Urmărește-ne în Social Media

Maga & Tudoran - Pisici

Gabriel Maga (trupa Vunk) şi Cosmin Tudoran (ex-Cassa Loco) au lansat un nou videoclip, pentru single-ul “Pisici”, o melodie jucăuşă, ideală pentru sezonul de vară.

“Iniţial, piesa avea cu totul alt text şi a stat pe raft cam doi ani, până să-i găsim formula potrivită. Am plecat de la ideea aproape obsesivă a lui Cosmin de a folosi tema muzicală din filmele cu Mărgelatu, una dintre coloanele sonore ale copilăriei noastre”, a spus Gabriel Maga.

Inspirația le-a venit băieților chiar de la alergia la pisici a lui Gabriel.

“Când ne-am reapucat de piesă, aveam o pisică în studio iar mie mi se declanşase o cascadă de strănuturi, după care am zis în glumă ”Sunt alergic la pisici”, exact pe notele din refren. De acolo am lăsat rimele să ne ducă unde am simţit noi că ne reprezintă”, a explicat Maga.

Noul videoclip a fost filmat într-o singură zi şi întreaga echipă s-a distrat pe cinste.

“Ne-am împrietenit cu Andra Moga care s-a ocupat de ţinutele noastre, cu Toma Velio, producătorul clipului, cu regizorul Sebastian Mihăilescu, dar şi cu cele trei ‘pisici’, pe care le veţi vedea în clip. Cei de la Commitet au gândit întreg conceptul, care a fost exact ceea ce am vrut noi să exprimăm”, a explicat Cosmin Tudoran.

Cei doi membri ai proiectului au explicat şi mesajul single-ului.

“Piesa se adresează bărbaţilor de vârstă noastră, care se confruntă cu toate problemele legate de relaţiile cu fete mult mai tinere. În fiecare dintre noi există un animăluţ care este oricând gata de joacă”, au spus Maga şi Tudoran.

Maga & Tudoran este un proiect “foarte ne-serios”, şi îşi propune piese cu mesaj ironic sau "tongue-in-cheek", cei doi membri considerându-l supapa necesară muzicii româneşti, care “musteşte de suferinţă încrâncenată”, după cum declară chiar cei doi artişti.

Comentarii