Urmărește-ne în Social Media

Nicki Minaj, Drake, Lil Wayne - No Frauds

Nicki Minaj îşi continuă seria de lansări de videoclipuri în colaborare cu artişti rap celebri, prezentând clipul "No Frauds". Nicki cântă împreună cu Lil Wayne şi Drake, iar piesa a debutat în martie, clipul întârziind din cauza problemelor cu scenele filmate în UK.

"No Frauds" a trebuit refilmat şi editat din secvenţe, pentru că Lil Wayne are interdicţie în UK, iar secţiunea cu Westminster Bridge e controversată. Iniţial Nicki dorea să refacă această porţiune pentru că luna trecută a avut loc atentatul terorist de pe respectivul pod. Se pare că artista a păstrat totuşi scene în care cântă de pe respectivul obiectiv turistic.

Videoclipul a fost regizat de către Benny Boom, ca şi restul materialelor video în care Nicki Minaj e star. Artista apare în ţinute elegante, cu o coroană de pietre preţioase şi o rochie plină de bling-bling. Piesa include mult auto tune şi după secţiunea de intro ceva mai "cuminte" începe şi rap-ul mai hardcore, cu scene dintr-un club pe fundal.

Acolo îl vedem pe Drake, cu un cocktail în mână şi dansând cu prietenele rapperiţei. Spre finalul clipului apare şi Lil Wayne, stând pe un tron alături de Nicki Minaj, care poartă o coroană înţesată de diamante. Wayne apare în haine sport, cu clasicul său pahar de "sizzurp" în mână şi pare să facă un battle cu ego-ul în faţa unei oglinzi uriaşe.

În ultimele săptămâni Nicki Minaj a mai lansat piese şi videoclipuri în colaborare cu Major Lazer, Gucci Maine sau David Guetta. Artista a apărut şi pe piesa lui Jason Derulo, "Swalla".

Comentarii

Concerte & turnee

Nicki Minaj va concerta pentru prima dată în România, la SAGA Festival 2024

Nicki Minaj va concerta pentru prima dată în România și o va face în cadrul lui SAGA Festival 2024. Artista este al doilea mare nume pe care îl aflăm pentru festivalul de la Romaero Băneasa, după Armin van Buuren.

Publicat

pe

Lyric Video Nicki Minaj Barbie Tingz
Lyric Video Nicki Minaj Barbie Tingz │ FOTO: Nicki Minaj

Se pare că artista a ales România pentru singurul show pe care îl va susține în Europa de Est. Rapperița ne-a inclus în turneul său mondial PINK Friday 2, care a umplut deja stadioane pe tot globul. Nicki Minaj este cunoscută pentru hituri ca "Starships", "Super Bass", dar și "Anaconda". Organizatorii SAGA au pregătit și un tip special de bilete cu ocazia acestui anunț: Pink Ticket.

Aceste bilete speciale se pot achiziționa în rate, cu doar 49 de lei depozit și includ articole speciale de merchandising.

Pe numele său real Onika Tanya Maraj-Petty, artista Nicki Minaj s-a născut pe 8 decembrie 1982 în Trinidad și Tobago. Este cunoscută pentru flow-ul rapid din rap, alter ego-uri și a devenit celebră prin intermediul a 3 mixtape-uri lansate între 2007 și 2009. Albumul său de debut, "Pink Friday" din 2010 a urcat direct pe locul întâi în topul US Billboard 200.

Cel mai nou album al său este "Pink Friday 2", lansat în 2023, care include piese produse de fratele lui Billie Eilish, Finneas, dar și colaborări cu Murda Beatz, Dr. Luke, Drake, Lil Uzi Vert, Lil Wayne, J. Cole. Are peste 20 de piese în total.

Nicki Minaj are o carieră cinematografică activă și a apărut în mai multe filme și animații. Iată câteva dintre rolurile ei remarcabile:

1. "The Other Woman" (2014) - Nicki a interpretat rolul lui Lydia, asistenta lui Carly (interpretată de Cameron Diaz), în această comedie despre trei femei care descoperă că sunt înșelate de același bărbat.

2. "Barbershop: The Next Cut" (2016) - În acest film, Nicki Minaj a jucat rolul lui Draya, o coafeză într-un salon de înfrumusețare deținut de Calvin (interpretat de Ice Cube).

3. "Ice Age: Continental Drift" (2012) - Nicki a împrumutat vocea unui personaj feminin, Steffie, în această animație din seria "Ice Age".

4. "The Angry Birds Movie 2" (2019) - În această continuare a filmului "The Angry Birds Movie", Nicki a interpretat rolul lui Pinky, unul dintre personajele negative din film.

SAGA Festival 2024 înseamnă peste 200.000 de raveri, peste 150 de artiști, peste 6 scene și 3 zile de party. Se desfășoară la Romaero Băneasa pe 5, 6 și 7 iulie 2024. În lineup se află pe lângă Nicki Minaj și Armin Van Buuren, Raye, Loreen, James Hype, Dennis Lloyd și mulți alții.

Citește în continuare