Urmărește-ne în Social Media

MUSE - Something Human

Muse camuflează romantismul din versurile noului single ”Something Human” într-un videoclip de inspirație SF și thriller. Piesa are un sound pop, îndepărtându-se ca stil de tot ce a lansat formația până acum.

Deși în versurile noii piese ”Something Human”, Matt ne spune că are nevoie de iubire (”I need something human / I need your love”), clipul pare că a fost gândit pentru a ne îndepărta puțin de la mesajul real. Vizualul în care îl vedem pe solist transformat în vârcolac este regizat de Lance Drake, omul din spatele ultimelor două clipuri ale trupei, ”Dig Down” și ”Thought Contagion”.

” Scopul nostru cu ”Something Human” a fost de a continua povestea începută cu ”Dig Down” și ”Thought Contagion”. Înaintând într-o lume virtuală, îi urmărim pe Matt, Dom și Chris într-o călătorie plină de peripeții - în care o simplă returnare a unei casete video devine o aventură epică”, a declarat regizorul Lance Drake.

”Viața pe drum poate scoate la iveală bestia din tine, iar piesa și videoclipul sunt despre îmblânzirea bestiei, despre dorința de a reveni la ceva uman. Plus că Teen Wolf este cool”, a adăugat Matt.

Lansarea noului videoclip ”Something Human” vine împreună cu un anunț important: noul album Muse va fi lansat în noiembrie. La acest disc, formația lucrează de mai bine de 8 luni. Trupa l-a cooptat pe parte de producție pe Rich Costey, producătorul cu care Muse a lucrat și pentru albumele ”Absolution” și ”Black Holes And Revelations”.

Drones”, albumul anterior al formației, a fost lansat în iunie 2015. Discul a fost premiat la Grammy în categoria ”Cel mai bun album rock”. Pe acest material, formația a abordat tematica dezumanizării, vorbind despre controlul pe care ”dronele” îl exercită asupra oamenilor.

Drones” a fost promovat la București pe 29 iulie 2016, Muse concertând atunci pentru prima oară în Piața Constituției. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul festivalului Rock The City 2016, din line-up făcând parte și veteranii de la Iron Maiden.

Comentarii