Urmărește-ne în Social Media

Pablo Alborán & Zaz - Inséparables

Pablo Alboran, artistul spaniol pe care l-am ascultat în mai la Sala Palatului, a lansat videoclipul noului single ”Inséparables”. Melodia este interpretată în duet cu Zaz, o îndrăgită artistă de origine franceză, care a susținut un concert sold-out în 2013 la Timișoara, în cadrul Plai Festival.

Pablo Alboran poate cânta cu aceeași pasiune și în limba franceză. Noul single al cântărețului spaniol, ”Inséparables”, este interpretat în duet cu artista de origine franceză Zaz, vocile celor doi completându-se reciproc. Videoclipul ce acompaniază melodia este unul simplu, menit să evidențieze conexiunea emoțională dintre interpreți. Acesta a fost filmat în studiul de înregistrări și pe scenă, clipul surprinzându-i pe cei doi dansând și transmițând bucuria de a cânta.

Zaz, ca și Pablo Alboran, este iubită de publicul din România. În 2013, artista de muzică jazz a concertat la Timișoara în fața a peste 5.000 de spectatori. Cele mai  cunoscute piese ale sale, difuzate și pe posturile de radio din țara noastră, sunt "Je veux" și "Le long de la route".

Cântăreț și compozitor, Pablo Alboran a scris primele sale piese la doar 12 ani și a câștigat din 2011, de la lansarea primului său album, 40 de premii internaționale, 3 nominalizări la Premiile Latin Grammy și milioane de fani în întreaga lume. Tânărul artist, în vârstă de doar 26 de ani, și-a clădit succesul pornind de la popularitatea câștigata pe rețelele de socializare și pe YouTube. Astfel, înainte de semnarea contractului cu EMI Music, Pablo Alboran avea deja parte de susținerea bazei de fani cumulate pe internet, fiind remarcat de asemenea și de artiști mari precum Ricky Martin sau Kelly Rowland de la Destiny’s Child.

Primele două albume, așteptate cu nerăbdare de fani, l-au ținut pe Pablo Alboran timp de 70 de săptămâni pe locul 1 în topul celor mai ascultați și bine vânduți artiști din Spania și Portugalia.

În mai 2015, Pablo Alboran a concertat pentru prima oară în România. Evenimentul a avut loc la Sala Palatului din București.

Comentarii

Concerte & turnee

Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore

Flight Festival 2026 îi aduce la Muzeul Bănățean din Timișoara pe ZAZ, Tinie Tempah, Delia, Theo Rose și Smiley. Programul pe scene, zile și ore a fost dezvăluit de organizatori, weekend-ul 19 - 21 iunie oferind publicului o selecție diversă.

Publicat

pe

Flight Festival 2026
Flight Festival 2026

Un festival multidisciplinar care îmbină muzica, tehnologia, arta și inovația, Flight Festival 2026 va aduce pe scenă artiști internaționali și locali din zone muzicale diverse: electronic, pop, rock, drum & bass. Cea de-a opta ediție se va desfășura în perioada 19 - 21 iunie 2026, la Muzeul Bănățean din Timișoara, tema de anul acesta fiind Endless Flight, "o metaforă a continuității, transformării și expansiunii".

Mai jos puteți consulta programul pe scene, zile și ore. Din lineup fac parte artiști precum Tinie Tempah, Zaz, Delia, Theo Rose, Smiley, Coma, Mihail, Grasu XXL și Guess Who.

Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore

Vineri, 19 iunie

GEORGE ARENA

  • 17:05 — UNDERR (by Kiss FM)
  • 18:00 — Sean Norvis
  • 19:00 — Rareș
  • 20:15 — Theo Rose
  • 21:45 — Smiley
  • 23:15 — Mari Froes

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Queen G
  • 02:30 — Raise

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 20:00 — Andrei G.M. Live
  • 20:30 — Video DJ Sniper
  • 22:30 — Aurik & Pelin
  • 00:30 — Victor Stan
  • 02:00 — B. Mike
  • 03:30 — Not So Common DJ

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — BIA
  • 23:00 — Gabriela Bongo + PVC
  • 00:00 — Unglued + PVC
  • 01:00 — Culture Shock
  • 02:00 — Flava D + PVC
  • 03:00 — IST
  • 04:00 — OMIX

ZBOR

  • 18:05 — Grupul Primul Acord
  • 18:45 — Nicoleta
  • 19:10 — CJ
  • 19:35 — Rule of Three
  • 20:15 — Volga Arm
  • 21:25 — Monokrom
  • 22:35 — Antonia Tufănescu
  • 23:00 — Electric Revival
  • 00:00 — Solomon

Sâmbătă, 20 iunie

GEORGE ARENA

  • 18:00 — The Weekend Band
  • 19:00 — Mihail
  • 20:30 — Coma
  • 22:00 — ZAZ
  • 23:30 — Delia

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Lance
  • 02:00 — Ooshmann
  • 03:30 — Sintea

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 21:00 — DJ Kuky
  • 23:00 — Diana Sar
  • 00:30 — Pappa M
  • 02:30 — Alex Erdodi & Alin Vlăducu

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — DUDU
  • 22:00 — MVST B2B Enevel
  • 23:00 — CK3
  • 00:00 — BKB'
  • 01:00 — Friction
  • 02:30 — Murdock
  • 03:30 — Nexus B2B Deckster + PVC

ZBOR

  • 17:00 — Jellya și Tezeu (CuSubRoților)
  • 18:20 — Aleen M.A
  • 19:00 — Uncovered Faces
  • 19:40 — Mishu
  • 20:20 — CRA
  • 21:30 — Chris Setfree
  • 22:40 — Yvonne
  • 23:50 — Serr

Duminică, 21 iunie

GEORGE ARENA

  • 18:00 — Zo / Made
  • 19:00 — Jurjak
  • 20:30 — Cojo
  • 22:00 — Grasu XXL & Guess Who
  • 23:30 — Tinie Tempah

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Leo Gira
  • 02:00 — Andreeas Sam & Eva Marris
  • 03:30 — Gabriel M

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 19:00 — Zoleevee
  • 21:00 — Vybe 2 Play
  • 23:00 — Cosmin Tudoran
  • 00:00 — DJ OZ
  • 01:30 — DJ Antenna
  • 03:00 — DJ Pici

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — Scatterbrain
  • 22:30 — Bogdvn B2B Nelu
  • 00:00 — Blocksberg & Memphys
  • 01:00 — Skeptical B2B Simula
  • 02:15 — Kanine
  • 03:15 — Dalla + MC 44

ZBOR

  • 17:20 — Atelierul de Folk Giroc
  • 18:00 — Sonatic
  • 19:10 — RCTZ
  • 20:20 — Kaysi
  • 21:30 — Bulgaruss
  • 23:10 — Asaway
  • 00:20 — Leanu

Prețurile biletelor la Flight Festival 2026:

Biletele pot fi achiziționate online până pe 19 iunie, la ora 14:00.

  • Abonament General 3 zile - 399 lei
  • Bilet de o zi - 179 lei
  • Bilet Under 25 - 329 lei
  • 4 + 1 friends pack - 310 lei
  • VIP Area - 3 Days Access Pass - 599 lei
  • 2 x VIP AREA - 3 DAYS Pack - 499,5 lei
  • 1 Day VIP - 249 lei
  • Upgrade to VIP - 200 lei
Citește în continuare