Miley Cyrus, Mark Ronson ft. Sean Ono Lennon - Happy Xmas (War is Over)
Seria de colaborări a lui Miley Cyrus cu Mark Ronson nu e pe cale de a se încheia prea curând. Cei doi au intrat în spiritul Crăciunului, lansând versiunea proprie a melodiei "Happy Xmas (War Is Over)", în colaborare cu Sean Lennon. Vă invităm să urmăriţi clipul acestei creaţii speciale în cadrul articolului.
Ultima oară când îl auzeam pe Sean Lennon pe o piesă, era vorba despre o colaborare cu Max Cavalera pe un album Soulfly mai vechi. De această dată fiul lui John Lennon şi Yoko Ono o acompaniază pe Miley Cyrus, care încearcă să răspândească spiritul Crăciunului. Piesa a fost cântată iniţial la "Saturday Night Live", în episodul special de Crăciun, iar ulterior a primit acest videoclip oficial.
Mark Ronson începea seria de colaborări cu Miley Cyrus odată cu hitul "Nothing Breaks Like a Heart". Cei doi au cântat şi un cover după piesa Arianei Grande "No Tears Left to Cry" în cadrul unei sesiuni Live Lounge la BBC Radio One. În plus, artiştii au regândit întreg conceptul piesei "Santa Baby" în cadrul emisiunii lui Jimmy Fallon, cu o variantă mai politically correct şi mai puţin sexistă.
Mark Ronson se pregăteşte de lansarea unui album nou, un LP solo pe care va apărea şi Kevin Parker de la Tame Impala. Muzicianul este cunoscut pentru hitul din 2014 "Uptown Funk", dar şi pentru succesul gigantic al piesei "Valerie", interpretată alături de Amy Winehouse. O parte din veniturile generate de noua piesă de Crăciun vor merge către fundaţia caritabilă Spirit Foundations, pornită de Yoko Ono şi John Lennon.
Fostul membru The Beatles şi Ono au conceput melodia originală din 1972 ca o piesă de Crăciun, dar şi un protest contra războiului din Vietnam. Videoclipul original includea imagini cu cei doi artişti, dar şi cu micuţul Sean. Pe fundal se auzeau vocile unui ansamblu coral din Harlem. Pe parcursul anilor am auzit coveruri ale acestei melodii legendare de la Sara McLachlan, The Fray, Diana Ross sau Carly Simon.
Cea mai nouă variantă a fost înregistrată la New York Electric Lady Studios, unde Miley, Sean şi Mark au fost cuprinşi de spiritul Crăciunului. Miley a subliniat într-un interviu recent că Sean a moştenit vocea tatălui său şi îi duce mai departe mesajul.
Muzică și film
TEASER: Miley Cyrus redevine Hannah Montana, la 20 de ani de la lansarea oficială a serialului
Disney Plus a lansat un teaser video pentru show-ul special "The Hannah Montana 20th Anniversary Special", ce va debuta pe platformă pe 24 martie 2026. Miley Cyrus revine în pielea personajului care i-a marcat cariera.

"The Hannah Montana 20th Anniversary Special" promite să aducă emoție și nostalgie pentru fanii serialului, iar o mostră din toate stările prin aceștia vor trece poate fi gustată deja din teaserul proaspăt lansat. Miley Cyrus, costumată drept Hannah Montana, pășește pe platourile de filmare, retrăind cu bucurie amintiri definitorii. În teaser apar și părinții săi, Tish și Billy Ray Cyrus, acesta din urmă interpretându-l în serial pe tatăl protagonistei.
"Mă simt ca acasă aici", mărturisește Miley, adăugând că această aniversare este specială atât pentru fani, cât și pentru ea.
Proiectul va pune accent pe moștenirea lăsată de acest serial în cultura pop și va cuprinde un interviu detaliat cu Miley Cyrus, găzduit de podcasterița Alex Cooper. Artista va revedea momente emblematice din serial, precum și filmări din culise și reconstituiri inedite ale platourilor de filmare.
Serialul "Hannah Montana", difuzat între 2006 și 2011 pe Disney Channel, a transformat-o pe Miley Cyrus într-un fenomen global încă din adolescență. Povestea unei tinere care duce o viață dublă (elevă obișnuită ziua și superstar pop noaptea) a rezonat puternic cu publicul tânăr, iar coloana sonoră a serialului a generat hituri, turnee sold-out și vânzări impresionante de albume. "Hannah Montana" nu a fost doar un succes TV, ci un brand cultural care a influențat moda, muzica și industria divertismentului pentru adolescenți la finalul anilor 2000.
Distribuția a fost completată de Emily Osment care a jucat-o pe Lilly Truscott, Mitchel Musso l-a interpretat pe Oliver Oken, Jason Earles pe fratele ei, Jackson, iar Moisés Arias a fost Rico Suave, managerul magazinului local Rico's Surf Shop. Serialul "Hannah Montana" s-a bucurat de-a lungul timpului și de apariții surpriză, marca Dolly Parton, Selena Gomez, Jonas Brothers, Dwayne "The Rock" Johnson, Larry David, Ashley Tisdale, Corbin Bleu, Kelly Ripa sau Lisa Rinna.
TEASER "The Hannah Montana 20th Anniversary Special":
Premii muzicale
Cine cântă la BRIT Awards 2026 și cum poți urmări gala online
Harry Styles și multe alte nume sonore vor cânta pe scena galei Brit Awards 2026. Lista performerilor a fost dezvăluită. Organizatorii anunță, de asemenea, că întregul show poate fi urmărit online gratuit.

Ceremonia de decernare a premiilor BRIT va avea loc pe 28 februarie și va avea loc pentru prima oară în afara Londrei. Locația aleasă pentru ediția din 2026 este Arena Co-Op Live din Manchester. Jack Whitehall va fi gazda galei pentru a șasea oară, stabilind astfel un record.
Cine cântă la BRIT Awards 2026:
Cele mai sonore nume ale industriei muzicale britanice și internaționale vor urca pe scenă în seara galei BRIT Awards 2026. Mai jos regăsiți lista completă a artiștilor confirmați.
Artiștii care cântă la BRIT Awards 2026:
- Harry Styles,
- Olivia Dean,
- HUNTR/X’s EJAE,
- Audrey Nuna și REI AMI,
- Wolf Alice,
- Mark Ronson,
- Alex Warren,
- Sombr,
- Rosalía.
Cine este nominalizat la BRIT Awards 2026
2025 a fost un an important pentru femeile din muzica pop. Lily Allen, Olivia Dean, Lola Young și JADE sunt toate nominalizate în categorii importante de la BRIT Awards 2026. În fruntea listei se află Olivia Dean și Lola Young, ambele cu câte cinci nominalizări, inclusiv în râvnita categorie Artistul Anului.
Jacob Alon, câștigătorul BRIT Critics’ Choice
Conform tradiției, câștigătorul Premiului BRIT Critics’ Choice este anunțat înaintea galei. Aflăm, astfel, că Jacob Alon a fost desemnat învingător, în această categorie fiind nominalizați și Rose Gray și Sienna Spiro.
"Sunt atât de bucuros că cei din comisia criticilor de la BRIT au simțit ceva, că oamenii au simțit ceva ascultând muzica asta care s-a născut atât de departe de acest loc, într-o altă lume. Acest trofeu este un mod foarte fain de a celebra muzica mea. Înseamnă enorm pentru mine, mulțumesc", a spus Jacob Alon când i-a fost înmânat trofeul.
Jacob Alon este un artist indie folk de origine scoțiană. Albumul de debut "In Limerence" a fost lansat în 2025 și a fost nominalizat la Mercury Prize. Mai jos îl puteți urmări pe Jacob cântând piesa "Don’t Fall Asleep" de pe acest material.
Cum poți urmări gala BRIT Awards 2026
Ca de obicei, ceremonia BRIT Awards va fi difuzată pe ITV1 în Marea Britanie și va fi disponibilă și pe ITVX. Transmisiunea televizată va începe la 20:15, ora locală.
Fanii din afara Marii Britanii pot urmări show-ul online. Acesta va fi transmis live pe canalul oficial de YouTube BRITs. Pentru prima oară, după 13 ani, show-ul va putea fi urmărit online și de către britanici.
Cum arată trofeul BRIT în 2026
Trofeul din acest an a fost deja dezvăluit, fiind proiectat de Matthew Williamson și inspirat de Manchester.
VIDEO: Matthew Williamson prezintă trofeul BRIT realizat pentru gala din 2026
Muzică și film
Miley Cyrus celebrează 20 de ani de "Hannah Montana" cu un proiect special, disponibil pe Disney Plus
Au trecut 20 de ani de când Hannah Montana apărea pe micile ecrane și îi cucerea pe cei mici cu viața sa de artistă incognito. Cu acest prilej, Disney Plus va difuza un program special, intitulat "The Hannah Montana 20th Anniversary Special".

Filmat în fața unui public live, proiectul va pune accent pe moștenirea lăsată de acest serial în cultura pop și va cuprinde un interviu detaliat cu Miley Cyrus, găzduit de podcasterița Alex Cooper. Artista va revedea momente emblematice din serial, precum și filmări din culise și reconstituiri inedite ale platourilor de filmare. Mai mult, Disney promite că vor exista și câteva aspecte familiare care își vor găsi drumul înapoi în lumina reflectoarelor.
"Hannah Montana 20th Anniversary Special" va avea premiera pe Disney Plus pe 24 martie.
"Hannah Montana va fi mereu o parte din mine. Ceea ce a început ca un simplu serial TV s-a transformat într-o experiență împărtășită, care mi-a modelat viața atât mie, cât și multor fani, iar pentru această conexiune voi fi mereu recunoscătoare. Faptul că, după atâția ani, continuă să însemne atât de mult pentru oameni este un lucru de care sunt extrem de mândră. Această <<Hannahversary>> este modul meu de a sărbători și de a le mulțumi fanilor care mi-au fost alături timp de 20 de ani", a transmis Miley Cyrus.
Serialul "Hannah Montana", difuzat între 2006 și 2011 pe Disney Channel, a transformat-o pe Miley Cyrus într-un fenomen global încă din adolescență. Povestea unei tinere care duce o viață dublă (elevă obișnuită ziua și superstar pop noaptea) a rezonat puternic cu publicul tânăr, iar coloana sonoră a serialului a generat hituri, turnee sold-out și vânzări impresionante de albume. "Hannah Montana" nu a fost doar un succes TV, ci un brand cultural care a influențat moda, muzica și industria divertismentului pentru adolescenți la finalul anilor 2000.
După încheierea show-ului, Miley s-a desprins vizibil de Disney. Albume precum "Can't Be Tamed" (2010) au prefigurat tranziția, însă momentul definitoriu a venit odată cu era "Bangerz" (2013), când artista a adoptat un stil provocator, experimental și mult mai matur. Hituri precum "Wrecking Ball" sau "We Can't Stop" au marcat o repoziționare radicală în cultura pop.
În ultimii ani, Miley Cyrus a traversat o etapă de maturizare artistică, vizibilă în albume precum "Plastic Hearts" (2020), unde a explorat influențe rock și glam, sau "Endless Summer Vacation" (2023). "Flowers" a devenit unul dintre cele mai mari hituri din cariera sa, dominând topurile internaționale și platformele de streaming timp de luni întregi.




















