Urmărește-ne în Social Media

Nosfe feat Ruby - Condimente

Ruby apare în ipostază de star de la Bollywood în cel mai nou videoclip al piesei ”Condimente”, înregistrată împreună cu Nosfe. Clipul a fost regizat de Dan Petcan, iar filmările au avut loc într-un hotel din București.

Nosfe și Ruby lansează single-ul "Condimente", care vine însoțit de un videoclip inspirat din poveștile de la Bollywood. Piesa este compusă de către Nosfe, What's Up, Shift, Costin Bodea și David Ciente, iar videoclipul este regizat de către Dan Petcan, cel cu care Ruby a colaborat pentru cele mai recente clipuri, „Bună, ce mai zici” și „Tata”.

„'Condimente' e o piesă în care s-au adunat toate elementele unei rețete de succes, cum zic și versurile. Și pe lângă asta, am avut și norocul să o am pe Ruby lângă mine, așa ca rezultatul nu putea fi decât spectaculos.” a povestit Nosfe.

Filmările au avut loc în incinta unui hotel din București, au durat peste 20 de ore, au fost folosite decoruri special realizate, de la materiale, la flori, bijuterii și costumele semnate Cristina Săvulescu (Ruby) și Laura Lazăr (dansatoare). În videoclip, Ruby are și o coregrafie specială și a repetat zilnic alături de coregraful Chiriac Dan "Papu".

Comentarii