Cele mai așteptate concerte în România și recomandăriCele mai importante concerte în Romania 2018-2019 INFO CONCERT:
Ed Sheeran
INFO CONCERT:
Acadelia
INFO CONCERT:
BT Live: Cuibul / Soul Serenade
INFO CONCERT:
David Duchovny
INFO CONCERT:
Lenny Kravitz
HavasiINFO CONCERT:
Havasi

Videoclip oficial: Lykke Li - Deep End

Lykke Li a lansat un nou videoclip, asociat single-ului "Deep End". Artista continuă moda videoclipurilor verticale filmate cu telefonul, după ce Selena Gomez a realizat ceva similar cu câteva luni în urmă. Vă invităm să urmăriţi clipul filmat cu un iPhone în cadrul articolului.

Senzaţia indie pop din Suedia prezintă în "Deep End" o noapte în oraş. Acest single este o avanpremieră pentru viitorul album al artistei, "so sad so sexy", care soseşte pe 8 iunie. Pentru a îl promova Lykke Li a lansat 3 single-uri, "deep end", "hard rain" şi "Utopia". Acesta din urmă a fost lansat special de Ziua Mamei, sărbătorind maternitatea, feminitatea.

De această dată nu mai este despre mame, ci despre hedonism şi distracţie. De la bliţul reflectat într-o oglindă din lift la luminile albastre ale unei petreceri în club, sau petrecăreţi filmaţi de aproape, avem de toate în acest material video. Chiar Lykke Li se sărută cu un tânăr misterios, cu care face schimb de fum suflându-l încet spre gura sa. Totul continuă cu o petrecere la piscină, shoturi şi se termină în aşternuturi.

Muziciana nu abandonează telefonul mobil nici în ipostaze intime. Au trecut 4 ani de când Li a lansat albumul "I Never Learn", foarte bine primit de critici şi de public. "so sad so sexy" este al patrulea album de studio al artistei nordice, care a format şi un grup muzical în ultimii ani, "LIV". Trupa îi include pe Miike Snow, Peter Bjorn & John.

Lykke Li e programată să apară la o serie de festivaluri în această vară, urmând să cânte noile sale piese. A confirmat prezenţa la Osheaga şi Lollapalooza. "Deep End" este o piesă coprodusă de către Jeff Bhasker, T-Minus şi Malay. Aceşti producători sunt cunoscuţi pentru colaborări cu Kanye West, Frank Ocean şi Zayn. Viitorul disc va avea 10 piese şi ne prezintă o imagine de "fată rea" a artistei suedeze.

În vârstă de 32 de ani Li Lykke Timotej Zachrisson este în plină autodescoperire. Compozitor, muzician şi fotomodel, creatoarea hitului "I Follow Rivers" are talentele vocale ale unei soprane, dar ştie să cânte şi la pian, instrumente de percuţie şi autoharp. Îşi trage seva şi originalitatea dintr-o copilărie şi adolescenţă petrecute la Lisabona, Maroc, Nepal, India şi New York.

Imaginea oficială a celor de la Levi's în 2010, Lykke şi-a făcut debutul în lumea actoriei în 2014 în serialul suedez "Tommy". Ulterior avea să apară în pelicula lui Terrence Malik "Song to Song", lansată în 2017. Acolo joacă rolul iubitei lui Ryan Gosling.

Citește mai multe despre Lykke Li
Videoclipuri cu Lykke Li
Publicat de Alex Stănescu, redactor, pe .
CLOSE
CLOSE