Urmărește-ne în Social Media

Mădălina Coca - Vocea mea

Mădălina Coca, finalista concursului Vocea României, revine cu o piesă proprie, intitulată "Vocea Mea". Melodia este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.

"Vocea Mea" este o piesă inspirată din trăirile interioare ale artistei, făcând referire la anumite momente dificile din viața sa, când nu se mai regăsea pe ea însăși. Piesa a fost compusă de Alexandra Dinu, Roberto Velisar, Enri Demi și de Mădălina Coca care a contribuit atât la partea de compoziție muzicală, cât și la textul piesei.

"Sunt încântată de colaborarea cu Quna Music și mă bucur că am avut șansa de a mă implica în procesul de compoziție muzicală al piesei. Doream să fie o piesă cât mai personală, inspirată cât mai mult din emoții și sentimente trăite pe propria-mi piele. Am convingerea că mulți se vor regăsi în versurile piesei la care am contribuit și eu, versuri pe care le-am scris din suflet, lăsând o părticică din mine în această piesă. Cred cu tărie că foarte mulți dintre noi trăim momente sau perioade în viață în care ne pierdem, în care nu mai știm cine suntem, în care pur simplu uităm de noi și nu mai știm să ne iubim. Când nu ne mai recunoaștem, iar zâmbetul este tât de greu de găsit, devenind o <<artă>> așa cum spun versurile piesei. Mesajul meu este că deși este un proces lung și complex, este important să învățăm să ne ascultăm inima pentru a fi bine și mulțumiți cu noi înșine, să ne acceptăm și să fim mândri de cine suntem", a declarat Mădălina.

Producția piesei este semnată de Quna Music în colaborare cu MediaPro Music și VoicesMedia, iar videoclipul a fost realizat și regizat de VisionGYZ, Gabriel Ioan Zidaru şi asistentul său Andrei Bustan. Videoclipul a fost filmat pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", având ca semnificație faptul că viața este considerată o piesă de teatru în care noi suntem actorii propriei povești.

În 2020, Mădălina Coca lansa primul său single - "Lume Lume", o piesă de dragoste, iar pe timpul pandemiei, artista a scris în colaborare cu o producătoare spaniolă piesa "Survivor", ce vorbește despre puterea de a merge mai departe și de a spera atunci când lucrurile par imposibile.

Comentarii