”If Love Is The Law” este, se pare, cel de-al 5-lea capitol dintr-un film compus din 7 episoade. Pelicula se numește ”Stranded on the Earth”, este gândită de regizorul Mike Bruce și inspirată de albumul lui Noel, ”Who Built The Moon?”.
”“If Love Is the Law” este atât videoclip de sine stătător, cât și trailer pentru ”Stranded on the Earth”; în film vom vedea o poveste spusă cronologic despre doi nelegiuiți care se întâlnesc și se îndrăgostesc. Toate videoclipurile vor fi lansate în formatul unui film, ce va cuprinde secvențe de dialog și live-uri. Conceptul proiectului a venit în urma unei serii de discuții pe care le-am avut cu Noel de-a lungul ultimelor luni, până să fie lansat ”Who Built The Moon?”. Când Noel mi-a trimis albumul, am știut că vreau să fac ceva ieșit din comun, ceva ce nu suntem obișnuiți să vedem în formatul unui videoclip muzical”, a detaliat regizorul Mike Bruce pentru Rolling Stone Magazine.
”Who Built The Moon?” este cel de-al 3-lea album solo al fostului membru Oasis. LP-ul a fost înregistrat în perioada octombrie 2015 – iunie 2017, trecând printr-un amplu proces de șlefuire, prelungit până pe ultima sută de metri.
“Nu știu dacă voi mai face un alt album altfel decât l-am făcut pe acesta, pentru că e palpitant așa, să văd cum, de exemplu, vinerea trecută, la masterizare, discul încă se schimba. Mă uitam și...chestii care nu credeam că o să ajungă pe album sunt acum pe album. Și exact în ultima zi de mixaj mă gândeam: <<Ce naiba a devenit piesa asta?>>, înțelegi ce vreau să spun? Și discul e cu atât mai bun, tocmai de asta”, detalia Noel.
Fanii au apreciat noua abordare și direcție muzicală, albumul ”Who Built The Moon?” debutând pe prima poziție în topul discurilor din UK. Această performanță s-a însumat celorlalte reușite, Noel având acum 10 albume de studio consecutive plasate în fruntea acestui top. Dintre aceastea, 7 au fost lansate cu Oasis și 3 solo.
Concerte & turnee
Un fan Oasis a murit după ce a căzut în timpul unui concert din Londra
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a murit la un concert Oasis de pe stadionul Wembley din Londra. Frații Gallagher se declară "șocați" și transmit condoleanțe familiei.

Concertul în cadrul căruia s-a petrecut tragicul incident a avut loc sâmbătă, 2 august, și a făcut parte dintr-o serie de 7 evenimente sold-out. Poliția a declarat că medicii de pe stadionul Wembley din Londra au răspuns la un apel în care erau informați că un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani s-a rănit la ora 22:19. Bărbatul "a fost găsit cu răni compatibile cu o căzătură" și a fost declarat mort la fața locului, potrivit unui purtător de cuvânt al forțelor de ordine.
Stadionul Wembley a anunțat într-un comunicat că medicii, poliția și serviciul de Ambulanță din Londra i-au acordat rănitului primul ajutor. În ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a putut fi salvat.
"Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa, care a fost informată și este sprijinită de ofițeri de poliție special instruiți", apare în comunicatul transmis presei.
Potrivit BBC, se pare că bărbatul ar fi căzut de la o tribună superioară. Poliția a declarat că stadionul era aglomerat și "crede că este posibil ca mai multe persoane să fi fost martore la incident sau să-l fi surprins într-o filmare cu telefonul mobil, cu sau fără știrea lor". Cei care au astfel de informații sunt rugați să contacteze poliția.
Concertul Oasis de pe Wembley era programat să se desfășoare în intervalul 20:15 - 22:15, potrivit informațiilor de pe site-ul stadionului. Incidentul, fiind semnalat la 22:19, s-a petrecut spre finalul evenimentului.
Ce mesaj au transmis membrii Oasis
Membrii Oasis au transmis într-un comunicat să sunt "socați și întristați" să afle de acest tragic incident.
"Oasis dorește să transmită sincere condoleanțe familiei și prietenilor persoanei implicate", au transmis Noel și Liam Gallagher.
Ce se întâmplă cu turneul Oasis
Trupa a început turneul de reunire Oasis Live '25 în luna iulie. Cu aceste show-uri, Noel și Liam Gallagher au venit pe scenă după o pauză de 16 ani. În ciuda prețurilor piperate, stocul pentru primele 17 concerte a fost epuizat în doar câteva ore.
Turneul Oasis continuă. În luna august, trupa are concerte programate în Scoția, Irlanda și Canada. Ulterior, formația va ajunge în America de Nord, Asia, Australia și America de Sud.






















