Urmărește-ne în Social Media

Passenger - Thunder and Lightning

Passenger a lansat un video filmat la studio pentru piesa ”Thunder and Lightning”. Melodia a fost înregistrată la Roundhead Studios din Noua Zeelandă, locație în care artistul a tras multe dintre piesele de pe ultimul album, ”Young as the Morning, Old as the Sea”.

Passenger a încheiat seria cover-urilor săptămânale pentru a începe o nouă rubrică. În perioada următoare, artistul britanic va lansa demo-uri și piese în lucru, ce ar putea intra pe viitorul său material discografic. Melodia cu care a dat startul acestui nou proiect săptămânal se numește ”Thunder and Lightning”.

”...pentru moment (dacă vă place ideea), în locul cover-urilor pe care le lansam în fiecare săptămână, voi urca pe YouTube câte un demo. Vor fi piese în care sunt doar eu cu chitara și s-ar putea să fie puțin neșlefuite, însă mă încântă ideea că le veți putea asculta în acest stadiu incipient”, a detaliat Passenger în descrierea noului clip.

Anul trecut, artistul englez a lansat discul “Young as the Morning, Old as the Sea”. Materialul a debutat pe prima poziție în topurile albumelor din Australia, Noua Zeelandă, Suedia și Marea Britanie.

Printr-un timbru distinctiv și o piesă încărcată de emoție, Michael David Rosenberg, cunoscut sub pseudonimul Passenger, a reușit în 2013 să se facă auzit la nivel internațional. Piesa „Let Her Go” a fost Number One în 17 țări, înregistrând vânzări de peste un milion de copii în UK și peste 3 milioane de exemplare în Statele Unite.

Interesant este faptul că piesa care i-a adus recunoașterea exista pe piață deja de aproape un an înainte de a ajunge să facă furori în topuri și să fie difuzată constant de posturile de radio. „Let Her Go” a fost asemenea unei comori ascunse, a cărei valoare a fost recunoscută de public doar după ce a fost expusă în diverse reclame.

Comentarii