Martin Garrix surprinde din nou cu o colaborare mult așteptată, de această dată, alături de Dua Lipa. „Scared To Be Lonely” prezintă o relație plină de emoție și de temeri care a avut sau are încă loc.
Martin Garrix, „tânărul savant” al muzicii electronice, pe numele lui real, Martjin Garritsen, a fost votat în 2015 de fanii din întreaga lume pe locul al III-lea în clasamentul DJ MAG TOP 100. La doar 19 ani, pasiunea pentru muzica i-a adus lui Martin Garrix o fabuloasă avere și numeroase premii internaționale. Cele mai importante distincții de până acum sunt din 2013 de la Dance Music Awards, unde a fost ales DJ–ul anului și în 2015 la MTV Europe Music Awards unde a luat premiul pentru cea mai bună muzică electronică. Acesta a venit în premieră în România în cadrul festivalului Untold, în 2016.
Dua Lipa a început cariera cu ajutorul unor cover-uri puse pe YouTube. A devenit cunoscută odată cu hitul „Be the One”.
Concerte & turnee
S-a anunțat lineup-ul pe zile UNTOLD Dubai 2025 - Vezi LISTA
Începe o nouă ediție UNTOLD Dubai. Programat în perioada 6 - 9 noiembrie, festivalul are în lineup artiști precum Yungblud, J Balvin și Sugababes. Organizatorii au dezvăluit programul zilnic, iar în articol găsești lista oficială a tuturor concertelor anunțate.

După succesul primei ediții, UNTOLD Dubai revine între 6 și 9 noiembrie în orașul viitorului, într-un spațiu și mai mare - Dubai Parks and Resort. Programul zilnic al concertelor a fost dezvăluit în urmă cu câteva ore printr-un anunț online din partea organizatorilor.
"E aici! Programul zilnic al UNTOLD Dubai Mega Festival a sosit! Verifică când urcă artiștii tăi preferați pe scenă și construiește-ți weekendul perfect UNTOLD", au anunțat organizatorii.
Mai jos găsești listat programul pentru UNTOLD Dubai 2025. Noi artiști vor completa acest lineup în perioada următoare. Potrivit organizatorilor, trei scene vor fi anunțate curând.
UNTOLD Dubai Mega Festival 2025
Lineup pe zile
Joi | 6 noiembrie
Headlineri
- SUGABABES
- ARMIN VAN BUUREN
Main Stage A-Z:
- Salvatore Ganacci • Tujamo • WIZTHEMC
Zamna Stage A-Z:
- Hot Since 82 • Ilario Alicante • Luciano • Syreeta b2b Ale De Tuglie • Vanny Granata
Time Stage A-Z:
- 4AWL • Dal Senio b2b Adrien • Freespirit b2b Akos • Monta • Pado&belli • Sharaf • Tom Higham • Victhor b2b Nsi
Vineri | 7 noiembrie
Headlineri:
- YUNGBLUD
- AXWELL
- ERIC PRYDZ
- STEVE AOKI
Main Stage A-Z:
- DJ BLISS • DJ Slim • MishaAl Tamer • Nora Fatehi
Zamna Stage A-Z:
- Joris Voorn • Julian Prince • Masha Vincent • Toto Chiavetta • Zamna Soundsystem
Time Stage A-Z:
- Andor Gabriel • Cimeo • Cool Cats • Mari Martello b2b Lucille • Mr Shef Codes • Peppe Citarella • Poltom • Rhum G b2b Riviera • Scott Forshaw
Sâmbătă | 8 noiembrie
Headlineri
- REMA
- SWAE LEE
- MARTIN GARRIX
Main Stage A-Z:
- Cancelled Music • Jaxomy • KSHMR • Tchami
Zamna Stage A-Z:
- Andrea Oliva • Charmeine • Gordo • Marwan Dua • Mestiza • Persic
Time Stage A-Z:
- Adrian Saguna b2b Manuel Riva • Andrew Dum • Kim Sane • Liwaa • Mademoiselle Sabah • Morgan Button • MrGodAlf b2b Maryo • Pinkfish • Shaun Warner • Simone Vitullo
Duminică | 9 noiembrie
Headlineri:
- J BALVIN
- SAWEETIE
- ALAN WALKER
Main Stage A-Z:
- Jack Sleiman • Meduza • Minelli • Nervo
Zamna Stage A-Z:
- Âme DJ b2b Trikk • Jamie b2b Julya Karma • Joezi • Monochrome • Mrak • Paul Svenson
Time Stage A-Z:
- Chapter 47 • Christian Thomson • Darko De Jan • Dino Ingrosso • Imen b2b Arado • Jack Sleiman • Koda Prague b2b Junior • R&BDr • Sounds by Aks • Youna
Concerte & turnee
Scena principală de la Tomorrowland 2025 a luat foc; Se mai ține festivalul?
Cu doar două zile înainte de deschiderea oficială a celui mai cunoscut festival de muzică electronică din lume, Tomorrowland, un incendiu de proporții a distrus aproape complet scena principală a evenimentului din Boom, Belgia. Incidentul a avut loc miercuri, 16 iulie, iar flăcările uriașe au fost surprinse de localnici și angajați ai festivalului, fiind urmate de nori groși de fum și explozii, posibil cauzate de testele pirotehnice desfășurate în acel moment. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, potrivit unui comunicat oficial al organizatorilor.

La momentul izbucnirii incendiului de la Tomorrowland, pe terenul festivalului nu se aflau participanți, ci aproximativ 1.000 de angajați și tehnicieni, care au fost evacuați în siguranță. Serviciile de intervenție au acționat rapid, dar pagubele sunt semnificative. Potrivit postului public belgian VRT, peste 75% din scenă a fost afectată.
Poliția a emis un avertisment pentru locuitorii din zonă să evite fumul și să permită accesul echipelor de intervenție. De asemenea, a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauza exactă a incendiului, însă primele informații indică un incident accidental.
În ciuda dezastrului, Tomorrowland 2025 va avea loc conform programului, au confirmat organizatorii într-un mesaj publicat pe rețelele sociale. Zona DreamVille, unde sunt cazați mii de participanți, se va deschide joi, 17 iulie, conform planificării, iar activitățile din Bruxelles și Antwerp (parte din pachetul Global Journey) nu sunt afectate. Organizatorii spun că sunt „concentrați pe găsirea unor soluții pentru weekendul festivalului” și vor reveni cu detalii privind reconfigurarea scenelor.
Evenimentul din acest an ar fi marcat a 19-a ediție a festivalului, cu tema „The World of Orbyz”, o lume imaginară acoperită de gheață și zăpadă, în care scena principală reprezenta un castel fantastic cu un leu uriaș în centru. Artiști de renume mondial sunt programați să performeze în fața a sute de mii de fani, printre care David Guetta, Armin van Buuren, Martin Garrix, Charlotte de Witte, Alok, Swedish House Mafia, Amelie Lens și Hardwell.
Aceștia vor urma să cânte pe cele 16 scene ale festivalului, două dintre ele fiind scena principală și Freedom Stage, care acum va prelua o parte din program.
Festivalul va rula in două weekenduri consecutive: între 18–20 iulie și 25–27 iulie, iar organizatorii estimează participarea a peste 400.000 de oameni din întreaga lume. În acest context, refacerea scenei principale în doar două zile pare puțin probabilă, ceea ce înseamnă că unele prestații vor fi mutate sau reconfigurate pe alte scene. Autoritățile locale, inclusiv primarul orașului Boom, și-au anulat concediile pentru a gestiona situația și pentru a garanta că siguranța publicului nu va fi compromisă.
Concerte & turnee
Campania "Student de 10" revine; UNTOLD te premiază și în 2025
UNTOLD susține și în 2025 studenții cu rezultate academice excepționale și îi premiază cu abonamente la ediția aniversară a festivalului. "Student de 10", campanie aflată la cea de-a patra ediție, îi va răsplăti pe primii 200 de studenți. De asemenea, cei care au trecut cu brio de sesiunea din vară, vor putea achiziționa abonamentele la preț redus.

UNTOLD continuă să fie alături de studenții de 10 ai României lansând cea de-a patra ediție a campaniei "Student de 10". Primii 200 de studenți de la universitățile de stat care promovează sesiunea de vară cu nota 10 cu acces gratuit la UNTOLD. În același timp, toți studenții care au trecut cu brio de sesiunea din vară vor putea achiziționa abonamentele la un preț special.
"Cea de-a patra ediție "Student de 10" este alături și anul acesta de tinerii care vor obține rezultate de excepție la sesiunea din vară. Aceștia vor avea acces gratuit la patru zile și patru nopți magice în universul UNTOLD, unde se vor bucura de muzica artiștilor lor preferați în cadrul festivalului aflat în top 3 în lume. E o onoare să îi avem ca invitați pe tinerii care prin eforturile lor academice și rezultatele deosebite construiesc un viitor plin de speranță pentru România." - Edy Chereji, Co-Fondator UNTOLD Universe
Cum poți avea acces gratuit la UNTOLD 2025 ca student de nota 10
Primii 200 de absolvenții de 10 care doresc să fie răsplătiți pentru performanța lor în cadrul campaniei o pot face accesând acest link, iar integraliștii pot beneficia de abonamente GA cu discount accesând platforma dedicată. Acolo vor putea completa formularul cu care se pot înscrie în campanie.
UNTOLD 2025, o ediție aniversară plină de surprize
Ajuns la cea de-a zecea ediție, festivalul UNTOLD se va desfășura între 7 și 10 august la Cluj-Napoca. Lineup-ul din acest an reunește unele dintre cele mai mari nume ale muzicii internaționale: Post Malone, Metro Boomin, Becky Hill, Martin Garrix, Armin van Buuren, Tiësto, Alan Walker, FISHER, Black Coffee, Anyma, Hugel, Alok, Adriatique, Dom Dolla, ARTBAT, dar și artiști români de top: INNA, Delia, Irina Rimes, VAMA.
Cea de-a 10-a ediție UNTOLD se anunță a fi una inedită și plină de "comori ascunse". Invitată la DIGI FM, Ioana Chereji, Head of Communication, a dezvăluit că sunt pregătite multe surprize pentru public, inclusiv un artist internațional care va fi dezvăluit doar atunci când va urca pe mainstage. Găsești mai multe detalii pe InfoMusic.
Cât costă abonamentele și biletele la UNTOLD 2025
- Abonamentele de acces sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 922,20 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.























