Videoclipul "Stand Up" îl prezintă pe solistul Jacoby Shaddix filmat în alb-negru şi cu lentilă fisheye, alături de cadre shaky cam colorate cu colegii de trupă. Artiştii cântă într-un studio improvizat, într-o hală dezafectată. Piesa se bazează pe un riff catchy, tipic american, pe o voce cu mult ecou şi cu aer de imn, care pare gândită să fie fredonată de un public numeros la un concert pe o arenă.
Jacoby Shadix a descris astfel inspiraţia din spatele piesei:
"Stand Up" este inspirată de neliniştea socială a celor marginalizaţi din toată lumea. Este despre acel sentiment că îţi vine să renunţi când eşti cu spatele la zid. Pentru cei care au fost oprimaţi atât de mult timp e vorba despre senzaţia de lipsa de speranţă pe care o au. Melodia este menită să inspire acea şoaptă, acea mică voce din interior pentru care merită să lupţi. Asumă-ţi împuternicirea şi schimbă lumea cu vocea ta.
Papa Roach a mai lansat în ultimul an single-urile "Dying to Believe", "Kill The Noise", care a ocupat locul 1 în topul Mainstreak Rock timp de o lună, dar şi "Swerve". Acesta din urmă a fost un track colaborativ cu Jason Aalon Butler de la Fever 333 şi Sueco. Era mai apropiat de rap şi trap decât de rock-ul clasic, lucru reflectat şi în videoclipul melodiei. Papa Roach pregăteşte şi un album nou, care va sosi în a doua parte a lui 2022 prin New Noize Records.
Trupa va pleca în turneu în primăvara alături de Hollywood Undead şi Bad Wolves, cu opriri în Canada şi SUA. Ultimul LP lansat de grupul californian a fost "Grateste Hits Vol. 2: The Better Noise Years", care a sosit în martie 2021. A inclus 12 dintre cele mai apreciate piese ale formaţiei. Papa Roach a cântat în România în martie 2020, cu ultimul mare concert înainte de pandemie ţinut la Arenele Romane, în prezenţa a mii de persoane.
Clipul zilei
Clip viral: Papa Roach oprește concertul pentru a surprinde un fan din primele rânduri
Un concert Papa Roach s-a transformat într-un moment de neuitat pentru un adolescent din primele rânduri. Clipul, devenit viral pe platformele de socializare, surprinde momentul în care formația americană îl invită pe scenă pentru o adevărată surpriză.

Ce bucurie mai mare pentru un fan decât să fie observat de idolul său muzical? Acest lucru i s-a întâmplat unui adolescent la unul dintre concertele susținute recent de Papa Roach în America de Nord, parte din turneul "Rise of the Roach". Tânărul, un admirator înrăit al formației, a fredonant cuvânt cu cuvânt fiecare vers și a trăit la maximum fiecare melodie. Atitudinea sa plină de energie și iubirea sinceră pentru Papa Roach nu au fost trecute cu vederea, iar solistul Jacoby Shaddyx l-a invitat pe scenă.
Nerăbdător, tânărul s-a alăturat formației pentru ceea ce credea că e doar un gest de amabilitate. Însă, muzicienii aveau alte planuri. I-au oferit în dar o frumoasă chitară mov, semnată de toți membrii trupei, și un loc în lateralul scenei, de unde să privească restul show-ului.
"Copilul ăsta cânta fiecare cuvânt din fiecare melodie. Vrem să accepți acest cadou, să o agăți pe perete, să cânți la ea sau să i-o dăruiești unui prieten. Voi [fanii] sunteți atât de importanți pentru noi!", i-a transmis Jacoby adolescentului.
Muzicianul nu a uitat să îi adreseze câteva cuvinte tatălui celui mic, cel care i-a insuflat dragostea pentru muzică și concerte live:
"Respect tuturor taților care sunt mereu alături de copiii lor!"
Adolescentul, pe nume Owen, și-a exprimat părerea despre acest eveniment memorabil din viața sa, declarând pe platformele de socializare:
"Mulțumesc mult pentru chitară! Mă laud tuturor cu ea! Fratele meu o să cânte la ea în următorul nostru concert. Încă sunt în șoc după cele întâmplate!"
Se pare că simțul artistic al lui Jacoby Shaddyx l-a simțit pe cel al lui Owen, tânărul fiind la începutul carierei sale muzicale.
Momentul a devenit viral și i-a impresionat pe internauți
Clipul a strâns milioane de vizualizări și numeroase comentarii, cele mai multe dintre acestea aclamând gestul trupei Papa Roach:
- "Sper să aflu într-o bună zi că acest puști a intrat într-o trupă doar datorită acestui moment."
- "Și mulți zic că rock-ul a murit. Mă emoționez când văd astfel de clipuri care demonstrează că rock-ul este etern și apreciat de noile generații!"
- "Ce amintiri extraordinare!"
- "Ce drăguț! Efectiv i-ați schimbat viața copilului doar prin faptul că l-ați băgat în seamă."
- "Uitați de vedete!… Adevăratele rockstaruri sunt tații care sunt acolo pentru copiii lor. Papa Roach nu doar că a dăruit o chitară, ci le-a reamintit tuturor că prezența unui tată valorează mai mult decât orice riff de chitară!"
- "Băiatul ăla o să rupă chitara până la finalul anului!!! Bravo, Papa Roach!!!"
- "Întotdeauna am respect pentru trupele sau muzicienii care aduc copii pe scenă. Momentul acela le schimbă viața: așa se naște viitorul muzicii."
- "Cred că partea cea mai tare a fost că a observat acel tânăr care cânta fiecare vers din piesele lui! Iar faptul că l-a găsit și pe tatăl din public a fost un bonus uriaș! Un tată absolut minunat! Ador experiența tată-fiu pe care au trăit-o! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți! Muzica e, fără îndoială, hrană pentru suflet!"
Evident, au existat și câțiva cârcotași care au fost de părere că locul în care a fost mutat adolescentul pentru a vedea restul concertului nu era deloc avantajos sau, și mai rău, că întregul moment a fost regizat. Indiferent care este adevărul, Papa Roach a reușit să cimenteze relația cu fanii și să demonstreze că muzica este mai mult decât sunet.
VIDEO: Papa Roach a surprins un fan la concert
Mai multe despre trupa Papa Roach
Formată în 1993, în California, Papa Roach s-a impus pe scena alternativă odată cu lansarea albumului "Infest" în 2000, care conținea hitul devenit imn al unei generații - "Last Resort". Cu un sound ce îmbină nu metal, alternative rock și accente punk, trupa a explorat mereu teme personale și dureroase, de la alienare și depresie la eliberare și renaștere. De-a lungul anilor, Papa Roach și-a reinventat constant stilul, fără a-și pierde identitatea - un echilibru care le-a asigurat relevanța pe o scenă muzicală în continuă schimbare.
Recent, Papa Roach a lansat "Even If It Kills Me" și "Braindead", melodii care ar face parte dintr-un viitor album de studio, cel de-al 12-lea din cariera formației.






















