Urmărește-ne în Social Media

Mastodon - Streambreather

Metaliştii americani Mastodon au lansat recent un videoclip de tip visualizer pentru piesa "Streambreather", inclusă pe cel mai nou LP al trupei. "Emperor of Sand" sosea pe 31 martie 2017 şi a avut single-ul hit "Show Yourself", care a ajuns pe locul 4 în US Billboard Mainstream Rock Songs.

"Emperor of Sand" este al şaptelea album de studio al trupei şi e axat pe o temă sumbră. Spune povestea unui călător care a fost exilat în deşert de către un împărat. Practic este o condamnare la moarte, iar formaţia a declarat în multiple rânduri că inspiraţia acestui material este cancerul terminal. "Streambreather" este piesa cu numărul 4 de pe album şi are un material vizual caleidoscopic realizat de către Aaron Hymes.

Cadrele hipnotice şi multicolore sunt intercalate cu figurile care reprezintă personajele poveştii spuse pe album. Piesa începe cu riff-uri grele şi specifice genului progresiv, amintind puţin de TOOL. Pe la mijloc avem un pasaj care combină solo-urile de tobe cu cele de chitară şi aduc puţin cu ce auzeam în zilele bune ale celor de la Mars Volta.

Cei de la Mastodon au făcut o pasiune pentru vizualizere colorate şi psihedelice, folosindu-le din plin în reprezentaţiile live. Single-ul "Sultan's Curse" de exemplu a primit un astfel de clip live, care combina animaţiile cu efecte fistichii de culoare. Albumul "Emperor of Sand" a fost înregistrat anul trecut, sub tutela producătorului Brendan O'Brien, iar rezultatul a fost un disc care a debutat pe locul 7 în US Billboard 200, vânzând 200 de copii în prima săptămână.

Rockerii din Atlanta au încheiat recent un turneu în Europa şi urmează să cânte în Las Vegas în curând. Muzicienii Brann Dailor, Brent Hinds, Bill Kellhier şi Troy Sanders au şi o iniţiativă umanitară programată pentru septembrie. Pe 9 septembrie vor avea un concert având ca temă conştientizarea şi prevenţia suicidului.

Comentarii