Urmărește-ne în Social Media

One Direction - History

One Direction ne prezintă evoluția trupei în noul videoclip ”History”. Vizualul include filmări din arhiva formației, de la audițiile X Factor până în prezent.

One Direction, cea mai iubită trupă de băieți a ultimilor ani, își continuă activitatea fără Zayn Malik. Noul single al formației se numește ”History” și este extras de pe cel de-al 5-lea material de studio al formației, ”Made in the A.M.”.

Anul trecut, One Direction a avut o agendă încărcată de concerte, în ciuda zvonurilor privind destrămarea trupei. On the Road Again Tour a început în februarie 2015 și s-a încheiat în luna octombrie, trupa susținând show-uri în Australia, Japonia, China, Indonezia, Africa de Sud, SUA, Canada, UK.

În componența One Direction se află momentan Niall Horan, Liam Payne, Harry Styles și Louis Tomlinson.  Zayn Malik a părăsit formația pe 25 martie, acesta declarând la vremea respectivă că își dorește să ducă o viață liniștită și să fie ”un tânăr normal de 22 de ani care să se poată relaxa departe de luminile reflectoarelor”.

One Direction câștigase până în 2014 impresionanta sumă de 75 de milioane de dolari. Trupa deține, de asemenea, recordul a 4 albume consecutive plasate pe prima poziție în U.S. Billboard 200.

Comentarii