Urmărește-ne în Social Media

Mike Shinoda - Ghosts

Mike Shinoda a lansat un videoclip cu tentă copilăroasă pentru noul său single solo, "Ghosts". Membrul Linkin Park continuă procesul de vindecare după moartea lui Chester, apelând la marionete ciorap de această dată. Vă invităm să vizionaţi clipul cel nou în cadrul articolului.

Cele două marionete ciorap sunt veritabile personaje în "Ghosts". Au şi nume: Boris şi Miss Oatmeal şi cântă în sincron cu ritmurile piesei pop-rap. Aşa cum ne-a obişnuit Mike pe creaţiile sale, sintetizatorul este excelent mixat şi original. Asta chiar şi acum când muzica a supra uzat synthurile de ani buni.

Mike Shinoda îşi continuă drumul spre lumină după pierderea lui Chester Bennington vara trecută. Solistul formaţiei Linkin Park s-a sinucis vara trecută, iar Mike a reacţionat axându-se pe cariera solo, compunând şi vărsând tristeţea şi regretul în muzică. Astfel s-a născut EP-ul "Post Traumatic", urmat de un LP cu acelaşi nume.

"Ghosts" are clipul regizat chiar de către Mike Shinoda şi este cuceritor în felul său naiv şi pur. Cei doi ciorapi cu ochi şi gură desenate vor fi probabil adoraţi de cei mici, dar şi cei mari vor avea câteva zâmbete pentru ei. Albumul "Post Traumatic" debutează pe 15 iunie, marcând o nouă etapă în cariera solo a lui Shinoda.

Până acum am putut asculta de pe acest disc single-urile "Crossing a Line", "About You" şi "Running From My Shadow". Artistul a realizat primele sale reprezentaţii solo de la moartea lui Bennington luna trecută, în cadrul KROQ Weenie Roast în Los Angeles (12 mai) şi apoi la Identity LA (13 mai).

Pentru fanii Linkin Park, Mike a interpretat şi piese cunoscute precum "Bleed It Out", dar şi o variantă de pian a lui "In The End", pe care fanii au cântat porţiunile lui Chester. Urmează un turneu pentru Mike, care îl va duce în Europa şi poate chiar în România dacă fanii de la noi sunt activi la campania de aducere a artistului la noi.

În ultimele 24 de ore Mike a confirmat că va avea două concerte în Rusia, unul pe 31 august în Sankt Petersburg şi unul pe 1 septembrie la Moscova. Muzicianul va cânta atât piese solo noi, cât şi hituri Linkin Park. Influenţe citate pentru noile melodii includ legende din anii '80 precum Phil Collins sau Peter Gabriel.

Comentarii