"Când eram în turneu în São Paulo în 2016, am filmat videoclipul piesei ”Conquer or Die”. Am fost atât de impresionați de regizorul Leo Liberti, încât l-am rugat să se ocupe și de ”Lying in State”. Am avut mai mulți prieteni și fani ai trupei care au interpretat diverse roluri în videoclip. Îi transmitem multe mulțumiri lui Kiko Loureiro (chitaristul Megadeth) pentru faptul că ne-a făcut cunoștință cu Leo. Îmi place, în special, cât de bine se descurcă Vic cu sabia. Cine ar fi bănuit?", a detaliat Dave Mustaine pentru revista Rolling Stone.
LP-ul „Dystopia”, ce include piesa ”Lying In State”, a fost clasificat de către casa de discuri drept ”cel mai bun material al trupei din ultimii 15 ani”. Declarația, deși este una măgulitoare, l-a deranjat într-o oarecare măsură pe Dave Mustaine.
„Casa de discuri tocmai ne-a spus că ce am înregistrat acum e cel mai bun material pe care l-am făcut în ultimii 15 ani. M-am simțit puțin jignit și încântat în același timp. E ca și cum cineva ți-ar spune: <<Wow, nu știam că poți să gătești atât de bine>>”, a declarat Dave Mustaine pentru The Leader.
Albumul „Dystopia” a fost lansat pe 22 ianuarie 2016. Discul s-a plasat pe poziția a 3-a în topul US Billboard 200 și pe locul 11 în clasamentul UK Albums.
Pe 13 iulie 2016, Megadeth a promovat albumul ”Dystopia” și la București. Trupa a concertat la Arenele Romane, unde a fost întâmpinată de peste 4.000 de fani entuziaști.
Muzică nouă
Cum sună "Ride the Lightning" in versiunea Megadeth, pe albumul nou
Dave Mustaine închide cercul. Așa își descrie el gestul de a include varianta nouă de „Ride The Lightning” pe albumul final MEGADETH, lansat pe 23 ianuarie prin noul label BLKIIBLK. Pentru publicul metal, e o mutare cu greutate emoțională: piesa este una dintre cele co-scrise de Mustaine în perioada METALLICA, înainte ca drumurile lor să se despartă brusc la începutul anilor ’80.

Pentru Dave Mustaine, revenirea la compoziția inițială a fost despre tehnică și origini. A povestit în interviuri recente că „Ride The Lightning” este reprezentativă pentru stilul său de chitară, cu faimoasele spider chords și glisările „grunting”. Acestea sunt elemente care au definit sonoritatea thrash-ului timpuriu. Nu a încercat să refacă solo-ul din 1984 și nici nu a căutat să urmărească versiunile lui Kirk Hammett. Pur și simplu nu își mai amintea exact ce a cântat în perioada METALLICA, așa că solo-ul a fost împărțit cu Teemu Mäntysaari, colegul său actual, într-o variantă mai rapidă și mai „musculoasă”, gândită pentru 2026.
Mustaine a spus-o direct: alegerea piesei nu a fost un „cover”, ci o formă de omagiu, de tribut. A vrut să onoreze perioada în care a compus alături de Hetfield și Ulrich, să recunoască public rolul lor de co-arhitecți ai thrash metalului. A vorbit des despre respectul lui pentru Hetfield ca chitarist și pentru instinctele de compoziție ale lui Lars, insistând că vocile lor, energia lor și structurile lor au modelat piesele în forma în care lumea le cunoaște. Iar faptul că nu apucase niciodată să înregistreze profesional versiunea sa de „Ride The Lightning” în anii ’80 a transformat includerea pe „Megadeth” într-un moment simbolic.
Mustaine a rememorat prin interviuri din 2026 și perioada tensionată a plecării din METALLICA, neînțelegerile privind creditarea pieselor („Metal Militia”, „Phantom Lord”, „Jump In The Fire”, „Four Horsemen”, „Call of Ktulu”), discuțiile ratate despre reeditări și încercările eșuate de a reconcilia detaliile de publishing. Dar în ciuda tuturor resentimentelor istorice, mesajul lui Mustaine este unul surprinzător de senin: „Ride The Lightning” a fost pentru el un gest de respect, nu răzbunare.
Ultimul album "Megadeth" include 10 piese. Va fi primul și singurul material alături de chitaristul Teemu Mäntysaari și va marca revenirea basistului James LoMenzo. După lansarea albumului, trupa va pleca într-un turneu de adio. Acesta va începe în America de Nord și va cuprinde opriri în Calgary, Winnipeg și Ottawa.
Muzică nouă
Ascultă "Puppet Parade", de pe ultimul album Megadeth - AUDIO
Megadeth încheie un parcurs început în anii '80 cu un ultim album, cel de-al 17-lea din carieră. Înainte de lansarea lui, formația dezvăluie un single cu un mesaj puternic, intitulat "Puppet Parade".

Pe 23 ianuarie, Megadeth încheie peste patru decenii de muzică cu un ultim album, care poartă numele formației. Înainte de lansare, trupa ne oferă un nou single, "Puppet Parade", al cărei mesaj direct ar putea deveni cu ușurință o oglindă inconfortabilă.
""Puppet Parade" este despre viața obișnuită a cuiva și felul în care trece prin ea, fiecare zi fiind la fel ca cea precedentă. Este despre o persoană care are un job fără perspectivă, o relație fără viitor, o viață sufocantă. Mulți dintre noi trecem prin această monotonie, chiar și acum. Am vrut să împărtășesc "Puppet Parade" pentru a încerca să ilustrez ideea că adesea le arătăm oamenilor ceea ce vrem să vadă, și nu ceea ce simțim cu adevărat", a detaliat Dave Mustaine.
AUDIO: Megadeth - "Puppet Parade"
Ultimul album "Megadeth" include 10 piese. Va fi primul și singurul material alături de chitaristul Teemu Mäntysaari și va marca revenirea basistului James LoMenzo. După lansarea albumului, trupa va pleca într-un turneu de adio. Acesta va începe în America de Nord și va cuprinde opriri în Calgary, Winnipeg și Ottawa.
Tracklist "Megadeth":
- "Tipping Point"
- "I Don't Care"
- "Hey, God?!"
- "Let There Be Shred"
- "Puppet Parade"
- "Another Bad Day"
- "Made to Kill"
- "Obey the Call"
- "I Am War"
- "The Last Note"
Megadeth este un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cu patru decenii de activitate, Megadeth a trecut testul timpului ajungând un pilon de referință al scenei muzicale internaționale, influențând generații întregi de artiști.
Cel mai recent material, "The Sick, the Dying... and the Dead!", a fost lansat pe 2 septembrie 2022, ajungând în peste 30 de topuri din întreaga lume și marcând colaborări cu Steve Di Giorgio de la Testament și Death, cu Sammy Hagar și chiar cu Ice-T. Discul a fost scris după ce geniul creator din spatele Megadeth, Dave Mustaine, a câștigat lupta cu cancerul, declarând că în prezent se simte mai plin de energie ca oricând, fapt ce se transpune și în muzica compusă pentru "The Sick, the Dying... and the Dead!".
Muzică și film
Unde poţi vedea filmul Megadeth: Behind the Mask în România? Biletele s-au pus în vânzare deja
De pe 11 decembrie 2025 fanii Megadeth pot cumpăra bilete la filmul Megadeth: Behind the Mask. În ce cinematografe se vede, când şi care e sinopsis-ul, descoperiţi în paragrafele de mai jos. E vorba despre cântecul de lebădă al lui Mustaine şi ultimul album al trupei americane.

"Megadeth: Behind the Mask" este un eveniment cinematografic documentar care celebrează cei 40 de ani de istorie a trupei și prezintă în premieră mondială ultimul album de studio omonim. Filmul combină un interviu amplu care acoperă întreaga carieră a trupei cu frontmanul Dave Mustaine, oferind povești nespuse și reflecții detaliate, piesă cu piesă, despre noul material muzical.
Intenția lui Mustaine cu acest film este de a oferi fanilor o privire de ansamblu intimă asupra moștenirii trupei înainte de a se retrage. Documentarul servește ca o avanpremieră pentru albumul final, care va fi lansat a doua zi după proiecție, pe 23 ianuarie 2026. Acest eveniment dual marchează începutul unui turneu global de adio planificat pe mai mulți ani, deoarece Mustaine a decis să pună capăt activității trupei din motive de sănătate, oferind o concluzie oficială și cinematografică a călătoriei Megadeth.
Concertul va fi difuzat la cinematografele menționate mai jos, pe 22 şi 24 ianuarie 2026. Biletele s-au pus în vânzare în vânzare pe data de 11 decembrie, începând cu ora 16.00.
- Cineplexx Băneasa, București
- Cineplexx Titan, București
- Cinemax Craiova
- Cinemax Sibiu
- Cinemax Târgu Mureș
- Cinemax Satu-Mare
- Cinemax Veranda Mall, București
- Cinema Palace , Oradea
- Cinemax One, Brașov
- Happy Cinema, Vitantis București
- Happy Cinema, Colosseum București
- Happy Cinema, Arad
- Happy Cinema, Bistrița
- Happy Cinema, Bacău
- Happy Cinema, Botoșani
Filmul oferă o prezentare "piesă cu piesă" a noului și ultimului album de studio, Megadeth. Spectatorii din cinematografe sunt primii care aud materialul integral, beneficiind de un sunet surround de înaltă calitate, cu o zi înainte ca albumul să fie lansat oficial la nivel mondial.
Ca un bonus special pentru cei care vizionează filmul la cinema, este inclusă o versiune reimaginată a piesei clasice Metallica "Râde the Lightning", o referință directă la începuturile carierei lui Mustaine.





















