"Este al doilea videoclip la care lucrez cu Luna amară și, contradictoriu cu "Pietre în Alb", am lucrat de trei ori mai puțin ca timp dar a fost de cinci ori mai solicitant din cauza conceptului de one-take. Cred că cea mai bună frază pentru a caracteriza conceptul clipului este o vorbă foarte dragă mie, It ain’t simple being cool, but it’s cool being simple." – Dorin Marcu, regizor
Piesa a fost înregistrată la Luna Recording Studios, inginer de sunet Oliver Vegh, mix și master de Dan Georgescu. Mai apare de asemenea cvartetul Les Nuages (Andrada Codorean – vioara I, Roxana Tuță – vioara II, Bianca Comșa – violă, Adela Moldovan – violoncel), partitura pentru coarde fiind scrisă de Dorin Ghiuță.
Albumul „Aproape” va fi lansat pe 22 octombrie prin Universal Music România. Concertul de lansare va avea loc pe 22 octombrie la Clubul Țăranului, trupa urmând a pleca ulterior într-un turneu național.
„Terasa interioara (încălzită) a Clubului Țăranului din București va găzdui o lansare altfel, atât din punct de vedere al scenografiei, cât și al muzicii. Luna amară continuă să fie aproape de cei care ne urmăresc și vrem să le oferim, prin acest nou material de 7 piese, o nouă călătorie - prin lume, prin gânduri, prin sine.” – Mihnea Blidariu
Compoziție Luna Amară:
- Nick Făgădar – chitară, voce
- Mihnea Blidariu – chitară, voce
- Șerban Onțanu-Crăciun – chitară
- Sorin Moraru – bass
- Răzvan Ristea – tobe
Concerte & turnee
Luna Amară cântă la 3B Fest 2026 pe 20 iunie - Programul pe ore
Luna Amară lansează vinilul "Loc lipsă" în cadrul 3B FEST, festivalul de rock alternativ românesc construit de fani, pentru fani. Evenimentul are loc pe 20 iunie la Arenele Romane, 9 trupe urmând să urce pe scenă. Consultă programul 3B Fest.

3B Fest 2026 marchează lansarea unui nou vinil Luna Amară. La 20 de ani de la apariția albumului "Loc lipsă", materialul va fi relansat. Alături de Luna Amară, pe scena Arenelor Romane vor urca și Implant pentru Refuz, Sarmalele Reci și Blazzaj, printre alții.
"Salut! Anul ăsta "Loc lipsă" împlinește 20 de ani și va primi o hăinuță nouă de vinil. Așa că, pe 20 iunie, la Arenele Romane, la 3B Fest ne vedem pentru această lansare împreună cu alte trupe prietene, precum Implant pentru Refuz, S.P.P., Blazzaj, D.E.N.I.S., Brainwasher și alții. Ne vedem acolo!", spune Răzvan Ristea, membru fondator și toboșar Luna Amară.
Programul 3B Fest 2026:
- 15:00 - OPEN DOORS: Open Minds
- 15:30 - Brainwasher / Invitat: nelegiuiri sonore
- 16:15 - Dead Ceausescus / Invitați: Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Ina Shan
- 17:00 - Blazzaj / Invitat: Omul Furnicar
- 17:45 - Survolaj / Invitat: Anton Punk
- 18:30 - Sarmalele Reci / Invitat: Mihai Iordache
- 19:15 - D.E.N.I.S. / Invitat: artiști în civil
- 20:00 - Implant pentru Refuz / Invitat: Laura Brat
- 21:30 - Luna Amara (Lansare vinil) / Invitați: Adrian Despot, Răzvan Godspeed, Răzvan Ristea, Mihai Iordache
- 23:00 - S.P.P. (After party) / Invitat: Entități neidentificate
- 01:00 - CLOSE DOORS
Prețurile biletelor la 3B Fest:
- Acces General - Presale (Include acces în zona General și în zona standing din fața scenei. Locurile pe scaun sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii. Nu include sectoarele Premium) - 100,00 lei
- Acces General - 3B Pack (Pachetul include acces în zona General și în zona standing din fața scenei. Locurile pe scaun sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii. Nu include sectoarele Premium) - 80,00 lei
- Acces General - 3B Student Pass (Valabil doar pentru studenți, pe baza legitimației/carnetului de student + act de identitate prezentate la intrare. Include acces în zona General și în zona standing din fața scenei. Locurile pe scaun sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii. Nu include sectoarele Premium) - 80,00 lei
- Acces Premium - Early Bird (Include acces în sectoarele Premium, precum și acces în zonele General/standing. Locurile sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii.) - 120,00 lei






















