Urmărește-ne în Social Media

Liviu Teodorescu - Toate momentele

Liviu Teodorescu, una din cele mai bune voci masculine din România, revine în atenția publicului cu proiectul muzical #LiTEMoments pe care l-a lansat în urmă cu un an și pe care îl continuă anul acesta cu trei momente noi. Vă invităm să aflați mai multe detalii în articol.

Prima piesă cu care Liviu a dat startul sezonului doi, #LiTEmoments se numește „Toate momentele” și expune un episod dificil din viață sa personală.

„Prima piesă de pe LiTEmoments are o poveste destul de personală. Am scris-o în memoria bunicii și a unchiului meu, care s-au stins anul trecut și care mi-au lăsat un gol mare în suflet. Este una din piesele care s-au scris singure dintr-o nevoie, nu îmi pot asuma compoziția, deși mâna mea a scris versurile și gura mea a cântat linia. A doua piesă merge în cu totul alt plan și este despre relațiile toxice sau dependența pe care uneori o dezvoltăm pentru oamenii din viața noastră. Poate fi interpretată ca o piesă de dragoste sau ca o piesă despre orice fel de relație interumană. «Să nu te prind la ușa mea», așa începe refrenul, și cred că e destul de sugestiv. A treia piesă este despre faptul că, în iubire, ca în orice altceva, destinul se schimbă în funcție de noi. Noi facem destinul, nu el pe noi, asta e ideea piesei «Scris în stele»”, a spus Liviu.

Cele trei piese ale proiectului #LiTEmoments au fost scrise și compuse de Liviu în studioul său LiTE Music, iar videoclipurile filmate în același cadru ne transpun într-o călătorie prin care artistul își deschide sufletul. Acestea vor fi lansate o dată la două săptămâni, în fiecare vineri la aceeași ora, respectiv 10:00, pe canalul de Youtube al lui Liviu Teodorescu.

Primul sezon #LiTEmoments a cuprins o colecție de patru piese care au evidențiat trăiri bazate la început pe un orgoliu puternic și pe mirajul unei iubiri care ajunge la final, iar bărbatul a rămas doar cu amintirile relației. Piesele „Unele întrebări”, „Prefă-te”, „Gândul meu” și „Nu e treaba mea” au reușit să strângă peste 18 milioane de vizualizări pe canalul de Youtube a lui Liviu, acesta fiind unul din motivele care l-au motivat să continue povestea cu un nou sezon.

Liviu Teodorescu pregătește lansarea primului său LP „Lista de păcate”, care va cuprinde piese noi, dar și single-uri cunoscute precum cel care îi dă titlul LP-ului. Single-ul „Lista de păcate” în colaborare cu Killa Fonic a strâns aproape 5 milioane de vizualizări, la o luna de la lansare.

Artist şi compozitor, Liviu Teodorescu este primul artist din România care a colaborat pentru videoclipurile sale cu vloggeri și bloggeri. Pentru piesa „Cine m-a pus”, acesta a apelat la Sânziana Negru, pentru single-ul „Obsesie” la Cristina Ich, iar pentru videoclipul piesei „Așa e ea #Dulce” la Marisa Paloma. Mai mult decât atât, acesta a făcut un featuring pentru piesa „Fanele” cu vlogger-ul Laura Giurcanu, piesă care are peste 42 de milioane de vizualizări, fiind în top 5 al celor mai virale melodii ale anului 2017.

PUBLICITATE
Comentarii

Lifestyle

Liviu Teodorescu a devenit tată - FOTO

Liviu Teodorescu a devenit tată pentru prima oară. El și Iulia, soția sa, au devenit părinții unei fetițe pe nume Ecaterina. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Media Music Awards 2017 │ FOTO: Stefan Sandu / InfoMusic.ro

Liviu Teodorescu trece prin una dintre cele mai încântătoare perioade din viața sa. Artistul de 30 de ani a devenit tătic pentru prima dată. Iulia, femeia alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste încă din liceu, a adus pe lume o fetiță sănătoasă. Cei doi au numit-o Ecaterina, ca pe bunica Iuliei.

"Bă, băieți, sunt tată! Wow! Este cel mai tare feeling din lume! Nu cred că există nimic care să poată să echivaleze. Niciun succes d-ăsta personal, niciun hit, nimic...În același timp, le facem pe toate în continuare, așa cum le-am făcut până acum. Dar se pare că am găsit o motivație mai puternică", a declarat Liviu Teodorescu pe Instagram.

Liviu și Iulia și-au oficializat relația în 2021 printr-o nuntă de vis. Anul trecut, artistul și-a anunțat fanii că va deveni tătic. Liviu a postat un clip emoționant în care afla magica veste:

"Azi, sunt cel mai fericit om din lume. Acest <<Azi>> a fost acum 4 luni, când am aflat că vom fi 3. 2 oameni care se iubesc mai aduc pe lume 1 suflet. Este copleșitor sentimentul, nu poate fi descris".

Liviu Teodorescu este una dintre cele mai bune voci masculine din România, piesele sale au milioane de vizualizări pe YouTube. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariția în cadrul emisiunii Vocea României. De atunci a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicală, LiTE Music. "Fanele", "Ești Piesă", "Obsesie", "Lista de Păcate" sau "Ascultă" sunt doar câteva dintre piesele care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube.

Citește în continuare