După vara lui 2014 petrecută în Los Angeles, în studioul de înregistrări, Lucia a revenit în țară cu forțe proaspete și piese noi. Până la finalizarea albumului de debut, care va fi lansat în curând, Lucia prezintă publicului o nouă compoziție, însoțită de videoclip. Melodia se numește ”Yours” și pune în valoarea sensibilitatea vocii artistei.
”Videoclipul piesei ”Yours” e aici ! Sper să vă placă și să rămâneți pe frecvențe pentru album! Va ieși pe piață foarte curând!”, a transmis Lucia fanilor săi.
Lucia a ajuns în atenția publicului odată cu lansarea piesei „Silence„, un cover după un single al băieților de la The MOOoD. Chiar de la început, clipul realizat pentru această piesă s-a bucurat de promovarea celor de la CreativeMonkeyz, single-ul fiind prezentat în cadrul emisiunii Miez. Interesul publicului a crescut apoi treptat, pe măsură ce videoclipul a fost share-uit. Deși multă vreme i s-a spus „fata cu coverul”, așa a reușit să strângă primii săi fani, să își audă vocea la radio și să ajungă să cânte în 2012 la Summer Well.
Videoclipul piesei „Silence” a strâns până în prezent aproape 15 milioane de vizualizari pe YouTube, aducându-i în continuare Luciei noi fani, atât din țară, cât și de peste hotare.
Albume noi
Deliric are colaborări cu Inna, EMAA și Irina Rimes pe noul album; Vezi tracklistul
Deliric a dezvăluit tracklist-ul noului său album înregistrat împreună cu Silent Strike. Toate cele 18 piese sunt scrise de rapper, fără colaborări cu alți colegi din hip hop. Deliric are, în schimb, două piese înregistrate cu INNA și câte o colaborare cu Irina Rimes, EMAA, Holy Molly și Lucia.

Pe 14 iunie este programat concertul de lansare de la Arene, pe 29 mai apare albumul, iar astăzi aflăm cum se numesc cele 18 piese din tracklist. Chiar dacă nu are colaborări cu alți rapperi sau trapperi, discul "Deliric X Silent Strike III" include featuring-uri sonore cu artiste din mainstream-ul și din underground-ul românesc. Povestea piesei "Mâine" cu EMAA este completată pe noul album de piesa "Ieri", Irina Rimes cântă pe "Adam", Lucia apare pe "Dedal", iar pe "Vudu" o putem asculta pe Holy Molly. Deliric are și două piese înregistrate cu iubita lui, INNA: "Anxius" și "Nichita".
"Hai să vă arăt tracklistul noului album. Îl găsiți, pe 29 mai, pe toate platformele de streaming. Spoiler: sunt singurul rapper de pe album. Nu am făcut nici de data asta feat-uri rap. Am preferat să scriu eu tot. Promit să mă revanșez pe alte proiecte.
Multă dragoste pentru fetele cu voci minunate care m-au ajutat să ofer o nouă dimensiune pieselor. Abia astept să ascultați tot "filmul"", a scris Deliric într-o postare recentă.
Potrivit unui video publicat pe Instagram, piesa preferată a lui Deliric de pe album este "Nichita", înregistrată împreună cu INNA. Titlul piesei vine de la numele unuia dintre cei mai mari poeți și scriitori români, Nichita Stănescu.
Tracklist "Deliric X Silent Strike III":
- Noul normal
- De cine te temi
- 10DIN10
- Totul e mid
- Ieri (Ft. EMAA)
- Dumdum
- Adam (Ft. Irina Rimes)
- Gollum
- Prizonier în libertate
- Fiul omului
- Binar
- Anxius (Ft. INNA)
- Treci peste
- Dedal (Ft. LUCIA)
- Vudu (Ft. Holy Molly)
- Fluturi
- Nichita (Ft. INNA)
- Doar tu mă vezi
Albumul "Deliric X Silent Strike III" vine la 5 ani de la discul precedent. Rapper-ul și-a cerut scuze că a durat atât de mult, însă perfecționismul și-a spus cuvântul. "E un album pe care l-am scris, l-am șters și l-am rescris până când ni s-a părut că merită să vi-l arătăm. Ne pare rău că a durat așa mult timp, dar știți că suntem pretențioși (a se citi "nebuni")", spunea Deliric într-un mesaj publicat online.
Deliric este artistul nonconformist apreciat pentru sinceritate și transparență, pentru muzica sa, ca parte din trupa hip-hop CTC, dar și ca artist solo, și pentru succesul în lumea antreprenoriatului cu PORC, brandul de streetwear pe care l-a cofondat în 2012.






















