Urmărește-ne în Social Media

Kreator - Hail To The Hordes

În vreme ce fanii realizează video-uri tribut pentru trupele preferate în fiecare zi, mai rar vedem un video tribut pentru fani. Kreator a creat o piesă pentru armata sa de fani, numită "Hail to the Hordes" şi a completat creaţia cu videoclipul de mai jos.

Thrasherii germani pornesc "Hail To the Hordes" cu un riff greu de tot şi continuă cu un sound care mă duce cu gândul la creaţiile Suidakra de la început de mileniu. Acest single reprezintă o exclusivitate, realizată de Kreator în cadrul Record Store Day, cu ocazia lui Black Friday. O ediţie limitată la 1000 de copii a acestui release sub formă de vinil cu fotografii a fost lansată la magazinele de discuri indie.

Pe acelaşi nou material discografic se vor găsi două piese nelansate până acum, "Earth Under the Sword" şi "Warrior Heart". Imaginile din videoclipul asociat piesei au fost preluate din concertul din oraşul de baştină al trupei, Essen. Evenimentul a fost ţinut la Grugahalle şi a inclus o mare de fani entuziaşti, care urmăresc grupul de la începuturile sale, din anii 80.

Regia îi aparţine lui Matthias Kollek de la Vault Video. Mijlocul piesei include un genial solo de chitară, plin de tremollo şi este urmat de un solo furibund de tobe care ar ridica şi părul de pe mâna lui Lars Ulrich.

Kreator sunt foarte respectaţi în ţara de origine, Germania, acolo unde cel mai nou album, "Gods of Violence" a ajuns pe locul întâi în topuri. Planurile sunt mari pentru 2018, când thrasherii vor începe un turneu avându-i pe cei de la Sabaton drept co-headlineri. Concertele îi vor duce în America de Nord, dar va exista şi un segment european, care va marca sosirea celor de la Kreator la noi, pe 25 ianuarie.

Ultimul album al trupei este "Gods of Violence", lansat în ianuarie în acest an, prin Nuclear Blast Records.

Comentarii

Concerte & turnee

Ce formaţii cântă la Rockstadt Extreme Fest 2024; Iată lista completă!

Pe parcursul toamnei lui 2023 organizatorii festivalului Rockstadt Extreme Fest au definitivat lista de trupe care vin la ediţia din 2024. Sunt câteva nume mari de tot, din zona extreme metal, dar şi gothic, doom şi death. Le aflaţi în articol.

Publicat

pe

Rockstadt Extreme Fest 2024
Rockstadt Extreme Fest 2024 │ FOTO: Rockstadt www.facebook.com

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2024 ni se promit 100 de trupe, 3 scene şi 5 zile de metale. Am aflat şi că zona de camping s-a extins pentru a găzdui mai multe persoane, iar organizatorii spun că s-au vândut deja 50% din abonamentele full pass. Ediţia din 2024 e una specială, fiind cea cu numărul 10 pentru festivalul de la Râşnov.

Headlineri sunt Kreator, Amon Amarth, Dimmu Borgir, care tocmai a scos un album nou, dar şi Paradise Lost. Lista completă cu formaţii participante se află mai jos:

  • Kreator
  • Amon Amarth
  • Dimmu Borgir
  • Exodus
  • Deicide
  • Abbath performs Immortal
  • KK's Priest
  • Dark Tranquility
  • Whitechapel
  • The Amity Affliction
  • Dark Funeral
  • Converge
  • Amenra
  • The Halo Effect
  • Paradise Lost
  • 1349
  • Aborted
  • After the Burial
  • Arkona
  • Armored Saint
  • Bipolar Architecture
  • Bodysnatcher
  • Bury Tomorrow
  • Cattle Decapitation
  • Combichrist
  • Comeback Kid
  • Devil Master
  • Destroyer 666
  • Dopelord
  • Darkest Hour
  • Emmure
  • Gaerea
  • God is an Astraonut
  • Havok
  • HO9909
  • Humanity's Last Breath
  • Imminence
  • Insomnium
  • Incantation
  • Kvelertak
  • My Dying Bride
  • Maybeshewill
  • Nanowar of Steel
  • Saturnus
  • Suffocation
  • Stoned Jesus
  • Shy, Low
  • Slope
  • Toxic Holocaust
  • The Devil's Trade
  • The Black Dahlia Murder
  • Venom Inc Black Metal Anniversary Set
  • Massacre From Beyond Special Set

Văd că la ediţia de la anul vin mult mai puţine trupe de rock alternativ decât în 2023. În acest an am avut şi Sleep Token, cu misterul lor şi latura emo, plus experimente cu R&B şi trap, dar şi sunet de djent. Am văzut Architects cu cea mai bună sonorizare auzită de mine, iar While She Sleeps au fost bineveniţi din aceeaşi paletă muzicală.

E un lineup mai dur decât în 2023, cel din 2024 şi mă bucur să văd Paradise Lost la noi, mai ales că relansează în aceste zile un album legendar din discografie. Au fost la Arenele Române în 2014, iar în aceeaşi perioadă venea şi My Dying Bride la Turbo Halle. Combichrist a fost la Silver Church prin 2011 şi tot acolo şi God is an Astronaut, care au tot venit la noi de altfel.

Judecând după comentariile postate pe pagina evenimentului, se pare că Amon Amarth a stârnit cele mai multe reacţii pozitive. Rockstadt Extreme Fest 2024 are loc între 31 iulie şi 4 august 2024. Un abonament pe toate zilele costă 850 lei, iar cel pentru copii 350 de lei.

Citește în continuare