Urmărește-ne în Social Media

LP - One Like You

LP, Laura Pergolizzi continuă să fie Joni Mitchell a generaţiei noastre sau Janis Joplin dacă vreţi şi ne oferă azi un nou single şi videoclip, "One Like You". Rockstar veritabil, artista se tatuează în faţa camerei.

LP, pe care o aşteptăm în curând la Bucureşti ne oferă un scurt film în regia lui Juan David Salazar. În acest clip artista intră într-un club al băieţilor, unde pune ochii pe chelneriţă, cu care flirtează de la distanţă. O vedem pe protagonistă în multiple ipostaze: artistul pe scenă, cartoforul de la masa de poker, în secvenţe de dragoste cu chelneriţa într-un cadru în stilul filmului "Babylon".

Dacă sunt cuvinte care să definească acest clip ele ar fi "bun gust". Completate de o voce undeva între Edith Piaf şi Gwen Stefani, dar în alt registru. Câştigătoarea a multiple discuri de platină ne pregăteşte un album nou şi ce avem aici e doar un single de pe LP-ul "Love Lines". E un track atemporal, romantic şi melancolic, care continuă pe aceeaşi linie ca şi precedentul single, "Golden".

"Golden" a strâns de altfel 2 milioane de stream-uri/vizualizări de la debutul de luna trecută. Regizorul care a creat clipul "One Like You" pe care îl admiraţi aici a mai lucrat şi cu Moby şi a făcut spoturi pentru Adidas. Filmările s-au făcut în Praga şi mediul evocă anii 1930 şi un club de cabaret din perioada Prohibiţiei.

"Love Lines" va debuta pe 29 septembrie şi a fost promovat de LP ca o reflecţie asupra sinelui şi a experienţelor sale din ultimii ani, inclusiv relaţiile cu parteneri romantici, cu familia şi şinele. A fost scris în Insulele Grand Cayman şi Palm Springs, cu oameni de la 5 Seconds of Summer şi Palaye Royale, în vreme ce producătorul Matthe Pauling a pus tuşa finală pe material.

Laura Pergolizzi se ntoarce a Bucureşti în cadrul festivalului Summer In the City, care are loc pe 18 şi 19 august 2023.

Comentarii