Urmărește-ne în Social Media

Les Elephants Bizarres - Necunoscut

Les Elephants Bizarres a lansat videoclipul noului single "Necunoscut", compus în această vară. Clipul a fost filmat în București în regia lui Milo Simulov, acesta fiind cel de-al șaptelea video din cariera formației.

"Am încercat sa comprimăm timpul. Să-l introducem într-o melodie. Să-i dăm foc și să explodeze. Să punem multe ingrediente și să le amestecăm. Cât mai creativ”, spune Milo Simulov, regizorul videoclioului.

Timp de o zi întreagă, membrii formației au colindat Bucureștiul, pe o platformă, cu biciclete Pegas dar și pe jos, în Centrul Istoric, de la Universitate la Herăstrău, de pe podul Basarab până la Piața Unirii. Au coborât și în subteran, la metrou, ba chiar i-au dăruit flori unei fete aflate într-un taxi.

Ca de fiecare dată, băieții intră în pielea unor personaje: Claudiu Șerban (tobe)- skater, Nicolae Cazacu (clape) - statuie vivanta, Mihai Marin (bass) – pictor, Jean Piloiu (chitară)– cameraman, Sofian Miron (saxofon) & Ati de Chile (percuție) – muzicanți ambulanți, în timp ce Ștefan Matei (solist) este catalizatorul acestei experiențe inedite prin jungla urbană. Deși aflați la al șaptelea videoclip, filmările au fost o provocare.

"Noi trebuia să ne mișcăm foarte lent iar din cauza asta, mersul prin oraș a durat destul de mult. Chiar și playbackul a fost de trei ori mai lent pentru a putea obține ulterior efectul dorit", povestește Ștefan.

Piesa ”Necunoscut” a fost compusă la cererea brandului Grolsch, pentru spotul publicitar al campaniei ”The Jar - Crafted For Creative Minds”. Finalizată în două săptămâni, piesa, energică și antrenantă în stilul caracteristic LEB, exprimă nevoia generației actuale de a ieși din tipare și rigori, de a explora ”necunoscutul” din noi și din afara noastră, pentru a fi noi înșine și a descoperi lumea de infinite posibilități care ne stau la îndemână. Versurile piesei sunt semnate de Anca Stefan (poetă și om de advertising), Daniel Simion (scenarist) - doi colaboratori mai vechi ai trupei, și Claudiu Știrbei.

Les Elephants Bizarres se află la cea de-a treia colaborare cu casa de producție SPIDER, după "Wish" (în care apar imagini din Kiddo, primul film interactiv din România) și "In Culori".

Comentarii