Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Monica Anghel - Imun La Te Iubesc

Monica Anghel a revenit în muzică, iar prima piesă pe care ne-o împărtășește este o baladă cu un mesaj extrem de puternic. "E atât de nepământesc să fii imun la te iubesc", spune Monica, vocea sa strălucind pe acest refren. "Imun La Te iubesc" vine acompaniată și de un videoclip alb-negru, în care Monica Anghel îmbracă ținute extrem de elegante, ce îi subliniază silueta.

Piesa "Imun La Te Iubesc" are muzica și versurile semnate de Lazăr Cercel şi Marius Stamatin (Mark Stam). Mixul și masterul au fost realizate de Gabriel Huiban, iar videoclipul este regizat de Lazăr Cercel.

Înaintea lansării, Monica Anghel a promovat piesa publicând scurte clipuri în care colegi din industrie ascultau noua sa piesă. "Imun La Te Iubesc" a primit aprecieri de la Jojo, Marcel Pavel, Luminița Anghel, Carmen Tănase și Nico.

  • "Mi-e greu să opresc piesa ta, Moni. De când mi-ai trimis-o o ascult pe repeat. Îmi e greu să nu plâng de fiecare dată când o ascult, pentru că este atât de emoționantă, te atinge la un nivel atât de profund, încât chiar nu poți să fii imun la te iubesc-ul pe care tu îl aduci către noi prin noua ta melodie. Clipul este superb, tu ești divină, ești cea mai bună voce din țara asta", a spus Jojo în mesajul ei adresat Monicăi.
  • "Noi nu suntem imuni la te iubesc. Noi te iubim. Mare succes cu această piesă!", a spus Marcel Pavel alături de tenorii Andrei Lazăr și Iordache Basalic.
  • "Foarte bună piesă. Ce refren! Bravo, Moni! Și textul e foarte bun. O baladă mișto. Superb!", a spus Luminița Anghel.
  • "Mi-au dat lacrimile. Bravo, Monica! Excepțional!", a spus printre lacrimi Carmen Tănase.
  • "Vai, Moni, e superbă! Bravo! Asta e piesa anului, Moni! Vai, cât de frumos e", a spus Nico emoționată.
Comentarii

Concerte & turnee

Monica Anghel celebrează 40 de ani de carieră cu un concert la Sala Palatului

Monica Anghel va urca pe scena Sălii Palatului cu "Ne iubește cineva", un concert special, ce va include piese emblematice precum "Ești învingǎtor", "Spune-mi", "Dau viața mea pentru o iubire", dar și lansǎri recente precum "Imun la Te iubesc". Detalii și bilete în articol.

Publicat

pe

Monica Anghel în videoclipul "Imun La Te Iubesc"
Monica Anghel în videoclipul "Imun La Te Iubesc" │ FOTO: captură YouTube

Monica Anghel, una dintre cele mai remarcabile voci feminine ale scenei autohtone, va susține concertul "Ne iubește cineva" la Sala Palatului, pe 2 martie 2026. Mai mult, artista va celebra 40 de ani de carieră, astfel încât evenimentul va fi unul cu adevărat special.

Concertul va cuprinde un repertoriu atent selecționat, ce va îmbina piese consacrate din cariera Monicăi Anghel cu surprize muzicale, reinterpretări, povești emoționante despre cariera sa și invitați speciali. Scenografia, atmosfera și acustica Sălii Palatului vor completa experiența unică pentru fanii săi.

Cu o bogată carieră artistică, Monica Anghel este una dintre cele mai iubite și respectate artiste din România. Apreciată pentru timbrul său inconfundabil, profunzimea emoțională și versatilitatea interpretativă, Monica a cucerit generații prin muzică, televiziune, teatru și ca prezentator radio.

De-a lungul timpului, a abordat cu succes o gamă impresionantă de genuri - de la pop și rock la jazz, muzică ușoară și chiar colaborări orchestrale. Câștigătoare a numeroase premii și distincții, Monica s-a remarcat nu doar prin hiturile lansate în anii '90 și 2000, ci și prin prezența sa carismatică și printr-o eleganță artistică rară.

Cât costă biletele la concertul Monica Anghel - Ne iubește cineva

  • Biletele de acces pot fi achiziționate online, la prețuri cuprinse între 189 și 89 de lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Acces copii:

  • Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit, fără loc asigurat, doar însoţiţi de cel puţin un părinte cu bilet valabil.
  • Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Monica Anghel prezintă "Ne iubește cineva", primul concert solo în 10 ani - PREȚURI BILETE

"Ne iubește cineva" este un eveniment cultural de excepție, dedicat iubitorilor de muzică autentică, emoție și valori profunde. Într-un cadru natural și rafinat, publicul va fi invitat să trăiască o seară memorabilă alături de Monica Anghel.

Publicat

pe

Monica Anghel în videoclipul "Imun La Te Iubesc"
Monica Anghel în videoclipul "Imun La Te Iubesc" │ FOTO: captură YouTube

Pe 4 octombrie, Monica Anghel va susține un concert la Grădina de Vară Herăstrău a Teatrului "Constantin Tănase" din București. Intitulat "Ne iubește cineva", evenimentul se dorește a fi o invitație la introspecție, la celebrarea iubirii și a valorilor care ne unesc. Pe scenă vor mai urca numeroși invitați speciali, într-un spectacol construit cu grijă, dedicat celor care cred în puterea muzicii de a aduce oamenii împreună.

Concertul este o declarație artistică și umană, într-o zi cu semnificație aparte, aleasă cu inima: 4 octombrie - Ziua Internațională a Animalelor. Monica Anghel este o cunoscută susținătoare a cauzelor legate de bunăstarea animalelor, implicându-se activ în campanii de adopție, protecție și educație. Evenimentul de la București va integra această temă în mod subtil și emoționant, oferind publicului nu doar o experiență artistică de înaltă clasă, ci și un mesaj de responsabilitate, empatie și grijă față de ființele vulnerabile.

Mai mult, "Ne iubește cineva" marchează primul concert solo al artistei din ultimii 10 ani, astfel că ocazia este cu atât mai specială. Monica Anghel va încânta audiența cu cele mai îndrăgite piese din discografia sa, va trezi amintiri în sufletele celor prezenți și le va da ocazia celor mai puțin "inițiați" în muzica ei să devină fani.

"Dragi prieteni, au trecut 10 ani de când am cântat ultima dată într-un concert al meu... o pauză lungă, în care am primit invitații frumoase și m-am bucurat de întâlniri emoționante pe scenă, alături de colegi dragi. Însă dorul de voi, de acel timp împărtășit cu inima deschisă, nu m-a părăsit niciodată. Așa că, pe 4 octombrie 2025, vă invit cu toată ființa mea la Grădina de Vară a Teatrului <<Constantin Tănase>>, pentru primul meu concert solo din ultimul deceniu, un eveniment care îmi poartă sufletul, emoțiile și visurile.

Concertul se numește <<Ne iubește cineva>>, pentru că iubirea de oameni, de muzică, de viață, de ființe vulnerabile, este cea care ne ține vii și ne leagă în tăcere. Sunt onorată să vă am alături într-o seară cu totul specială, într-un loc încărcat de frumusețe! Vom râde, vom plânge, vom fi împreună! Exact așa cum muzica ne-a obișnuit!", a transmis Monica Anghel.

Cu o carieră artistică de aproape 40 de ani, Monica Anghel este una dintre cele mai iubite și respectate artiste din România. Apreciată pentru timbrul său inconfundabil, profunzimea emoțională și versatilitatea interpretativă, Monica a cucerit generații prin muzică, televiziune, teatru și ca prezentator radio.

Cât costă biletele la concertul Monica Anghel - Ne iubește cineva

  • Biletele de acces pot fi achiziționate online, la prețuri cuprinse între 400 și 150 de lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII