Urmărește-ne în Social Media

London Grammar - Non Believer

London Grammar ne propune să ne extindem orizontul gândirii și să privim dincolo de ceea ce percepem noi a fi realitate. Trupa britanică deschide o zonă creativă neexeplorată odată cu noul videoclip al piesei ”Non Believer”.

Regizorul noul clip London Grammar este Jodeb, pe numele real Jonathan Desbiens, mintea creativă din spatele unor videoclipuri precum ”I Bet My Life” (Imagine Dragons) și ”You've Seen The Butcher” (Deftones). Videoclipul lasă loc pentru diverse interpretări, starea captată invitând la visare.

Piesa ”Non Believer” este extrasă de pe cel de-al doilea album de studio London Grammar, ”Truth Is a Beautiful Thing”. Discul a fost lansat pe 9 iunie, prin intermediul propriei case de discuri, Metal & Dust.

London Grammar este una dintre cele mai îndrăgite trupe britanice ale noului val. Membrii formației, Hannah (voce, clape), Daniel (chitară) și Dot (chitară, tobe), s-au cunoscut în 2009, când Dan "răsfoia" paginile Facebook-ului în căutarea unui coleg de trupă care să scrie versuri. A văzut o poză cu Hannah cântând la chitară și de aici lucrurile au mers în direcția London Grammar. Pe Dot l-au întâlnit ceva mai târziu la o petrecere și așa s-a închegat trio-ul. Single-ul care i-a pus pe harta industriei muzicale - ”Hey Now” - a apărut în decembrie 2012, reacția publicului fiind neașteptat de bună.

Albumul de debut ”If You Wait” (2013) s-a plasat apoi pe prima poziție în topul UK Indie Albums. Pe acest disc au fost incluse single-uri precum ”Wasting My Young Years", "Nightcall" și "Strong", piese ce s-au bucurat de aprecierea publicului atât în UK, cât și în Australia, Franța și Belgia. Trio-ul continuă să impresioneze prin prestații live de excepție și melodii noi ce păstrează sound-ul muzicii atmosferice cu care și-au câștigat fanii.

Comentarii