cool", a povestit Paul McCartney pentru revista Rolling Stone.

Așa s-a luat decizia de a filma noul videoclip Paul McCartney - "Early Days", în care apare și bunul său prieten, Johnny Depp.

Comentarii

Muzică și film

Ele sunt actrițele care le vor interpreta pe partenerele membrilor The Beatles în cele patru filme biografice

Saoirse Ronan, Anna Sawai, Aimee Lou Wood și Mia McKenna Bruce au fost confirmate oficial în distribuția celor patru filme biografice despre John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr.

Publicat

pe

Saoirse Ronan, Mia McKenna Bruce, Anna Sawai și Aimee Lou Wood
Saoirse Ronan, Mia McKenna Bruce, Anna Sawai și Aimee Lou Wood │ FOTO: captură YouTube

Mia McKenna Bruce o va interpreta pe prima soție a lui Ringo Starr, Maureen (Cox) Starkey, Saoirse Ronan o va juca pe prima soție a lui Paul McCartney, Linda (Eastman) McCartney, Anna Sawai va intra în pielea lui Yoko Ono, iar Aimee Lou Wood o va portretiza pe prima soție a lui George Harrison, Pattie Boyd.

Linda l-a cunoscut pe McCartney în 1967, în timp ce lucra ca fotografă. A fost o atracție instantanee între cei doi, iar doi ani mai târziu s-au căsătorit. Linda a cântat alături de soțul ei în trupa Wings, înființată după etapa Beatles. Au rămas împreună până la moartea ei din 1998, cauzată de cancerul la sân.

John Lennon a întâlnit-o pentru prima dată pe artista japoneză Yoko Ono la o expoziție din Londra. Deși era căsătorit la acea vreme cu Cynthia Powell, Lennon a fost imediat intrigat de Ono. Lennon și Powell au divorțat în 1968. Anul următor, muzicianul s-a însurat cu Ono.

Pattie Boyd era un model de succes când l-a întâlnit pe George Harrison pe platourile de filmare ale peliculei "A Hard Day's Night" din 1964. S-au căsătorit în 1966, apoi au divorțat în 1977.

Maureen Starkey a început să se întâlnească cu Ringo Starr în 1962, când avea 16 ani și lucra ca și coafeză. S-au căsătorit în 1965 și au avut trei copii împreună. Cei doi au divorțat în 1975.

"Maureen, Linda, Yoko și Pattie sunt patru figuri fascinante și unice în felul lor. Sunt încântat că am reușit să convingem unele dintre cele mai talentate actrițe contemporane să se alăture acestei aventuri uimitoare", a transmis regizorul Sam Mendes.

Ambițiosul proiect cinematografic în care vor juca cele patru se numește "The Beatles - A Four-Film Cinematic Event". Fiecare peliculă se va concentra pe un membru individual al trupei The Beatles, împletind poveștile personale cu istoria muzicală a trupei. Harris Dickinson ("Babygirl") îl va portretiza pe John LennonPaul Mescal ("The Gladiator 2") îl va juca pe Paul McCartneyBarry Keoghan ("Saltburn") va intra în rolul lui Ringo Starr și Joseph Quinn ("Cei Patru Fantastici") va deveni George Harrison.

Citește în continuare

Muzică și film

Johnny Depp revine în lumina reflectoarelor hollywoodiene într-o nouă adaptare "A Christmas Carol"

După o absență semnificativă din producții mainstream în urma complicatului proces cu fosta soție, Johnny Depp este pregătit să revină pe marile ecrane cu rolul lui Ebenezer Scrooge din "A Christmas Carol". Este una dintre cele două adaptări ale celebrei nuvele scrise de Charles Dickens, aflate în primele stadii de dezvoltare. Mai multe detalii despre ambele proiecte găsești în articol.

Publicat

pe

Concert The Hollywood Vampires la București pe 6 iunie 2016 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Paramount Pictures se află în negocieri pentru o reinterpretare cinematografică a operei "A Christmas Carol" de Charles Dickens. Johnny Depp va avea rolul principal, în distribuție alăturându-se și actrița Andrea Riseborough. Filmul va fi regizat de Ti West, cunoscut pentru trilogia "X", "Pearl" și "MaXXXine". Echipa este completată de Nathaniel Halpern (scenarist) și Emma Watts (producătoare).

Intitulată "Ebenezer: A Christmas Carol", pelicula ar urma să apară în cinematografe pe 13 noiembrie 2026. Este descrisă ca fiind o poveste palpitantă cu fantome, ce are în prim-plan călătoria supranaturală a unui om de a-și înfrunta trecutul, prezentul și viitorul și de a lupta pentru o a doua șansă.

Ebenezer Scrooge pare să fie un personaj potrivit pentru portofoliul lui Johnny Depp, el interpretând în trecut roluri care mai de care mai fascinante, de la Edward Scissorhands și Ichabod Crane din "Legenda Călărețului fără Cap", la căpitanul Jack Sparrow din "Pirații din Caraibe", Pălărierul Nebun din "Alice în țara minunilor" sau Willy Wonka din "Charlie și fabrica de ciocolată".

Mai mult, "Ebenezer: A Christmas Carol" marchează unul dintre cele mai importante roluri ale lui Depp din ultima vreme, după câștigarea procesului de defăimare intentat de Amber Heard. Atunci, industria nu a fost foarte prietenoasă cu el, fiind concediat din franciza "Animale Fantastice" și din "Pirații din Caraibe". Cu toate acestea, el și-a făcut simțită prezența în filmul istoric "Jeanne du Barry", și-a adus contribuția la romanul grafic "Hyde", realizat în colaborare cu Ridley Scott, iar de curând a încheiat producția pentru "Day Drinker", în care joacă alături de Penélope Cruz.

"A Christmas Carol" va beneficia de două adaptări cinematografice

Clasica poveste a lui Charles Dickens a beneficiat de numeroase reinterpretări de-a lungul anilor. Acum, pe lângă cea cu Johnny Depp, "A Chritmas Carol" va fi regândită de Robert Eggers ("Nosferatu"), cu Willem Dafoe în rolul lui Scrooge.

Citește în continuare

Muzică și film

Johnny Depp și Ridley Scott își unesc forțele pentru romanul grafic "Hyde" - TRAILER

Johnny Depp revine în atenția publicului cu "Hyde", un roman grafic creat alături de celebrul regizor Ridley Scott. Proiectul este bazat pe opera lui Robert Louis Stevenson, "Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde". Te invităm să afli mai multe detalii și să urmărești trailerul oficial.

Publicat

pe

Johnny Depp în trailerul pentru "Hyde"
Johnny Depp în trailerul pentru "Hyde" │ FOTO: captură YouTube / IGN

Johnny Depp și celebrul Ridley Scott, cunoscut pentru regia unor filme ca "Alien", "Blade Runner", "Gladiator", "Napoleon" sau "The Martian", lucrează alături de compania de producție Mechanical Cake pentru a construi un proiect original numit "Hyde" - o serie de romane grafice.

"Hyde" preia povestea domnului Hyde din nuvela lui Robert Louis Stevenson,"Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde" și prezintă o lume în care domnul Hyde l-a învins pe Jekyll. Acum, neîntrerupt de intervențiile alter ego-ului său, Hyde își poate în sfârșit explora nestingherit tendințele întunecate.

Domnul Hyde este adus în atenția publicului în noul său habitat, canalele de sub Londra, unde experimentează pe alții, folosind un ser pentru a crea și mai mulți Hyde. Fiecare volum din serie va conține două capitole cu peste 200 de pagini. Johnny Depp va contribui la toate aspectele proiectului și va crea personajul Hyde.

"Este uimitor să îți aduci contribuția în lumea personajelor magistrale ale lui Robert Louis Stevenson și să fii primit în viziunea lui Ridley Scott... și, în mod inexplicabil, să ai oportunitatea de a o explora. Este incredibil să primești această încredere din partea lui Ridley, un adevărat maestru", a transmis Johhny Depp.

Echipa din spatele seriei de romane grafice "Hyde" este completată de Jesse Negron (CEO-ul Mechanical Cake) și Joe Matsumoto, editorul Dave Elliott și artiștii grafici Gary Erskine și Chris Weston. Primul capitol costă 30 de dolari și poate fi precomandat pe site-ul Mechanical Cake.

TRAILER: Hyde (Johnny Depp & Ridley Scott)

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII