Regizat de Ionuț Trandafir și produs de Arkomo, noul videoclip "Tot Eu" îl regăsește pe Liviu într-un mediu în care deține controlul 100%, o reprezentare excelentă a mesajului acestei piese. Artistul se află la butoane, într-un un studio creat special pentru filmare, făcând singur muzica pe care și-o dorește.
Liviu Teodorescu: "Sunt motorul muzicii mele și am vrut să exprim asta într-o piesă"
""Tot Eu" este o piesa statement pentru mine, este fix felul în care mă percep eu ca artist. Sunt motorul muzicii mele și am vrut să exprim asta într-o piesă. Refrenul e super catchy și sper să rămână agățat în urechile oamenilor. Am stat cu piesa asta mult timp în studio, neștiind dacă este ok să o scot. Mi-era teamă de reacția oamenilor la faptul că o dau cu totul altfel pe piesa asta. Dar, dacă nu îți asumi și nu riști, nu poți câștiga, nu?", a declarat Liviu Teodorescu.
Liviu Teodorescu este una dintre cele mai bune voci masculine ale noii generații din România, piesele sale având milioane de vizualizări pe YouTube, iar contul lui de Instagram numără peste 740 de mii de urmăritori. Interpret și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariția în cadrul emisiunii concurs "Vocea României". De atunci, a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicală, LiTE Music.
În 2021, artistul a colaborat cu Manuel Riva pentru single-ul "Muzele", a lansat, pentru al 4-lea an consecutiv, "LiTE Moments Vol. 4", o colecție de 3 piese de suflet, și a lucrat pentru prima dată împreună cu Ștefan Bănică pentru cântecul romantic "Ne Vedem Într-un Vis". Anul acesta, Liviu a lansat melodia "Mi-am pierdut răbdarea".
Emisiuni radio-tv
Cine a câştigat gala 11 "Te Cunosc de Undeva", sezonul 18
Ziua de sâmbătă, 19 noiembrie 2022 ne-a adus episodul 11 din sezonul 18 al emisiunii "Te Cunosc de Undeva". A fost o competiţie intensă, între latino loveri şi evergreen-uri, dar în cele din urmă am avut câştigători surpriză. Cele mai tari momente ale galeri se văd în articol.

Lupta între duo-uri a devenit din ce în ce mai strânsă şi transformările tot mai spectaculoase. Asta mai ales pentru că echipa care câştigă cele mai multe gale se califică direct în marea finală. 8 cupluri de artişti erau gata de show, iar seara a început cu Feli şi Nicolai Tand, transformaţi în Bosquito, în perioada de glorie, cu piesa "Pepita".
wrs şi Emilian au avut o dublă transformare în Whitney Houston, interpretând "I Wanna Dance With Somebody" fabulos. Inflexiunile celor doi au fost foarte reuşite şi feminine şi s-au dus cu vocea mai sus decât ne aşteptam. Iar sincronizarea la dansuri, cu tot cu piruete i-au ridicat în picoare pe cei din juriu. Ţinutele? Nu cele mai reuşite parcă...
Sore şi Emma de la ZU au primit la ruletă o sarcină grea: de a deveni Shakira şi Alejandro Sanz în "La Tortura", piesa care domină topurile acum vreo 15 ani.
Ne-am mutat în cel mai fierbinte moment al serii, Connect-R şi Shift oferindu-ne o experienţă Desperado semnată Antonio Banderas. Decorurile şi coregrafia, minimalistă cum a fost au fost excelente, ca şi jocul scenic, dar ceva în vocea celor doi nu a convins pe deplin.
Emi şi Cuza erau gata să fie judecaţi apoi chiar de creatorul piesei pe care o interpretau, ei devenind... Aurelian Temişan în "O Poveste din Vest". Aurelian a apreciat momentul, dar şi pe băieţi, mai ales ca look.
De la distracţie şi amuzament ne-am mutat la emoţii puternice, cu Jo şi Liviu Teodorescu, care au devenit două voci uriaşe ale muzicii româneşti, Aura Urziceanu şi Aurelian Andreescu, pentru un "Septembrie", memorabil.
Rona şi Johny Romano şi-au descoperit emo-ul inerior, transformându-se în "Evanescence" pentru a interpreta "Bring Me to Life". Rona a şocat cu vocea sa puternică, deşi a cântat în alt registru decât Amy Lee, dar partea de rap a lui Johny Romano nu a fost chiar reuşită. Ozana Barabancea nu a punctat prea bine momentul, probabil din cauza frazării silabelor.
Eliza şi Cosmin Natanticu s-au transformat în Liza Minnelli şi Joel Grey pentru a interpreta piesa "Money", iar ultimii au fost cei dintâi. Nu au primit Oscarul, dar au fost apreciat de toţi, depăşind orice aşteptări şi câştigând de altfel gala. Numărul de cabaret a fost foarte expresiv, iar cei doi au livrat o veritabilă piesa de teatru pe muzică. Au fost "de acolo" cum s-ar zice.
Emisiuni radio-tv
În gala 6 "Te Cunosc de Undeva" sezonul 18 s-a acordat bonusul de 100 de puncte
Sezonul 18 al emisiunii "Te Cunosc de Undeva" a adus schimbări de reguli, cea mai importantă fiind poate bonusul de 100 de puncte pe care un jurat îl poate acorda unui cuplu de concurenţi. Norocoşii care au primit bonusul au fost Feli şi Nicolai Tand. Prestaţia lor se vede în articol.

După ce în episodul 5 au câştigat Jo şi Liviu Teodorescu, devenind două "Carmen Miranda" excelente şi distanţându-se rapid de rivali, acum bătălia a fost dură. Dură şi pentru că Eliza şi Cosmin Natanticu au avut cea mai grea transformare a serii, devenind formaţia KISS. Cei doi şi-au antrenat până şi limbile pentru a îi imita pe cei de la KISS şi Eliza a pus aşa mult efort în prestaţia sa că a intrat total în vibe-ul rock.
Cea mai ingrată sarcină a serii le-a revenit lui Emilian şi WRS, siliţi să interpreteze viralul "Pen Pineapple Apple Pen", dar adăugând un twist electronic şi extra dans peste el. Nu au fost mulţumiţi nici concurenţii şi nici juraţii, coregrafia tinzând spre zero.
Jo şi Liviu Teodorescu s-au întrecut în vocalize cât mai lungi pe "O Viaţa Mea", devenind Costi Ioniţă şi Adrian Minune. Ulterior toţi şi-au încercat norocul cu vocalize pentru a afla cine bate recordul lui Liviu Teodorescu.
Seara a început totuşi cu un Connect-R devenit Shaggy şi care a intrat mai bine în rol decât Shaggy cel real. Melodia "In the Summertime" a fost fredonată de toţi.
Totuşi surpriza serii a fost numărul de "Blues Brothers" interpretat de Feli şi Nicolai Tand. Dacă de la Feli aveam aşteptări, ei bine şi Stand s-a autodepăşit cu mult, la nivel muzical. Cei doi nu erau cel mai bine cotaţi, dar au primit un bonus de la Aurelian Temişan, de 100 de puncte, care le-a adus victoria. "Everybody Needs Somebody to Love" a fost piesa interpretată. Energia, dansul şi întreg momentul a meritat marele premiu.
Iată clasamentul final al galei 6 Te Cunosc de Undeva:
- LOCUL 1: Feli și Nicolai Tand
- Locul 2: Connect-R și Shift
- Locul 3: Eliza și Cosmin Natanticu
- Locul 4: Emilian și WRS
- Locul 5: Sore și Emma de la Zu
- Locul 6: Jo și Liviu Teodorescu
- Locul 7: Emi și Cuza
- Locul 8: Rona Hartner și Johny Romano
Emisiuni radio-tv
Te Cunosc de Undeva Gala 5 Sezonul 18: transformări în Roxette, Robbie Williams şi Ed Sheeran
Te Cunosc de Undeva sezonul 18 a ajuns la a cincea gală, difuzată pe 8 octombrie. A fost o ediţie a transformărilor în artişti britanici, ca Robbie Williams şi Ed Sheeran, dar şi în artişti prezenţi chiar în platou, precum Connect-R şi Shift. Cele mai tari momente ale serii se văd în articol.

Concurenţii din sezonul 18 "Te Cunosc de Undeva" şi-au pregătit cu atenţie şi sacrificii transformările. Cosmin Natanticu a învăţat să se familiarizeze cu lentile de contact, dar asta după multe suferinţe. Seara a început cu WRS şi Emilian, care au devenit Zdob şi Zdub, cu care WRS a împărţit de altfel scena la Eurovision 2022. Au interpretat melodia "Moldovenii s-au născut" într-un mod convingător, cu straie similare cu ale moldovenilor şi o tarantelă neaşteptată, plus un grup de dansatoare în port popular.
Connect-R şi Shift au încercat să aducă la viaţă un număr marca Robbie Williams, "Rock DJ", dar cu insuficientă energie, conform juraţilor. Mai complicată a fost sarcina lui Emi şi Cuza, care au fost nevoiţi să devină Connect-R şi Shift, interpretând piesa "Piele albă, piele neagră". Connect-R a apreciat momentul şi cumva Emi a primit mai multe complimente decât Cuza.
Soţii Natanticu s-au transfomat în Daniela Condurache şi Ionuţ Galani, iar Cosmin a fost ţinta ironiilor toată seara, din cauza "frezei castron".
Rona Hartner şi Johnny Romano au devenit variante ale lui Ed Sheeran, interpretând piesa "Perfect", doar ca într-un mod prea agitat pentru juraţi. Lumea a lăudat totuşi vocea lui Johnny Romano.
Sore şi Emma de la ZU au făcut show cu transformarea în Outkast pentru o interpretare a lui "Shake It" cu o energie diferită faţă de cea a originalului.
Feli şi Nicolai Tand au devenit Roxette pentru a interpreta "How Do You Do", iar Feli a surprins cu vocea sa adaptată perfect la rock. Tand a fost mai bun pe imagine, decât pe chitară şi voce, dar cuplul a primit totuşi 9 puncte de la Ozana Barabancea.
Cea de-a cincea gală din sezonul 18 a fost câştigată de către Jo şi Liviu Teodorescu, care au fost de nerecunoscut prin transformarea lor în Carmen Miranda, interpretând "Mama eu quero". Teoretic ştim cu toţii melodia originală, practic avem în cap numai secvenţă din Tom & Jerry suprapusă pe acea melodie.
"Premiul" a fost o dezamăgire, semnul întrebării la ruleta de la final, care face mai grea misiunea celor doi săptămâna viitoare.