Urmărește-ne în Social Media

Killa Fonic - Niciun Glonț Nu Doare Cât Dragostea

Killa Fonic continuă să lanseze single-uri de pe cel mai nou album al său, iar ultimul release este "Niciun Glonț Nu Doare Cât Dragostea", care a primit şi un videoclip oficial. Aceasta este piesa cu numărul 9 în tracklist-ul albumului "2089", lansat de Killa în iunie 2021. Clipul se vede în articol.

"2089" este al cincilea album al trapperului român, care a sosit în iunie 2021, la doar jumătate de an după albumul "Beetlejuice". Ambele au apărut ca rezultat al aceleiaşi tabere de creaţie. Precedentul single de pe LP a fost "Memorie Oarbă", alături de Damian Drăghici, precedat de "Voila", alături de Bruja, cu un videoclip cu tematică Bonnie şi Clyde. Cat despre "Niciun Glonț Nu Doare Cât Dragostea", în clip Killa Fonic continuă să se joace cu armele de foc, dând mereu senzaţia omului care tocmai a comis un jaf sau urmează să o facă.

De această dată uniforma şi vesta sa antiglonţ nu sunt echipamente de jaf, ci echipamente ale băieţilor buni. Killa face parte din brigata antitero şi rămâne traumatizat după ce găseşte victime ucise, iar criminalul pare să fie chiar fiinţa sa iubită. Piesa este scurtă, dar plină de melancolie, la care contribuie în special chitara acustică.

Fostul membru Şatra Benz a făcut senzaţie la podcastul lui DJ Gojira de pe Happy Fish la final de iulie 2021 atunci când a vorbit despre cele două laturi ale sale, cea întunecată şi cea iluminată. Când a apărut cea întunecată, Killa a simţit nevoia să îşi pună bandana la gură şi a amintit că el purta măşti chiar dinainte de pandemie, preferând să nu îşi lase expresia feţei expusă.

Din acelaşi podcast am aflat şi detalii despre relaţia sa tumultuoasă cu Seek Music, despre ce ar face cu milioane de euro dacă le-ar obţine la anul şi cât mult stimează creativitatea de care dă dovadă Bruja. A explicat şi de ce a plecat din Şatra Benz şi a oferit un insight legat de trăirile şi senzaţiile din culisele concertelor cu zeci de mii de oameni.

La mijloc de august 2021 Damian Drăghici a lansat o piesă alături de Killa intitulată "Pur Sânge", cu un videoclip efervescent pe bază de găşti rivale în duel.

PUBLICITATE
Comentarii

Concerte & turnee

Află programul pe zile al festivalului Summer Well 2022

Summer Well 2022 își va deschide porțile în curând, iar organizatorii au pus la curent participanții în legătură cu programul festivalului. Te invităm să îl afli și tu.

Publicat

pe

Arctic Monkeys și Nothing But Thieves
Arctic Monkeys și Nothing But Thieves │ FOTO: Zackery Michael / captură YouTube

Summer Well revine vara aceasta cu o nouă ediție de neratat. Evenimentul va avea loc în perioada 12-14 august la Domeniul Știrbey din Buftea. Lineup-ul festivalului înglobează trupe care au mai vizitat țara noastră, dar și premiere naționale, așa cum este trupa Artic Monkeys.

Programul pe zile Summer Well 2022:

Vineri, 12 august

Main Stage:

  • Future Islands
  • Channel Tres
  • Sad Night Dynamite
  • Lea Porcelain
  • Dylan Fraser

Wiiings Stage:

  • Șuie Paparude

After-party Stage:

  • Flight Facilities

Hidden Tracks Stage:

  • rareș
  • Cătălina Cara

Sâmbătă, 13 august

Main Stage:

  • Arctic Monkeys
  • Inhaler
  • Alice Merton
  • Blu Detiger
  • Hayes & Y

Wiiings Stage:

  • Goldlink
  • Amuly

After-party Stage:

  • Digitalism

Hidden Tracks Stage:

  • The Schnitzels
  • D.E.N.I.S.

Duminică, 14 august

Main Stage:

  • Nothing But Thieves
  • Jungle
  • Roosevelt
  • Zack Fox
  • Jadu Heart

Wiiings Stage:

  • Tkay Maidza
  • Killa Fonic

After-party Stage:

  • Bob Moses

Hidden Tracks Stage:

  • LVX Machina
  • Soundopamine

Apasă pe săgeată:

Așa cum și-a obișnuit participanții, Summer Well va cuprinde trei zile de natură, muzică de calitate și o atmosferă prietenoasă. Pentru detalii privind prețurile biletelor, accesați Agenda InfoMusic.

Anul trecut, Summer Well a găzduit o ediție specială - Limited Edition. Evenimentul a avut loc în perioada 12 - 15 august, din line-up făcând parte artiști precum Woodkid, Balthazar, L'Imperatrice, Modeselektor, Lola Marsh, Fatoumata Diawara, The Kryptonite Sparks, Dimitri's Bats, Hip Hop la Feminin, Rejjie Snow, Princess Nokia, Moonlight Breakfast, Hercules & Love Affair, Valeria Stoica, Zimbru și Bruja.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Untold 2022 are noi artiști confirmați pe scenele Galaxy și Alchemy

Organizatorii UNTOLD anunță noi artiști care vor ajunge în Cluj-Napoca pe scenele secundare, în perioada 4 - 7 august 2022. Printre recentele comfirmări se numără Tale of Us, Culese din Cartier, Killa Fonic și Paraziții.

Publicat

pe

UNTOLD 2021
UNTOLD 2021 │ FOTO: UNTOLD

Scena Galaxy la UNTOLD 2022

Pentru cea de-a șaptea poveste UNTOLD, cele patru zile și patru nopți de festival vor oferi o altă experiență fantastică alături de cei mai mari DJ tech și techno. Carmine Conte & Matteo Milleri, cei doi membri ai legendarului duo Tale of Us, ajung în această vară în pe scena Galaxy. Cei doi producători de origine italiană au reușit să ofere o nouă dimensiune sound-ului techno. Piesele lor ating latura emoțională a genului, iar aparițiile live ale celor doi sunt descrise ca fiind o călătorie muzicală unică.

Cu o carieră de peste 20 de ani, Paco Osuna este o figură iconică a industriei techno. Este un artist sofisticat, cu fiecare apariție live reușește să-și surprindă publicul cu o anumită estetică a sunetului. A fost recompensat pentru aportul adus culturii techno și a fost desemnat: Best Artist, Best Techno DJ, Best Producer și Best Remix la Vicious Awards. Cu rezidențe în marile cluburi ale lumii, Paco Osuna este unul dintre artiștii care ajunge anual la marile festivaluri techno, iar în acest an vine pentru prima oară la UNTOLD.

VIDEO: PACO OSUNA at Music On Festival 2022

Unul dintre artiștii români cu o contribuție uriașă în cultura techno este Raresh. A fost descoperit în anul 2006 de Ricardo Villalobos, iar de atunci a reușit să-și construiască o carieră internațională impresionantă.

Una dintre cele mai promițătoare artiste din curentul techno & acid house, Anfisa Letyago ajunge vara aceasta în România. În ultimii ani a reușit să intre în clubul select al producătorilor techno, a lucrat cu Pan-Pot, Radio Slave, Luciano sau Carl Cox. În 2019 a fost desemnată Breakthrough DJ/producer de platforma Beatport.

Originar din Serbia, Coeus a devenit un nume în circuitul techno încă de la primul său material discografic ,,Eden”, lansat pentru Afterlife. Producțiile sale de orientare melodic

techno au intrat în seturile marilor nume ale genului precum Tale of Us, Adriatique, Oliver Koletzki sau Solomun.

Cu o combinație unică de techno, sound-ul clasic al anilor ‘90 și trance, Kevin De Vries a devenit un reper în curentul techno, producțiile sale fiind lansate cu cele mai cunoscute label-uri din lume (Cocoon, Drumcode sau Afterlife). Este celebru datorită aparițiilor electrizante din marile cluburi și festivaluri ale lumii.

VIDEO: Awakenings ADE 2021 - Kevin de Vries

Germanul Marcel Fengler este unul dintre artiștii care a crezut în pasiunea lui, a urmat-o și a reușit în cariera pe care și-a propus-o. A fost numit „one of the finest techno DJs“ de Resident Advisor.

Cu un stil versatil și dinamic, Fengler a ajuns rezident în cel mai cunoscut club techno din lume, Berghain/Panorama Bar, iar în această vară vine la UNTOLD.

Scena Galaxy este locul ideal pentru cele mai mari figuri din industria techno underground. Din line-up mai fac parte Amelie Lens, Ann Clue, Boris Brejcha, DJEFF, Jamie Jones B2B Loco Dice, Maceo Plex, Mahony, Mathame, Reinier Zonneveld, plus legendele techno Richie Hawtin și Stephan Bodzin.

Scena Alchemy la UNTOLD 2022

Un concept live apreciat din România, proiectul Culese din Cartier, ajunge la festivalul UNTOLD cu muzică pe bune. Line-up-ul scenei Alchemy include și una dintre cele mai longevive trupe hip-hop din România, Paraziții și Șuie Paparude, care vor oferi o sesiune live de muzică electronică experimentală.

Trio-ul The HollyGood Gang format din Robert Graur, Cabral Ibacka, Faibo X se află în lista artiștilor confirmați la scena Alchemy, unde vor veni cu marca lor de sunet; un mix de piese vechi combinate cu producții noi în versiune originală sau versiuni remix.

Pe aceeași scenă vor urca și cei mai apreciați artiști din trap-ul românesc: Ian, Killa Fonic, Azteca, Rava, AlbertNbN, Arkanian x Azrael Golden x Zannidache, YNY Sebi, Rava, Connect-R & Johny Romano, MarKo Glass ft. Bvcovia.

VIDEO: KILLA FONIC - Niciun Glonț Nu Doare Cât Dragostea

Cultura rap și hip-hop este reprezentată anul acesta de El Nino, Groove Hustlaz - Aldaris & S-T-Phan, alături de artiști din dubstep cu DJ Snow & MC Agent, DJ Shiver și Zo. Trupa de origine franceză L’entourloop vine pentru prima oară la UNTOLD. Toți acești artiști completează line-up-ul scenei Alchemy alături de Borgore, Deliric x Silent Strike with Muse Orchestra, Dub FX & Woodnote, Grasu XXL & Guess Who, Macanache, Malaa, Nane, Netsky, Noisia (DJ Set), Princess Nokia, Sub Focus B2B Wilkinson ft. ID & Ad-Apt.

Lineup-ul UNTOLD 2022

Cea de-a șaptea ediție a festivalului UNTOLD are loc în acest an între 4 și 7 august. Pe mainstage vor urca Above & Beyond, Alok, Anne-Marie, David Guetta, G-Eazy, Hardwell, Kygo, Lost Frequencies, Major Lazer Soundsystem, Morten, Oliver Heldens, Paul Kalkbrenner Live, Steve Aoki, Tujamo și Vini Vici. Nume noi vor mai fi anunțate în curând.

Citește în continuare
Concert Depeche Mode 2023

AGENDA DE CONCERTE

<< nov. 2022 >>
lmmjvsd
31 1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 1 2 3 4