””Impar” este imnul singurătății, e un cântec vampiresc, poate e un pic mai provocator și frivol decât celelalte piese, dar e o ipostază nouă, o piesa mai matură. Eul nu suferă din dragoste, nu e îndrăgostit, ci este rece precum o piatră. Cred că noi toți ne putem regăsi în această piesă, fie că am trecut, fie că trecem la un moment dat prin zona aceasta, în care inima este parcă scoasă din priză, în care nu mai simți nimic... Acest lucru am încercat să-l redăm și în videoclip, împreună cu echipa de dans Space. Am încercat să exprimăm prin coregrafie scenariul în care o persoană este puternic atrasă de o alta, profund indiferentă, imaginandu-și în același timp scenarii senzuale”, declară Mark.
Piesa a fost scrisă și realizată împreună cu The Motans si Marco&Seba într-un weekend din martie, în urma unei întâlniri amicale, care s-a transformat într-una de compoziție. Videoclipul, realizat de Spoiala Brothers (Dima și Arcadie Spoiala), a fost filmat timp de 23 de ore.
„Eram foarte stresați, dar în același timp și foarte motivați de presiunea timpului și de numărul locațiilor pe care trebuia să le schimbăm pe parcursul întregului interval de filmare. Atât piesa, cât și clipul au fost o provocare, începând cu textul și terminând cu styling-ul de haine din clip, dar am încercat cu toții să creăm ceva original, cât mai adevărat și aproape de modul ‘impar’ de viață”, a mărturisit artistul.
În luna februarie a acestui an, Mark Stam a lansat piesa „Doar Noi” feat. Alina Eremia, inspirată din viața lui. Melodia a fost prezentă în top 10 radio și TV și a cumulat 10 milioane de vizualizări.
Marius Stamatin (aka. Mark Stam), originar din Republica Moldova, spune că își dorea să devină artist încă din copilărie, începând să danseze de la vârsta de 3 ani. El este un autodidact și povestește cum a învățat canto și chitară singur, urmărind canaluri de YouTube. În anul 2013 a participat la show-ul „Moldova are Talent” și, după apariția sa pe YouTube, a fost contactat de Spoiala Brothers cu propunerea de a începe un proiect muzical. Luna martie 2017 a marcat lansarea primului său single, „A murit iubirea”, urmat de piesa în limba engleză ”Days are coming”, în luna iulie a aceluiași an. Cele trei piese lansate până acum se încadrează în stilul pop, însă cântărețul declară că el se regăsește și în R&B, soul și folk. În prezent el produce și scrie muzică.
Emisiuni radio-tv
Mark Stam și Cristian Porcari au câștigat sezonul 21 Te Cunosc de Undeva
Finala sezonului 21 din "Te Cunosc de Undeva!" a avut loc pe 24 mai 2025 și a marcat o seară plină de emoții, momente inedite și surprize. Competiția s-a încheiat cu o victorie clară pentru echipa formată din Mark Stam și Cristian Porcari, cei doi artiști din Republica Moldova reușind să cucerească atât juriul, cât și publicul din sală.

Un sezon intens, o finală strânsă
După 15 ediții tensionate, sezonul 21 a adus în finală patru echipe: Mark Stam & Cristian Porcari, Cristina Ciobănașu & Bianca Purcărea, Ioana State & Tudor Fly Project, Oana Matache & Radu Siffredi. Punctajele s-au resetat, iar bătălia finală a pornit de la zero.
Juriul a oferit note de la 9 la 12, concurenții eliminați au acordat câte 5 puncte echipei favorite, iar publicul prezent în sală a avut ultimul cuvânt. Iar rezultatul a fost că Mark și Cristian s-au impus la o diferență mică de celelalte echipe.
Transformarea câștigătoare: Radiohead – "Creep"
Mark Stam și Cristian Porcari au ales să se transforme în trupa Radiohead, interpretând piesa iconică "Creep". Cu chitare live, emoție sinceră și o interpretare vulnerabilă, cei doi au oferit un moment autentic care a atins publicul și juriul deopotrivă. Ozana Barabancea a fost impresionată de intensitatea artistică a momentului, iar reacțiile din sală au fost unanime.
Cristian Porcari a făcut senzație prin interpretarea sa profundă, iar Mark Stam a confirmat din nou calitățile sale vocale și scenic.
Clasamentul final:
1. Mark Stam & Cristian Porcari – 513 puncte
2. Cristina Ciobănașu & Bianca Purcărea – 501 puncte
3. Ioana State & Tudor Fly Project – 507 puncte
4. Oana Matache & Radu Siffredi – 504 puncte
Premiul de popularitate: Doinița Oancea & Capet
Premiul de popularitate, votat de public pe parcursul sezonului, a fost câștigat de Doinița Oancea și Capet. Cei doi au impresionat constant prin umor, creativitate și versatilitate. Capet a fost vizibil emoționat la aflarea veștii, iar Doinița a dedicat premiul mătușii sale recent dispărute.
Alte momente remarcabile din finală:
- Cristina Ciobănașu & Bianca Purcărea au încheiat seara cu "This Is Me" din musicalul The Greatest Showman, un moment puternic, cu un mesaj de asumare.
- Ioana State & Tudor Fly Project au adus un vibe dark cu "Sweet Dreams" în stil Marilyn Manson, într-o producție vizuală puternică.
- Oana Matache & Radu Siffredi au surprins cu un duet Shakespeare's Sister – "Stay", sensibil și bine executat.
- Nick NND a readus copilăria în platou cu o interpretare carismatică a personajului Baloo din The Jungle Book.
- Keo & Alexandra Ungureanu au deschis seara cu Azúcar Moreno – "Bandido", un moment energic, plin de culoare.
- Emy Alupei & Laila Hafiz au fost Billie Eilish într-o versiune intensă a piesei "Happier Than Ever".
Emisiuni radio-tv
Marea finală Te cunosc de undeva 2025 aduce momente surpriză
Pe 24 mai, ediția 21 a show-ului Te cunosc de undeva ajunge la final. Atât finaliștii, cât și echipele din semifinala concursului au pregătit momente inedite. Află detalii despre transformările pe care le-au primit concurenții la Ruletă pentru Marea Finală Te cunosc de undeva 2025.

În urmă cu doar câteva zile, la finalul unei semifinale pline de răsturnări de situație și de calcule, patru echipe s-au calificat în lupta pentru finala sezonului 21 Te cunosc de undeva:
- Oana Matache & Radu Siffredi,
- Mark Stam & Cristian Porcari,
- Cristina Ciobănașu & Bianca Purcărea
- Ioana State & Tudor Ionescu.
Fiecare dintre aceste echipe a primit de la Ruletă o piesă dintr-o listă trimisă anterior de concurenți, însă provocarea este la fel de mare deoarece au de impresionat juriul, colegii și pe cei din sală pentru a ajunge pe primul loc.
"Ne așteaptă transformări spectaculoase, cu patru echipe relaxate și cu patru echipe dornice să primească trofeul și marele premiu, de 15.000 de euro", va spune Pepe la startul serii, prefațând show-ul care va urma.
Pentru Marea Finală Te cunosc de undeva 2025, punctajul se resetează, iar finaliștii încep de la zero.
"Juriul va acorda puncte de la 9 la 12, iar concurenții care s-au oprit la semifinală vor acorda 5 puncte pentru echipa favorită. Toți cei din sală vor acorda puncte, tot de la 9 la 12. După ce toate punctele vor fi adunate, echipa cu punctajul cel mai mare devine câștigătoarea sezonului 21", va explica Alina Pușcaș.
Cele patru echipe semifinaliste au pregătit momente inedite pentru Marea finală Te cunosc de undeva 2025
Echipele din semifinanala Te cunosc de undeva 2025 care s-au clasat sub linia celor calificate în etapa finală au pregătit momente surpriză pentru emisiunea de pe 24 mai. Ruleta a ales momentele pentru cele patru echipe care nu se luptă pentru marele premiu, iar acestea muncesc pentru a face show sâmbătă, de la ora 20:00.
Emy Alupei și Laila Hafiz au ratat la limită calificarea, având cu doar șapte puncte mai puțin decât echipa din fața lor, iar dezamăgirea lor a fost una extrem de mare. Cu toate acestea, Ruleta le-a oferit o piesă de la Billie Eilish, artistă pe care și-o doreau de multă vreme.
"Nu am ajuns în finală, dar avem o piesă care ne place", a mărturisit Laila, imediat ce a început pregătirea.
Alexandra Ungureanu și Keo au o provocare de final care-i scoate, și de această dată, din zona de confort. Piesa celor de la Azucar Moreno nu este neapărat pe placul lui Keo, dar acesta a reușit să demonstreze deja că în acest show este dispus să-și depășească toate limitele pe scenă!
"Am reînvățat să avem emoții foarte mari, ca la început de carieră. Ne-am dat un restart", mărturisește artistul, completat de colega lui, Alexandra: "Au fost momente multe prin care ne-am depășit limitele, dar până la urmă, totul este de dragul show-ului."
NiCK NND se pregătește și el pentru apariția finală, pe cont propriu, iar piesa propusă este una plină de spectacol și voie bună: Cartea Junglei.
"Am cel mai tare număr din finală. Acest moment va face istorie în cadrul show-ului", a anunțat plin de încredere solistul.
Aflați pe ultimul loc în clasament, Doinița Oancea și Marian Capet încheie sezonul cu o nouă piesă care va aduce starea de bine și multe râsete: colaborarea dintre Mihai Bendeac și CRBL.
"E momentul să fac mândri pe toți țăranii mei", a declarat Capet înainte de a urca pe scenă.
Marea finală Te cunosc de undeva 2025 va putea fi urmărită sâmbăta aceasta, de la ora 20:00, la Antena 1.
Emisiuni radio-tv
Urmărește finaliștii de la Te cunosc de Undeva 2025 - VIDEO
Opt echipe s-au luptat în semifinala Te cunosc de Undeva 2025 de pe 17 mai. Cei mai buni concurenți au avansat în marea finală, după o competiție strânsă, plină de momente savuroase. Momentele echipelor declarate finaliste pot fi urmărite în articol.

Semifinala Te cunosc de Undeva 2025 a debutat cu duelul celor cinci echipe care au câștigat câte două gale în acest sezon. Emy Alupei și Laila Hafiz, NiCK NND, Mark Stam și Cristian Porcari, Bianca Purcărea și Cristina Ciobănașu și Oana Matache și Radu Siffredi s-au luptat pentru un loc sigur în Marea Finală. Duelul a fost câștigat de Oana Matache & Radu Siffredi, ei primind primele locuri în finală.
Emisiunea a continuat cu lupta celor 7 echipe pentru cele 3 locuri rămase disponibile în Marea Finală. Toate transformările au fost savurate de juriu și public, însă, în final, la departajare doar primele trei au fost declarate finaliste. Mai jos aveți clasamentul general, precum și cele patru echipe finaliste.
Clasament final semifinală Te cunosc de undeva! sezonul 21
- Oana Matache & Radu Siffredi - calificați în urma duelului
- Mark Stam & Cristian Porcari - 1207 puncte
- Cristina Ciobănașu & Bianca Purcărea - 1160 puncte
- Ioana State & Tudor Ionescu - 1004 puncte
- Emy Alupei & Laila Hafiz - 997 puncte
- NiCK NND - 945 puncte
- Alexandra Ungureanu & Keo - 892 puncte
- Doinița Oancea & Marian Capet - 706 puncte
În urma punctajului din această seară și a celor 14 gale ale sezonului 21, cele patru echipe finaliste Te cunosc de undeva! sezonul 21 sunt:
- Oana Matache & Radu Siffredi,
- Mark Stam & Cristian Porcari,
- Cristina Ciobănașu & Bianca Purcărea
- Ioana State & Tudor Ionescu.
Urmărește echipele finaliste la Te cunosc de Undeva 2025:
VIDEO: Oana Matache și Radu Siffredi au devenit Adriano Celentano în videoclipul "Prisencolinensinainciusol"
VIDEO: Mark Stam și Cristian Porcari au devenit Michael Jackson în videoclipul "Earth Song"
VIDEO: Bianca Purcărea și Cristina Ciobănașu au devenit Liza Minnelli în "Mein Herr"
VIDEO: Ioana State și Tudor Ionescu au devenit Romica Puceanu în "Aș munci la plug și coasă"






















