Urmărește-ne în Social Media

Palaye Royale - Sad Generation

Palaye Royale a lansat "Sad Generation", o piesă cu un mesaj profund despre sănătatea mintală și repercusiunile pe care platformele de socializare le au asupra noastră. Te invit să o asculți în articol și să urmărești videoclipul oficial.

Palaye Royale face o radiografie dureroasă a societății actuale prin piesa "Sad Generation". Versurile melodiei spun adevărul crud despre o viață trăită pe rețelele de socializare, ce are efecte devastatoare asupra psihicului uman. Conexiunile autentice și palpabile devin din ce în ce mai slabe, în timp ce singurătatea și gândurile negative se resimt mai puternic ca niciodată.

Muzicienii ating subiecte sensibile, dar extrem de importante, ce ar trebui abordate cu înțelegere, acceptare și curaj. Discuțiile despre depresie, anxietate și semne suicidare nu sunt niciodată ușor de purtat, însă Palaye Royale evidențiază necesitatea acestora. "Sad Generation" poate deveni cu ușurință un imn al celor care se luptă cu sănătatea mintală, o mărturie muzicală că nu sunt singuri în sentimentele pe care le trăiesc și o dovadă că există o lumină, oricât de mică ar fi, și în cele mai întunecate coltoane ale minții.

Palaye Royale este formată din frații Remington Leith (voce), Sebastian Danzig (chitară) și Emerson Barrett (tobe) și este considerată una dintre cele mai inovatoare trupe din rock-ul contemporan. Cel mai recent album semnat Palaye Royale este "Death or Glory", un imn al rezistenței și descoperirii de sine, care concretizează evoluția artistică a trupei și angajamentul acesteia de a împinge limitele glam-rock, art-punk și brit-pop într-un sunet distinctiv. Palaye Royale a concertat de mai mult ori în România, cea mai proaspătă vizită fiind la Summer Well 2025.

Comentarii

Concerte & turnee

Palaye Royale revine pe scena principală Summer Well; descoperă un prim program al ediției din 2026

Summer Well 2026 începe să se contureze odată cu anunțul unui nou headliner și al unui prim program artistic. Trupa americană Palaye Royale revine în lineup-ul festivalului, după show-ul de anul trecut. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

│ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Cea de-a 15-a ediție a festivalului Summer Well se anunță a fi de neratat, lineup-ul conturat până acum satisfăcând mai multe tipuri de ascultători. Programul muzical a fost completat de Palaye Royale pe mainstage, în ceea ce este a cincea vizită a formației americane pe plaiurile mioritice.

Organizatorii festivalului au dezvăluit și un prim program pe scene și ore, iar melomani de toate vârstele sunt așteptați în perioada 7-9 august 2026 pe Domeniul Știrbey din Buftea pentru un festival ca o vacanță.

Program Summer Well 2026:

Vineri, 7 august:

Mainstage

  • 18:15 - DE'WAYNE
  • 21:15 - Charlotte Cardin
  • 23:00 - Two Feet

Sunset Stage

  • 22:30 - Nu Genea

Sâmbătă, 8 august:

Mainstage

  • 18:15 - Rikas
  • 19:45 - Good Neighbours
  • 21:30 - Noga Erez
  • 23:15 - Palaye Royale

Sunset Stage

  • 22:30 - 2hollis

Electro Punk Club

  • 22:15 - sace6

Duminică, 9 august

Mainstage

  • 18:45 - Nation of Language
  • 23:15 - Nick Cave and The Bad Seeds

Sunset Stage

  • 22:15 - Yasmine Hamdam

Mai multe despre Palaye Royale

Formată din frații Remington Leith (voce), Sebastian Danzig (chitară) și Emerson Barrett (tobe), trupa Palaye Royale îmbină glam rock-ul, punk-ul și influențele art rock într-un stil dramatic, decadent și profund emoțional. Debutul discografic, "Boom Boom Room (Side A)", i-a poziționat pe muzicieni ca rebeli ai noii generații alternative, însă albume precum "The Bastards" au adus o maturizare evidentă, atât sonoră, cât și tematică. Versurile lor explorează adesea traume, presiunea socială și sentimentul de a fi outsider, transformând vulnerabilitatea într-o formă de rezistență artistică.

"Death or Glory" este cel mai nou album semnat Palaye Royale și oferă o perspectivă captivantă asupra unei călătorii muzicale transformatoare și grandioase. Considerat un fel de imn al rezistenței și descoperirii de sine, albumul concretizează evoluția artistică a trupei și angajamentul acesteia de a împinge limitele glam-rock, art-punk și brit-pop într-un sunet distinctiv.

Pe scenă, Palaye Royale sunt explozivi și imprevizibili. Concertele lor sunt mai degrabă experiențe teatrale decât simple show-uri rock, cu energie brută, momente de catharsis colectiv și o conexiune aproape viscerală cu publicul.

Despre festivalul Summer Well

Summer Well surprinde în fiecare an cu momente de neuitat, un spațiu feeric și un lineup cu nume mari, dar și cu nume up & rising pe care le descoperi pentru prima dată pe scena din Buftea. Fiecare detaliu continuă misiunea Summer Well începută în 2011, și anume, să aducă pe scenele sale cei mai relevanți artiști ai momentului, construind totodată un festival ca o vacanță.

Prețuri bilete Summer Well 2026:

  • Abonamentele pentru cea de-a 15-a ediție Summer Well se găsesc online, la prețurile de 675 lei (VIP) și 425 lei (Acces General). Pentru mai multe detalii, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare