Urmărește-ne în Social Media

Miley Cyrus - Angels Like You

Miley Cyrus a lansat "Angels Like You", piesă ce beneficiază de un videoclip regizat chiar de artistă împreună cu Alana O'Herlihy. Te invităm să-l urmărești în articol.

"Angels Like You" se găsește pe cel mai recent album lansat de Cyrus, "Plastic Hearts". Discul a fost lansat pe 27 noiembrie și este infuzat de influenţe old school. Pe lângă un sound inspirat de Metallica și Britney Spears, Miley a adăugat pe acest material un sample de voce a lui Stevie Nicks, dar şi coveruri live ale pieselor Blondie "Heart Of Glass" şi "Zombie" de la The Cranberries.

În ceea ce privește noul videoclip al piesei "Angels Like You", acesta o prezintă pe Miley relaxându-se înainte de concertul din cadrul TikTok Tailgate, înainte de Super Bowl 2021. Evenimentul a avut loc pe 7 februarie 2021. Artista a cântat pentru 7500 de persoane din prima linie, ce primiseră vaccinul înaintea show-ului. Concertul s-a desfășurat fără distanțare socială.

Videoclipul se încheie cu un mesaj prin care Miley îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze împotriva COVID-19:

"Publicul de aici este complet vaccinat și format din angajați din domeniul sănătății care s-au luptat neînfricat și neobosit cu COVID-19. Cu toții așteptăm cu nerăbdare să fim din nou împreună, iar acest lucru se poate întâmpla mai devreme decât am fi crezut cu ajutorul vaccinurilor care devin mai disponibile. Fiecare dintre noi poate ajuta la oprirea pandemiei prin vaccinare. Împreună putem face ca experiența muzicii live să redevină o realitate".

PUBLICITATE
Comentarii

Muzică nouă

Urmărește-o pe Miley Cyrus cântând coveruri după Queen, Blondie și The Guess Who - VIDEO

Miley Cyrus a făcut încă un pas hotărât către muzica rock. În cadrul unui concert susținut recent în Indianapolis, artista a introdus în setlist noi coveruri rock, după piese Queen, Blondie și The Guess Who, audiența părând încântată de reinterpretarea unor hituri clasice.

Publicat

pe

Miley Cyrus în cadrul concertului Final Four NCAA
Miley Cyrus în cadrul concertului Final Four NCAA │ FOTO: Captură YouTube

Miley Cyrus pare destul de hotărâtă să încerce cam tot ce are muzica rock de oferit. După The Cure, Pink Floyd, Beatles și Billy Idol, artista a adăugat în repertoriul ei și două coveruri Queen, după cunoscutele piese "We Will Rock You" și "Don’t Stop Me Now", un cover după Blondie ("Heart Of Glass") și unul după The Guess Who ("American Woman"). Publicul s-a putut delecta cu aceste noi reinterpretări în cadrul concertului pe care Miley l-a susținut pe Lucas Oil Stadium din Indianapolis pentru persoane  din prima linie. Evenimentul a avut loc în pauza turneului de basket Final Four NCAA.

Setlist Final Four NCAA - Miley Cyrus:

  • 0:00​ We Will Rock You (Queen cover)
  • 02:50​ Don’t Stop Me Now (Queen cover)
  • 03:31​ We Can’t Stop
  • 05:56​ Heart Of Glass (Blondie cover)
  • 08:38​ Edge Of Midnight
  • 12:18​ Wrecking Ball
  • 16:04​ American Woman (The Guess Who cover)

VIDEO: Miley Cyrus cântând piese Queen, Blondie și The Guess Who

Miley Cyrus a lansat în luna noiembrie albumul "Plastic Hearts", un material cu vizibile influențe rock. Artista plănuiește să lanseze și un material integral de coveruri Metallica, oferind detalii despre acest proiect în cadrul unui interviu acordat unui post de radio.

Miley Cyrus a trecut în ultimii ani prin multe experiențe dificile în plan personal, însă a realizat că starea de mâhnire provocată de astfel de momente nu-i face bine. Artista a explicat într-un interviu de ce nu îi place să plângă și de ce alege să aibă o altă abordare atunci când alții se afundă în tristețe.

"Aș spune că sunt stigmatizate femeile care merg mai departe cu viața lor după o despărțire, lumea crede că sunt persoane reci. Am trecut prin multe momente dramatice în ultimii ani: mi-a ars casa din Malibu, am trecut printr-un divorț, am pierdut-o pe bunica mea, de care eram foarte apropiată. Nu am petrecut prea mult timp plângând, și nu pentru că sunt rece, sau pentru că încercam să evit ceva, ci pur și simplu pentru că nu s-ar schimba nimic dacă eu aș plânge. Încerc să fiu activă și implicată în ceea ce pot controla, pentru că altfel o să începi să te simți captiv", declara artista în urmă cu câteva luni.

Citește în continuare

Concerte & turnee

7500 de spectatori vaccinați au asistat la concertul ținut de Miley Cyrus înainte de Super Bowl 2021

Miley Cyrus și câteva mii de spectatori au avut oportunitatea de a se bucura de un concert ca în vremurile bune, de dinainte de pandemie. Acompaniată de Joan Jett și Billy Idol, artista a cântat pentru 7500 de persoane din prima linie, ce primiseră vaccinul înaintea show-ului. Evenimentul s-a desfășurat fără distanțare socială.

Publicat

pe

Miley Cyrus într-un concert ca înainte de pandemie
Miley Cyrus într-un concert ca înainte de pandemie │ FOTO: Captură YouTube

Persoanele din prima linie au fost recompensate înainte de Super Bowl 2021 cu un concert efervescent, fără distanțare socială. 7500 de persoane vaccinate s-au bucurat pe 7 februarie de concertul ținut de Miley Cyrus în cadrul TikTok Tailgate, înainte de finala campionatului de fotbal american. Majoritatea celor prezențo au purtat măști de protecție, însă show-ul a decurs ca în zilele frumoase de dinainte de pandemie, oamenii putând sta unii lângă ceilalți.

"Acesta este primul meu show în aproape un an de zile și nu-mi imaginez un cadru mai potrivit pentru un astfel de concert decât acesta: să cânt în Tampa, înconjurată de eroii din prima linie. Vă suntem recunoscători pentru tot ceea ce faceți", a declarat Miley Cyrus.

Miley a cântat alături de Joan Jett, artista mărturisindu-și aprecierea pentru legendara vocalistă și compozitoare, introdusă în 2015 în Rock and Roll Hall of Fame.

"De fiecare dată când vine cineva la show-urile mele și pleacă întrebându-se: << Ce s-a întâmplat cu ea?>>, explicația e simplă: a ascultat foarte multă muzică de la Joan Jett în copilărie. Ea (Joan Jett) a făcut regulile doar pentru a le încălca. Și a fost foarte distractiv să le încalce", a spus Miley.

Miley și Joan Jett au cântat clasicul hit "Bad Reputation", din setlist făcând parte și piese ca "Hey Mickey" (modificată în "Hey Miley"), "Heart of Glass" și "Rebel Girl".

VIDEO: Miley Cyrus și Joan Jett înainte de Super Bowl 2021

Cireașa de pe tort a fost duetul neașteptat al lui Miley cu Billy Idol. Cei doi au interpretat piesa "White Wedding", vocile lor completându-se de minune.

VIDEO: Miley Cyrus și Billy Idol înainte de Super Bowl 2021

Miley Cyrus cochetează cu muzica rock de ceva timp. Artista pregătește lansarea unui cover inedit după piesa "Nothing Else Matters" de la Metallica. L-a cooptat pe Elton John la pian, dar și pe toboşarul Chad Smith.

Citește în continuare

AGENDA DE CONCERTE

<< aug. 2021 >>
lmmjvsd
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31 1 2 3 4 5