Urmărește-ne în Social Media

Meghan Trainor - To The Moon

Meghan Trainor a lansat piesa "To The Moon", extrasă de pe viitorul său album de studio, "Timeless". Melodia este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.

"To The Moon" a fost compusă de Meghan Trainor, Jacob Kasher și Federico Vindver. Este o melodie care vorbește despre încrederea în sine și despre cât de important este să îți cunoști valoarea într-o relație. "Dragostea mea o să te înalțe până la Lună" este versul ce concentrează perfect mesajul cântecului.

"To The Moon" a fost lansată alături de un videoclip regizat de Phillip R Lopez. Meghan Trainor se află într-o navă spațială și abordează un look futurist, ce se potrivește mânușă cu tematica muzicală. Distribuția videoclipului este completată de Daryl Sabara, soțul artistei, fiul lor, Riley, dar și actrița Niecy Nash, câștigătoarea Premiului Emmy pentru miniseria "Dahmer - Monster: The Jeffrey Dahmer Story".

Noua piesă a lui Trainor este prima extrasă de pe albumul "Timeless", cel de-al șaselea din carieră. Este programat de lansare pe 7 iunie, prin casa de discuri Epic Records. Va beneficia și de un turneu de promovare, primul în aproape opt ani întreprins de artistă.

Comentarii