Urmărește-ne în Social Media

Mario Fresh x Andra - Brațe Străine

Mario Fresh și Andra au lansat o piesă senzuală de vară. "Brațe străine" beneficiază de un videoclip regizat de Alex Ceaușu, pe care te invităm să îl urmărești în articol.

Producția piesei este semnată de Andra Records & Cat Music. Compoziția melodiei a fost realizată de Șerban Cazan, Emilian Nechifor, Lucian Nagy, Ioan Cozma, Ana Maria Stancu, Seredinschi Sebastian; iar versurile au fost gândite de Emilian Nechifor, Ana Maria Stancu și Alexandru Stancu.

Mario Fresh și Andra s-au întâlnit pentru prima oară acum 10 ani, când el participa la "Românii au talent", iar Andra îl aplauda și îi spunea să își prețuiască vocea, confirmându-i că are un talent imens. Acum, cei doi colaborează pentru prima oară și lansează o piesă care, fără doar și poate, va ajunge în toate topurile.

"Mă bucur nespus că Andra a acceptat propunerea mea de a colabora pe această piesă. O respect enorm! Este o artistă desăvârșită, o divă a muzicii românești care m-a inspirat și m-a ambiționat mereu", a declarat Mario.

Bucuria colaborării este împărtășită și de Andra:

"Sunt încântată de piesă, de ritmul incitant și versurile senzuale. Eu și Mario suntem pe aceeași lungime de undă. Aș mărturisi că am avut un sentiment puternic că ne vom reîntâlni atunci când l-am ascultat prima oară".

Mario și-a descoperit pasiunea pentru muzică la o vârstă foarte fragedă. A câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale de muzica ușoară, visând la o carieră în domeniul artistic, iar visul lui a prins contur în 2019 când a lansat piesa "Solo".

Cu o carieră de 20 ani și 13 albume lansate, Andra este unul dintre cei mai de succes artiști români. Toate spectacolele ei la Sala Palatului, 9 până acum, s-au ținut cu casa închisă, iar turneele ei adună zeci de mii de persoane, atât pe scenele din România, cât și la Londra, Madrid sau Bruxelles. Este unul din cei mai iubiți artiști, cu o comunitate care însumează 8,2 milioane fani pe paginile ei de social media.

Comentarii

Concerte & turnee

Nibiru se deschide azi; Cine cântă și care e programul festivităților pe 16 iulie

Deschiderea stațiunii Nibiru are loc astăzi, pe 16 iulie. Programul artistic al zilei include concerte Delia și Puya, spectacole de circ, dans și acrobații, artiști stradali și show de artificii. La ceremonia de deschidere vor fi prezenți Selly, Dan Negru și Dumitru Prunariu. Vezi programul complet al zilei.

Publicat

pe

Stațiunea Nibiru
Stațiunea Nibiru │ FOTO: Captură Facebook Selly

Nibiru se deschide oficial astăzi, 16 iulie, la ora 18:00, în Costinești. Publicul se va bucura de un program vast și variat de momente artistice. Delia, Puya și Mario Fresh vor concerta pe Center Stage, unde accesul este gratuit, achitând biletul de 25 de lei care include o băutură. În ziua deschiderii vor avea loc, de asemenea, show-uri acrobatice, spectacole de dans, show-uri aviatice și spectacol de artificii.

Selly: "Este incredibil ce va fi aici"

"Azi noapte au avut loc ultimele repetiții ale show-urilor acrobatice pentru Marea Deschidere. Sute de costume de zeci de mii de euro, un spectacol absolut incredibil regizat de Razvan Ioan Dinca, zeci de toboșari din Columbia, Brazilia și Portugalia sunt pregătite pentru voi. Este incredibil ce va fi aici", a spus Selly într-un mesaj postat online în urmă cu câteva ore.

Nibiru rămâne deschis zilnic, până la finalul lunii august. Ora de acces este 18:00, iar programul general este până la ora 03:00. Pentru festivaluri, concerte și alte evenimente, orele de acces pot fi diferite și sunt afișate în calendarul fiecărui eveniment.

Detalii de acces pentru copii și tineri:

  • Copiii sub 5 ani au acces gratuit.
  • Studenții au acces gratuit. Pentru revendicarea accesului trebuie completat formularul dedicat pe studenti.nibiru.net și încărcată o fotografie cu legitimația sau carnetul de student vizat pentru anul în curs.
  • Tinerii care nu au împlinit 15 ani trebuie să fie însoțiți și supravegheați de un adult pe durata vizitei.

Ce se întâmplă la Marea Deschidere Nibiru:

Center Stage (Scena Centrală)

  • Circus of Wonders
  • Spectacol de dans & acrobații
  • Concerte pregătite de către Delia, Puya și Mario

Momente speciale în ziua deschiderii Nibiru

  • Ceremonia de deschidere: Selly vs. Dan Negru x Dumitru Prunariu
  • Balon cu aer cald, Sumii România
  • Show aviatic: Aeroclubul României
  • Rave party Zoom Mueve to Nibiru
  • Sunset Ceremony – Muzeul Planetelor – Ainjina
  • Show acrobatic, tiroliană și show de artificii
  • Mascote / Caricaturiști / Street artists
  • Acrobații pe sârmă

Experiențe

  • Muzeul Planetelor • Taranterra • Expo reptile
  • Parc de distracții • Proiecție imersivă Mina
  • Hype Play • Skill Games

Day Zero Pre-Party Galaxia Festival /Astral Night (Biletul Galaxia îți oferă acces gratuit la Galaxia Day & Astral Night Party)

  • Lineup: Dirty Nano / Pado Belu / Deny / Ozlemex / Alina Eremia / Jo / ADI

Music Spots

  • Retrograde Party – Odometrie Metrie – DJ Fly
  • Nebula X Party – Eclipse – Sebastian
  • Galaxia Party – Pizza Mafia – Alzaro x Sky Show
  • Rock Days Party – The Bus
  • K-Pop Party – Piațeta Nibiru – Ioni

The Fool

  • Open Mic: MCs Gherghe & Moise

Berăria Nibiru

  • Meteor, Bogdan DLP & DJ: Crisko

Programul pe ore al principalelor atracții la Marea Deschidere Nibiru

18:00

  • Zbor cu balonul cu aer cald cu ridicare de la Muzeul Planetelor
  • Deschiderea Berăriei Nibiru – DJ Crisko

18:45

  • Show aviatic Șoimii României

19:00

  • Concert de pian & voce – Daniel Crețu & Adrian Stănescu

20:00

  • Opening Party – DJ Fly – Domeniile Mitroi
  • The Sky Show – DJ Sebi – Eclipse Bar

20:20

  • Show aviatic Șoimii României

20:25

  • Concert Mario – Center Stage

20:45

  • Dumitru Prunariu × Dan Negru + Răzvan Dincă
  • Latino Drum Show Aainjaa – Muzeul Planetelor

21:00

  • Proiecție interactivă – Peretele Mina
  • Open Mic – MCs Gherghe & Moise

21:30

  • DJ Alzaro – Pizza Mafia

21:40

  • Concert Delia – Center Stage

22:00

  • Galaxia Day 0 Pre-Party – Nibiru Arena

22:30

  • Ozlemek × Pado & Belu – Nibiru Arena
  • The Sky Show – Pizza Mafia

22:40

  • Concert Puya – Center Stage

23:00

  • Bogdan DLP – Berăria Nibiru
  • Street Party cu DJ Ioni – Piațeta Nibiru

00:00

  • Dirty Nano – Alina Eremia, Adi Istrate, Giulia, JO – Nibiru Arena

01:30

  • Deny – Nibiru Arena

Bilet de intrare la Marea Deschidere Nibiru de pe 16 iulie:

  • Ai acces gratuit pe promenadă (fără consumație minimă) dacă ai mers anul ăsta la Beach, Please! sau ai bilet la oricare dintre festivalurile de la Nibiru (Galaxia, Nebula X, K-Pop Days, Rock Days, Stardust, Pong Fest, Retrograde).
  • 25 de lei, achiziționat online (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).
  • 35 de lei, achiziționat la fața locului (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces pe Promenada NIBIRU, însă atracțiile și experiențele cu plată, precum Hype Play sau activitățile din Parcul de Distracții, se achită separat. Accesul poate necesita un bilet dedicat, tokenuri sau plata directă a atracției respective.

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces la concertele și spectacolele organizate pe Center Stage, zonele de entertainment, activările și accesul la restaurantele și cafenelele din Promenadă. Biletul standard luat online înainte de ora 17:00 include și un voucher de 25 de lei pentru băuturi.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Andra aduce "Moștenirea" online: aftermovie-ul de la Cluj și concertul integral de la București, disponibile pe YouTube

După ce a emoționat mii de spectatori la Cluj și București, "Moștenirea" își continuă parcursul dincolo de scenă. Andra a lansat aftermovie-ul concertului susținut la Cluj și a făcut disponibilă pe YouTube înregistrarea integrală a show-ului de la București, oferindu-le fanilor ocazia de a retrăi unul dintre cele mai apreciate capitole ale proiectului "Tradițional".

Publicat

pe

Andra în concertul "Moștenirea"
Andra în concertul "Moștenirea" │ FOTO: captură YouTube

Parte a universului "Tradițional", "Moștenirea" este un spectacol construit ca un dialog între trecut și prezent, în care Andra reinterpretează cântece din folclorul românesc și le aduce într-o formă accesibilă publicului de astăzi, fără a pierde esența și emoția care le-au consacrat.

În primăvara acestui an, artista a revenit pe scenele din România și de peste hotare cu cea de-a treia parte a proiectului "Tradițional", cel mai personal capitol al unui concept care a redefinit felul în care folclorul românesc este prezentat publicului contemporan.

"Tradițional 3: Moștenirea" a fost gândit ca un concert-manifest care a mobilizat o forță creativă și tehnică de peste 250 de oameni și minți talentate, în fața și în spatele scenei. Alături de Orchestra Fraților Advahov și de invitații săi speciali, Andra și-a invitat ascultătorii într-un univers creat pentru a aduce un tribut celor care ne-au învățat să iubim cântecul tradițional românesc și care ni l-au lăsat moștenire din generație în generație.

După ce în urmă cu câteva săptămâni Andra a publicat aftermovie-ul concertului de la București, acum a venit timp ca publicul să descopere cum a fost atmosfera de la Cluj. Materialul video surprinde pregătirile intense dinaintea show-ului, testimoniale ale artiștilor invitați (Fuego, F. Charm, Niculina Stoican, Mioara Velicu), ale membrilor familiei artistei, dar și secvențe muzicale din timpul concertului. Și Andra a avut mai multe intervenții pe parcursul clipului, povestind despre dragostea pentru muzică sau semnificația sentimentală a concertului de la Cluj, de "acasă".

Andra: "Mi-am dorit să pot să emoționez și eu cu muzica mea așa cum eu simțeam la rândul meu muzica altor artiști"

"Mi-am dorit să mă cunoască lumea, să le cânt oamenilor, să mă iubească. Eu de mică ascultam muzică, plângeam când auzeam melodii, linii foarte duioase și mi-am dorit să pot să emoționez și eu cu muzica mea așa cum eu simțeam la rândul meu muzica altor artiști. E minunat să văd oameni în sală care plâng, care se emoționează: înseamnă că am reușit din punctul ăsta de vedere.

[...] La Cluj de fiecare dată e mai greu pentru că aici sunt oamenii care m-au crescut, casa părintească, fiecare emoție. Mă uit la părinții mei, văd cum trec anii peste ei și mă rog de multe ori în timp ce cânt: <<dă-le, Doamne, sănătate, să fie prezenți la toate concertele mele>>".

VIDEO: Aftermovie Andra - Moștenirea la Cluj-Napoca

Concertul "Moștenirea" de la Sala Palatului este disponibil integral pe YouTube

Cei care nu au putut fi prezenți la show-ul "Moștenirea" de la Sala Palatului au motive de bucurie. Andra a publicat online întregul concert, transmițând și un mesaj emoționant:

"Dragilor, sunt atât de fericită să vă dau o veste pe care știu că mulți dintre voi o așteptați cu nerăbdare. Concertul <<Tradițional 3: Moștenirea>> s-a lansat acum, în întregime, pe canalul meu de YouTube!  Am pus în fiecare cântec toată dragostea mea, gândindu-mă la ceea ce lăsăm mai departe, la această <<moștenire>> neprețuită care ne unește și ne definește ca neam. Vă pup și vă iubesc pe toți! Abia aștept să ducem mai departe această poveste frumoasă!"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Trupa Re-Born a câștigat trofeul Românii au talent 2026 și premiul de 120.000 de euro

Trupa Re-Born este marea câștigătoare a celui de-al 16-lea sezon Românii au talent și a premiului de 120.000 de euro. Descoperă cine sunt ceilalți doi concurenți care completează podiumul.

Publicat

pe

Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026
Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026 │ FOTO: PRO TV

Marea finală Românii au talent 2026 a avut loc pe 29 mai, pe scenă urcând pentru o ultima prestație 10 finaliști: Iosif Mândru, Lucas Moroșan, Bianca Muntean, Alexis Stan, trupa Re-Born, Rebeca Tomescu, Eric și Eduard, Mikhail Ermakov, Albert Oprea și Antonia Voroneanu. Aceștia s-au luptat pentru titlul de "cel mai talentat român", dar și pentru marele premiu în valoare de 120.000 de euro. Totuși, după votul publicului, doar unul dintre ei a ajuns să ridice trofeul deasupra capului.

Trupa de fete Re-Born a primit cea mai mare susținere de la cei de acasă și a fost declarată marea câștigătoare. Mai mult, cele 12 membre au fost onorate și cu Premiul de Originalitate în valoare de 10.000 de euro. La această categorie au fost nominalizate alături de Albert Oprea și Rebeca Tomescu.

Trupa Re-Born: "Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș"

În spatele succesului stau de cele mai multe ori sacrificii și dificultăți. Pentru tinerele dansatoare, repetițiile desfășurate la Palatului Copiilor din Târgu Mureș nu beneficiază de cele mai bune condiții: clădirea este veche, camerele sunt reci, iar oglinzile ciobite. Fetele din Re-Born au de gând să rezolve aceste probleme:

"Ne simțim extraordinar! Nu ne așteptam nici măcar o secundă. Am fost, puțin spus, surprinse. Chiar nu ne așteptam, dar suntem extraordinar de recunoscătoare. Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș, să-l renovăm și să continuăm cu ceea ce am promis publicului. Le mulțumim din tot sufletul celor de acasă pentru susținere. Dacă nu erau ei, nu ne gândeam că suntem atât de apreciate și, datorită lor, ne recunoaștem valoarea adevărată acum."

Trupa Re-Born a cucerit publicul și jurații încă din audiții:

"E un moment de dans pe care îl ții minte tocmai pentru că e altfel. Întotdeauna asta este o mare problemă. După ce v-ați definit, e foarte important cum vă diferențiați. Cum ține lumea minte momentul ăsta? După ce a văzut 14 momente de dans, pe care îl ține minte? Pe ăla care e diferit, care e deosebit. Iar momentul vostru e deosebit", le spunea Andi Moisescu fetelor după prima apariție pe scena Românii au talent.

VIDEO: Trupa Re-Born în finala Românii au talent 2026

Podiumul Românii au talent 2026 a fost completat de Albert Oprea și Antonia Voroneanu

Pe locurile 2 și 3, în preferințele publicului, s-au clasat Albert Oprea, care a plecat acasă cu un premiu în valoare de 20.000 de euro, și Antonia Voroneanu, câștigătoarea premiului în valoare de 10.000 de euro.

VIDEO: Albert Oprea în finala Românii au talent 2026

VIDEO: Antonia Voroneanu în finala Românii au talent 2026

Marea finală Românii au talent a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 - 24:24. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a avut 5,8 puncte de rating și 24,2% cotă de piață, față de locul 2, care a avut doar 3,4 puncte de audiență și 14,1% share. De-a lungul difuzării, peste 1,1 milioane de români au trăit cu sufletul la gură alături de concurenții care urcau pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 21:36, aproape 1,6 milioane de telespectatori erau cu ochii pe finalul sezonului.

Citește în continuare