Urmărește-ne în Social Media

Manuel Riva - Hey Now

Manuel Riva, DJ-ul și producătorul de muzică electronică ce a ocupat primul loc în clasamentele internaționale cu single-ul "Mhm Mhm", a revenit cu o piesa nouă, intitulată ”Hey Now”. Melodia este acompaniată de un videoclip regizat de Alex Volintiru.

Pentru noul single, Manuel Riva a decis ca Luise să fie vocea piesei, iar atât de producție, cât și de versuri s-a ocupat artistul. Videoclipul realizat de Alex Volintiru continuă povestea din "Mhm Mhm", având aceeași protagonistă, însă de această dată cadrele au fost filmate în Londra. Piesa transmite starea ce apare după o despărțire, cu toată gama de sentimente și trăiri, dar și confuzia ce vine atunci când intrăm într-o relație nouă și suntem încă prinși în trecut.

"Hey Now" continuă seria de lansări a proiectului Manuel Riva, alături de alte piese EDM precum "How You Say" împreună cu Hyptonix, "Wrong Or Right", dar și imnul oficial al clubului NOA, "We Are One", ambele alături de Eneli.

Manuel Riva a reușit să ocupe primele locuri atât în topurile naționale cât și în cele internaționale, piesa "Mhm Mhm" ajungând chiar și în Billboard Club Charts de câteva săptămâni. Totodată, single-ul a fost #1 în iTunes și Shazam în țări precum România, Bulgaria, Cipru, Moldova, Lituania și Grecia, iar ca urmare a succesului internațional, artistul a fost nominalizat la premiile EMA, la categoria "Best Romanian Act".

După ce a luat prin surprindere publicul an dupa an, Manuel Riva experimentează cu stilul deep house pentru a-și crea proiectele muzicale solo, în calitate de DJ. Dorind să aducă un plus producțiilor sale, artistul alege întotdeauna voci deosebite, care transmit mesajul pieselor într-un mod original.

Comentarii

Concerte & turnee

Beach, Please! 2026 începe azi; Vezi programul pe scene și ore

Beach, Please! Festival 2026 își deschide porțile astăzi, 8 iulie, urmând să aducă pe plaja de la Costinești rapperi de renume internațional, precum Playboi Carti, Future și Tyla. Vezi programul complet, pe zile, scene și ore și consultă harta festivalului și lista de obiecte interzise.

Publicat

pe

Beach, Please! (Logo)
Beach, Please! (Logo)

Ediția aniversară din 2026 a Beach, Please! se va desfășura în perioada 8 - 12 iulie. Pe scenele festivalului vor urca artiști de renume, precum Playboi Carti, Don Toliver, Tyla și Future, dar și rapperi și traperi români apreciați, precum BUG Mafia, Deliric și Killa Fonic. Nu vor lipsi nici momentele surpriză. Pentru joi, vineri și duminică, organizatorii au pregătit o serie de artiști surpriză. Ei vor urca pe scena principală a festivalului, la orele indicate în program. Mai jos regăsești lista completă a tuturor concertelor din cadrul Beach, Please! 2026. Programul este pe zile, ore și scene.

Beach, Please! Festival 2026 - Programul complet, pe scene și ore:

Ziua 0 (Miercuri, 8 iulie)

ESSENCE STAGE (ON NIBIRU ARENA)

  • 18:00 DULKA
  • 18:40 IORGA
  • 19:30 VANILLA
  • 20:10 DJ NA-NO
  • 20:55 LAZY ED
  • 21:35 DJ LUCIAN
  • 22:20 KILLA FONIC
  • 23:15 ȘATRA BENZ
  • 00:10 ALBERT NBN
  • 01:05 DJ LUCKY
  • 02:05 PETRE ȘTEFAN
  • 02:55 RAVA&FRIENDS

Ziua 1 (Joi, 9 iulie)

MAIN STAGE

  • 18:00 VANILLA
  • 18:40 APOLLORED1
  • 19:30 PRETTIFUN
  • 20:30 KAVIERSOBASED
  • 21:10 SURPRISE PERFORMANCE
  • 21:35 ERIKA ISAC
  • 22:00 SURPRISE PERFORMANCE
  • 22:25 ALEX VELEA
  • 23:20 NEMZZZ
  • 01:20 PLAYBOI CARTI - anulat
  • 02:40 ALBERT NBN
  • 03:20 BADD G
  • 03:40 VNYY SEBI
  • 04:20 IDK

ESSENCE STAGE

  • 17:00 HRISCU
  • 17:45 DJ OLDSKULL
  • 18:55 ROZA
  • 19:40 RYAA
  • 20:25 GHEBOASA
  • 21:20 DZWS + LUCAWTS
  • 22:15 VANILLA
  • 23:05 PETRE ȘTEFAN
  • 00:15 DJ CASH
  • 01:30 TUSSIN
  • 02:30 LA FAMILIA
  • 03:45 OG EASTBULL

NIBIRU ARENA

  • 20:00 DJ WOODY
  • 21:10 U-GIN
  • 22:20 MENTOL
  • 23:30 SERR
  • 00:40 ARIAS
  • 01:50 NANO
  • 03:00 MOONSOUND
  • 04:10 DJ ANDI

Ziua 2 (Vineri, 10 iulie)

MAIN STAGE

  • 18:00 CALINACHO
  • 18:30 DJ NA-NO
  • 19:15 MARKO GLASS + BVCOVIA
  • 20:15 RICH AMIRI
  • 21:15 JELEEL
  • 21:55 SURPRISE PERFORMANCE
  • 22:25 PUYA
  • 23:35 SKI MASK THE SLUMP GOD
  • 01:00 YEAT
  • 02:30 IAN × AZTECA
  • 04:10 Playboi Carti - Concert reprogramat

ESSENCE STAGE

  • 17:00 BAD & BOUJEE
  • 18:30 DIZO
  • 19:10 SEROTONE
  • 19:55 CHURO + FĂRCAȘ
  • 20:35 ARKAN
  • 21:20 BADD G
  • 22:25 CALINACHO
  • 23:20 DJ NA-NO
  • 00:20 REMY LEBVEL
  • 01:00 ROBI
  • 02:00 IDK
  • 03:10 KILLA FONIC
  • 04:20 NEW ERA
  • 04:45 CLOSE VIBE

NIBIRU ARENA

  • 20:00 HIP-HOP TAKEOVERS

Ziua 3 (Sâmbătă, 11 iulie)

MAIN STAGE

  • 18:00 ADELIN MM
  • 18:50 AMULY
  • 19:40 BABASHA
  • 21:00 INNA
  • 22:05 BUG MAFIA
  • 23:25 QUAVO
  • 01:20 FUTURE
  • 02:50 CHE
  • 03:50 NINE VICIOUS
  • 04:35 AZTECA

ESSENCE STAGE

  • 17:00 BALKAN
  • 17:30 DEYU
  • 18:40 DJ NASA
  • 19:40 CEZAR GUNA
  • 20:20 TOMI MARFA
  • 21:10 DELIRIC + SILENT STRIKE
  • 22:15 VLAD FLUERARU
  • 23:15 VLAD DOBRESCU
  • 00:15 DOC
  • 01:25 MAXIMILIAN
  • 02:40 IAN
  • 04:00 TONY ONE

NIBIRU ARENA

  • 20:00 LUCAS
  • 21:10 SEBBASTIAN
  • 22:20 MANUEL RIVA
  • 23:30 N'AMOUR DJ
  • 00:40 DANSEN
  • 01:50 LUCIAN BARBULESCU
  • 03:00 ANDREW MAZE
  • 04:10 DJ VNDREI

Ziua 4 (Duminică, 12 iulie)

MAIN STAGE

  • 18:00 URSARU & MADATORRICELLI
  • 18:40 M.G.L.
  • 19:25 DJ MOON (KEN CARSON BJ)
  • 20:10 SURPRISE PERFORMANCE
  • 20:40 NOUĂ UNȘPE
  • 21:30 SOFAYGO
  • 23:05 TYLA
  • 01:05 DON TOLIVER
  • 02:35 HOMIXIDE GANG
  • 03:35 PETRE ȘTEFAN
  • 04:15 SURPRISE PERFORMANCE
  • 04:35 IAN

ESSENCE STAGE

  • 17:00 DJ UNDOO
  • 18:40 SUPERNOVA
  • 20:20 TANIA
  • 21:20 HVNDS
  • 22:20 M.G.L.
  • 23:10 ADELIN MM
  • 23:55 URSARU MADATORRICELLI
  • 00:35 BLANCO
  • 01:20 CANDYBOIL
  • 02:10 AZTECA SARBARAY
  • 03:10 RAVA&FRIENDS
  • 04:10 ALBERT NBN

NIBIRU ARENA

  • 20:00 BERGH C
  • 21:10 LEXI
  • 22:20 ANDREW DUM
  • 23:30 ALB WHO
  • 01:40 HRISQ
  • 03:20 DANIEL LUPAȘ
  • 04:25 TANIA NOVA

Hărțile festivalului Beach, Please! 2026 (Scene, parcare)

Harta scenelor la Beach Please 2026

Harta scenelor la Beach Please 2026

Hartă pentru parcare la Beach Please 2026

Hartă pentru parcare la Beach Please 2026

Obiecte interzise la Beach, Please! 2026:

  • Genți mai mari de 29/21/12 cm nu sunt permise în interior. Nu există dulăpioare.
  • Cuțite, arme, lănți, obiecte ascuțite, artifacte pirotehnice, lasere, materiale inflamabile sau explozive.
  • Droguri sau orice substanțe ilegale.
  • Camere foto/video profesionale, inclusiv dslr.
  • Mâncare, băuturi alcoolice sau non-alcoolice, doze.
  • Sticle, sticle de parfum, deodoranți, cutii, doze, sprayuri sau produse cosmetice.
  • Umbrale, scaune, bannere pe bețe, lănți sau animale.

Obiecte permise la Beach, Please! 2026:

  • Aparate foto compacte și camere gopro.
  • Brichete.
  • Selfie stick-uri mici fabricate din materiale ușoare.
  • Baterii externe portabile / power bank-uri.
  • Cremă spf neinflamabilă.
  • Parfum sau deodorant neinflamabil mai mic de 50 ml.
  • Steaguri (standuri de steag nu sunt permise).
  • Pastile (maxim 2, doar tablete acoperite); pentru orice altceva, aduceți o rețetă medicală
  • Alimente speciale (doar dacă aveți o alergie sau intoleranță, cu probă medicală).
Citește în continuare