Urmărește-ne în Social Media

Olly Murs - Moves ft. Snoop Dogg

Într-o lume tot mai apăsată de griji, divergențe de opinii și stres, Olly Murs continuă să ne arate partea frumoasă a vieții. Deși ideea noului videoclip ”Moves” a fost utilizată în multe alte producții video, artistul britanic reușește să ne facă să zâmbim, ceea ce ajunge să fie mai important decât găsirea unui scenariu original.

Dacă suntem într-o pasă mai proastă, ne putem baza pe Olly Murs că ne va readuce zâmbetul pe buze. Artistul britanic a lansat o nouă piesă croită pentru ringul de dans, intitulată ”Moves”. Compusă de nimeni altul decât Ed Sheeran, melodia îl are ca invitat pe Snoop Dogg, pe care atât Ed, cât și Olly îl apreciază foarte mult.

“Snoop a fost perfect pentru piesa asta. Nu mai e nimeni ca el, care să aibă atâta personalitate în voce atunci când face rap. E unic”, a declarat Olly Murs.

Pentru videoclip, Olly l-a cooptat pe Rowan Atkinson, îndrăgitul actor britanic recunoscut pentru interpretarea personajului Mr. Bean.

Olly Murs a evoluat mult în industria muzicală. De la participarea din 2009 la X Factor UK, artistul britanic a lansat 4 albume de studio, ce s-au vândut la nivel internațional în peste 10 milioane de copii. Primul său disc, lansat în 2010, a debutat pe poziția a doua în UK Albums Chart, fiind unul dintre cele mai bine vândute albume ale anului. Performanța aceasta a fost depășită cu cel de-al doilea material de studio, ”In Case You Didn’t Know”, ce a reușit să urce încă o treaptă în clasament, aducându-i lui Olly Murs primul album Number One în Marea Britanie. A urmat apoi discul ”Right Place Right Time”, ce a inclus hitul „Troublemaker„.

După 3 albume lansate în 3 ani, Olly Murs și-a îngăduit un moment de respiro. Cel de-al 4-lea disc, „Never Been Better”, a apărut pe piață la o distanță de 2 ani de la materialul precedent. Albumul a fost lansat în noiembrie 2014, debutând pe prima poziție în topul discurilor din UK. De pe acest LP au fost extrase single-urile "Wrapped Up", ”Seasons” și ”Up”. A urmat albumul ”24HRS”. Lansat în 2016, discul a inclus piesele ”You Don't Know Love” și ”Years & Years”.

Comentarii

Concerte & turnee

Snoop Dogg, Pink sau Avril Lavigne în România, la Retrograde Festival 2026; Cum poți vota artistul dorit

Retrograde Festival 2026 își completează lineup-ul cu noi artiști aleși de public. Dintr-o listă atractivă, care cuprinde nume ca Snoop Dogg, Pink sau Avril Lavigne, publicul își poate vota favoritul. Evenimentul se desfășoară la Nibiru, în perioada 28 - 30 august.

Publicat

pe

Pink
Pink │ FOTO: Captură YouTube

Organizatorii Retrograde Festival pun la dispoziția publicului șansa de a-și alege artistul pe care își doresc să-l vadă pe scenă. Dintr-o listă de peste 50 de opțiuni, fiecare poate alege 5 artiști pe care îi preferă. Ulterior, în funcție de numărul de voturi primite, lineup-ul festivalului va fi completat.

"Tu alegi, noi ascultăm. Votează pe cine vrei să vezi aici", au anunțat organizatorii.

Cei care doresc să-și voteze artistul preferat, au la dispoziție o listă lungă de opțiuni. O regăsiți mai jos.

Artiștii pe care îi poți vota să vină la Retrograde Festival 2026 de la Nibiru:

  • 50 Cent
  • Akon
  • Alicia Keys
  • Ashanti
  • Avril Lavigne
  • Big Sean
  • Black Eyed Peas
  • Blu Cantrel
  • Brandy
  • Chris Brown
  • Christina Aguilera
  • Ciara
  • Eve
  • Far East Movement
  • Fergie
  • Flo Rida
  • Gwen Stefani
  • Ice Cube
  • Ja Rule
  • Jay-Z
  • Justin Timberlake
  • Kelly Rawland
  • Kylie Minogue
  • Leona Lewis
  • Lil Jon
  • Lil Wayne
  • LMFAO
  • Ludacris
  • Maxwell
  • Mike Posner
  • Missy Elliot
  • Natasha Bedingfield
  • Nelly Furtado
  • Nelly
  • Ne-Yo
  • Outqast
  • Pitbull
  • Pink
  • Sean Paul
  • Shaggy
  • Snoop Dogg
  • Sugababes
  • T.A.T.U
  • Pussycat Dolls
  • TLC
  • Usher
  • Xzibit
  • Craig David
  • Jason Derulo
  • Lil Kim

Lista integrală poate fi accesată pe Nibiru.net.

Retrograde Festival este un eveniment al nostalgiei și hiturilor evergreen. Acesta se va desfășura în perioada 28 - 30 august la Nibiru. Primii artiști confirmați sunt Timbaland, Busta Rhymes și Fat Joe.

Bilete la Retrograde Festival:

  • 1 Day Pass - 99,99 lei (indisponibil momentan)
  • 3 Day Pass - 299,99 lei
  • Golden Circle 3 Day Pass - 459 lei

Acces gratuit pe promenadă la Nibiru

Promenada este zona cu acces gratuit din Nibiru, cu concerte live în fiecare noapte — un spațiu deschis în fiecare seară, cu peste 30 de restaurante, cafenele, magazine, skatepark, karting, parc de distracții și zone de joacă pentru copii.

"Chiar și când se întâmplă aceste evenimente mari (cum este festivalul Retrograde), ele au loc într-un număr de locații din Nibiru, unde accesul se face pe bază de brățară la festival. În rest, promenada rămâne cu intrare liberă, cu o consumație minimă de 5 euro, pentru toți, în limita capacității", a spus Selly.

Tot la Nibiru se vor desfășura festivalurile Galaxia Fest, Nebula X și Zilele Mării. Găsești mai multe detalii pe InfoMusic.

Citește în continuare