Urmărește-ne în Social Media

Passenger - Let's Go

Passenger ne arată care este atmosfera de turneu într-un videoclip filmat chiar de el și cei trei muzicieni ce îl însoțesc în concerte. Noul single al artistului se numește ”Let's Go” și este extras de pe albumul ”Runaway”.

”Întregul videoclip (”Let's Go”) a fost filmat cu o cameră veche super 8 pe care am împrumutat-o de la Jarrad Seng. Ideea era să o avem în preajmă și ar rămâne la latitudinea fiecăruia din noi patru să o luăm din când în când și să filmăm momente din aventura noastră.

Chestia e că, dacă nu ești expert, este foarte dificil să-ți dai seama dacă aparatul funcționează sau nu, așa că nu aveam idee dacă am făcut bine ce-am făcut și dacă a rămas ceva demn de arătat publicului ... Din fericire, a funcționat, iar videoclipul este rezultatul”, a detaliat Passenger.

Let's Go” se regăsește pe albumul ”Runaway”, lansat pe 31 august. Discul include 10 piese noi, toate compuse de Passenger.

Tracklist Passenger - ”Runaway”:

  1. Hell Or High Water
  2. Why Can't I Change
  3. Heart To Love
  4. Let's Go
  5. He Leaves You Cold
  6. Ghost Town
  7. Runaway
  8. Eagle Bear Buffalo
  9. To Be Free
  10. Survivors

Printr-un timbru distinctiv și o piesă încărcată de emoție, Michael David Rosenberg, cunoscut sub pseudonimul Passenger, a reușit în 2013 să se facă auzit la nivel internațional. Piesa ”Let Her Go” a fost Number One în 17 țări, înregistrând vânzări de peste un milion de copii în UK și peste 3 milioane de exemplare în Statele Unite.

Interesant este faptul că piesa care i-a adus recunoașterea exista pe piață deja de aproape un an înainte de a ajunge să facă furori în topuri și să fie difuzată constant de posturile de radio. „Let Her Go” a fost asemenea unei comori ascunse, a cărei valoare a fost recunoscută de public doar după ce a fost expusă în diverse reclame.

Comentarii