Urmărește-ne în Social Media

LP - Angels

LP cântă despre frumusețea unui paradis pierdut în noul videoclip ”Angels”. Cu accentul pus pe versurile artistei, clipul lasă privitorul să-și construiască propria poveste din imaginile expuse de regizor.

"Inspirația mea pentru videoclipul piesei "Angels" a fost simplă - ne-am hotărât să o filmăm pe LP într-un cadru nedescriptibil - fundal negru, cu recuzită minimă - astfel încât accentul să fie pus pe ea și pe povestirea ei (relatată în versuri). Putem adăuga apoi imagini suplimentare - trei arhangheli roșcați sau "îngeri" - într-un mod care informează pe larg temele încorporate în versurile scrise de LP.

Am ales acele modele asemănătoare arhanghelului Rafael deoarece mă interesează personal lucrările lui Waterhouse, Dante Rossetti și William Hunt. Ceva din imaginea creată de pielea palidă, venele albastre și părul roșu iese din pânză într-un mod aproape hiper-realist. Dacă adaugi aceste elemente la tabloul în care o avem pe LP obții o paletă frumoasă și puternică din care privitorul poate picta orice fel de poveste vizuală. Sper să vă bucurați cu toții de această primă poveste. Alte povești sunt pe drum!", a detaliat regizorul Stephen "Norswrthy" Schofield, ce a lucrat anterior cu artiști precum Halsey, Pharrell și Taylor Swift.

"Angels" este cel de-al cincilea single extras de pe viitorul album LP, "CHURCHES". Piesa a fost produsă de Nate Campany (Tove Lo, K.Flay, Christina Aguillera) și Kyle Shearer (Becky G, Tove Lo, Carly Rae Jepsen), împreună cu producătorul executiv al albumului, Mike Del Rio (Kylie Minogue, X Ambassadors, Skylar Grey).

"CHURCHES" va fi lansat pe piață pe 3 decembrie, prin intermediul SOTA records. Discul include single-urile "The One That You Love" și "Goodbye".

PUBLICITATE
Comentarii

Concerte & turnee

Nicole Cherry va urca pe aceeași scenă cu Sam Smith, la Summer in the City 2023

Nicole Cherry este primul artist român confirmat la prima ediție Summer in The City, ce va avea loc în Piața Constituției din București pe 3 și 4 iunie. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Videoclip Nicole Cherry - Împreună separat
Videoclip Nicole Cherry - Împreună separat │ FOTO: captură YouTube

Cu peste 200 de mii de abonați și 120 milioane de vizualizări pe YouTube, cântăreața în vârstă de numai 24 de ani se va alătura unor nume cu greutate din showbiz-ul internațional, precum LP sau Sam Smith, care concertează pentru prima oară în România.

"Sunt onorată și fericită să fac parte din lineup-ul Summer in the City, și mai ales, să fiu pe aceeași scenă cu Sam Smith. Voi pregăti un show special cu această ocazie și sper să surprind publicul în mod plăcut. Voi avea piese noi, colaborări cu artiști din România pe care le voi interpreta în premieră în cadrul acestui eveniment. Recunosc că am emoții, sper să reușesc să îl întâlnesc pe Sam Smith și să ne vedem în număr cât mai mare în Piața Constituției la Summer in the City!", a declarat Nicole Cherry.

Nicole Cherry este una dintre vocile remarcabile ale industriei muzicale din România. Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist de top, cu show-uri spectaculoase. "Memories", "Florile tale", "Din cauza ta", "Dansează amândoi" sunt doar câteva din piesele relevante care definesc repertoriul său variat.

Organizat de D&D East Entertainment și Marcel Avram, festivalul Summer in The City îi va avea în lumina reflectoarelor pe celebrii Robbie Williams, Sam Smith, LP, Editors, Calum Scott, Abby Roberts și artiști români.

Prețuri bilete Summer in the City

Biletele pentru festivalul Summer in the City sunt disponibile online, în varianta de day tickets, dar și ca abonament. Fanii pot opta pentru ziua în care concertează artistul lor preferat sau pentru un abonament de două zile. Prețurile pentru o singură zi pornesc de la 369 lei pentru categoria Acces General și ajung până la 1679 lei pentru categoria VIP. Pentru mai multe detalii despre bilete, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare