"FVCK" a fost scrisă de Killa Fonic, muzica compusă de Killa Fonic, Hueala, Armand Popa, producția a fost realizată, de asemenea, de Hueala, iar mix & master-ul a fost realizat de Lu-K Beats. Piesa este acompaniată de un videoclip regizat de David Mogan și Killa Fonic, pe baza unui concert gândit de Killa.
"<<FVCK>> este o piesă ce vorbește despre împingerea emoțiilor tale până în momentul în care devin superputeri, în timp ce te simți sexy în interiorul tău și până când persoana care te dorește sexual începe să-și piardă hainele în lumina zilei. Instrumentul a fost realizat de un tânăr producător incredibil Hueala, iar partea finală a chitarei solo a fost realizată de Armand Popa. Lu-K Beats a păstrat sunetul pe care mi l-am dorit pentru procesul de mix and master", a declarat Killa Fonic.
Creativitatea, lejeritatea muzicală și onestitatea brutală îl fac pe Killa Fonic un artist unic în România. Și-a început cariera muzicală în proiectul Șatra B.E.N.Z., alături de care a lansat albumele O.$.O.D. 1 și 2. Artistul a început să lanseze materiale solo înainte de a părăsi grupul în 2019, mai exact albumele "Ramses 1989", "Lamă Crimă", "Emotiv Munteana" și "Trendsetter". Ulterior, acesta a mai înregistrat încă 5 albume: "III", "BeetleJuice", "2089", "Terra Vista" și "Osvaldo".
Printre cele mai de succes piese semnate de artist se numără "Bambolina" feat. Carla's Dreams, "Miami Bici", "Go Gettas" feat. Nane & Azteca & bbno$, "MAMBO", "Richie Rich", "NIMENI", "Lucifer", "HAOLO" feat. Nane. Killa a colaborat cu nume sonore din industria muzicală românească, precum ADDA, Irina Rimes, Damian Drăghici, Raluka, Smiley, DOC, Connect-R, Liviu Teodorescu, AMI, etc. Colaborarea sa cu Delia pentru piesa "Cum am știut" a fost un real succes, ajungând în Top 10 cele mai difuzate piese pe radio săptămânal de la lansare și până în prezent. În plus, piesa a petrecut 20 de săptămâni în Top 10 cele mai difuzate piese de pe TV.
La sfârșitul lui 2022, Killa Fonic a lansat albumul "Osvaldo", o combinație de sunete old school, trap și jazz, iar anul acesta fanii s-au putut bucura și de varianta deluxe, pe care se regăsesc colaborări cu artiști precum Puya, Cabron și Holy Molly. În această vară, trapperul a lansat EP-ul experimental "SS1000", în care se regăsesc colaborări cu artiști precum RAVA și 911, iar recent, Killa Fonic a colaborat cu Drei și Rick Ross pentru piesa "Bands".
Concerte & turnee
Fall in Love devine Always Forever Festival și anunță primii artiști ai ediției din 2026
Fall in Love, festivalul intim de la Palatul Mogoșoaia, lasă în urmă vechea identitate și revine sub un nou nume: Always Forever Festival. Organizatorii au anunțat deja primele nume din lineup, semn că festivalul încearcă să își (re)câștige locul pe harta evenimentelor muzicale locale.

Prima ediție Always Forever Festival va avea loc în perioada 4-5 septembrie 2026, pe domeniul istoric al Palatului Mogoșoaia. Fostul Fall in Love promite un eveniment pe cinste și un debut așa cum se cuvine al unui concept proaspăt de muzică și entertainment. Always Forever Festival nu se dorește a fi o simplă revenire, ci o renaștere. Pentru a susține această idee, organizatorii deja au anunțat câțiva artiști care vor urca pe scenă.
În centrul primei ediții Always Forever se află două repere ale muzicii contemporane: Skepta și Hurts.
Figură emblematică a scenei grime britanice și câștigător al prestigiosului Mercury Prize, Skepta este artistul care a dus sunetul Londrei pe scenele lumii. De la albume-cult la colaborări care au redefinit hip-hop-ul contemporan, prezența sa la Mogoșoaia marchează unul dintre momentele definitorii ale verii în România.
Skepta este cunoscut și pentru impactul său cultural dincolo de muzică. A colaborat cu artiști precum Drake, ASAP Rocky, Playboi Carti sau Burna Boy, și a fost unul dintre cei care au contribuit la apropierea dintre scena rap britanică și cea americană. Pe lângă muzică, artistul s-a implicat în modă, design sau fotografie, fiind apreciat pentru estetica sa minimalistă și influența în cultura streetwear. În ultimii ani, Skepta și-a extins activitatea și în zona electronică și experimentală, explorând sonorități diferite față de grime-ul clasic care l-a consacrat.
Hurts, duo-ul synth-pop din Manchester, format din Theo Hutchcraft și Adam Anderson, a construit un univers sonor recognoscibil instant: vocale dramatice, producție cinematografică și o melancolie elegantă care a cucerit inimile fanilor. Concertele live sunt o oglindă a muzicii semnate Hurts: construcții emoționale în care estetica și intensitatea merg în același ritm.
Show-ul de la Always Forever Festival reprezintă o revenire a grupului în România. Primul concert Hurts din țara noastră a avut loc în 2011, în Fratelli, și a fost sold out. Cel de-al doilea s-a desfășurat pe o scenă mai mare, în cadrul festivalului Summer Well 2012. A urmat un nou concert la Romexpo, în octombrie 2013, și unul la Summer Well 2016 (Vezi galeria de poze cu Hurts la Summer Well 2016). Trupa a revenit în România în 2017, pentru a concerta la UNTOLD Festival, în 2018, în cadrul iMapp Bucharest și în 2023 la Arenele Romane.
Ce alți artiști vin la Always Forever Festival 2026
Alături de ei, lineup-ul Always Forever aduce o selecție de artiști români și internaționali:
- AJ Tracey
- JME
- Brooke Combe
- Jacotone
- Killa Fonic
- Moonlight Breakfast
Scurta existență a festivalului Fall in Love
Fall in Love Festival a luat naștere în 2019, cu o primă ediție care promitea o premieră în țara noastră: un concert marca Liam Gallagher. Artistul, însă, nu a mai urcat pe scenă, iar organizatorii au informat publicul printr-un mesaj afișat pe scenă, chiar înainte de concert. Muzicianul ar fi avut niște niște nemulțumiri legate de scenă, cu toate că anterior și alte trupe din program concertaseră acolo fără niciun fel de problemă.
Fall in Love a luat o pauză forțată din cauza pandemiei de COVID, dar a revenit în 2022 cu Paolo Nutini, Jessie Ware, Suede sau Years & Years ca headlineri. Ediția din 2023, care trebuia să se desfășoare în perioada 1-3 septembrie, a fost amânată pentru 30 august-1 septembrie 2024, însă a fost ulterior anulată definitiv.
Concerte & turnee
Irina Rimes și Killa Fonic au fost magnetici pe scenă - VIDEO
Ce i-a despărțit pe Killa Fonic și Irina Rimes nu putem ști precis, dar din felul în care cântă împreună putem înțelege destul de clar că pasiunea nu moare, chiar dacă relația trece. Duetul celor doi din Club Control a răspândit o tensiune magnetică, iar fanii care au ascultat "Bandana" live se pot considera norocoși. Au asistat la un act de iubire îmbrăcat artistic.

În 2017, Irina Rimes lansa alături de Killa Fonic piesa "Bandana", o melodie care descria relația lor de iubire. După despărțirea lor, această piesă a lipsit din setlistul de concert, chiar dacă publicul și-ar fi dorit să o mai asculte.
Iată că, 9 ani mai târziu, după o pandemie și multe alte piese și albume lansate, Irina și Killa au cântat-o din nou împreună pentru publicul din Club Control. Nu știm cu certitudine care este statusul relației lor acum, dar din felul în care cântă împreună aflăm mai mult decât din orice declarație pe care ar face-o cei doi. Iubirea și arta au mers întotdeauna bine împreună, iar dacă mai e și pasiune, atunci rezultatul e garantat.
Pentru a rămâne totuși fideli documentării informațiilor, puteți citi mai jos declarația lui Killa Fonic de după concertul din București.
"Dragostea ne unește și ne binecuvântează viața! Trăim timpuri în care este mai important ca niciodată să fim uniți în pace și dragoste! Mulțumesc pentru această trăire ce va rămâne veșnic în inima mea! Irina Rimes, în această seară, pe acea scenă cu tine și bandul tău alături de acel public istoric și emoționant am trăit o transformare divină", a spus Killa Fonic într-un mesaj postat la Story și repostat de Irina.
VIDEO: Irina Rimes și Killa Fonic - "Bandana"
Irina Rimes și Killa Fonic au cântat împreună și în cadrul concertului Pastila de la Cluj-Napoca, ce a avut loc pe 2 mai. Artista a publicat câteva video-uri pe story, dar acestea nu mai sunt disponibile. Cel mai probabil, în perioada următoare vor apărea clipuri și pe YouTube.
Irina Rimes este una dintre cele mai influente artiste ale industriei muzicale din România, cu o carieră marcată de succesuri internaționale și o conexiune puternică cu publicul. Cu un stil distinctiv și o voce inconfundabilă, ea a reușit să cucerească atât topurile radio și TV, cât și inimile a milioane de fani. Albumele sale - "Despre el", "Cosmos", "Pastila", "ACASĂ" și "Origini" - sunt pline de hituri care au devenit imnuri ale muzicii românești.
Creativitatea artistică, versatilitatea muzicală și sinceritatea brutală fac din Killa Fonic un artist unic în România. A debutat în proiectul Șatra B.E.N.Z. și a continuat să își construiască cariera solo. Colaborarea sa cu Delia pentru "Cum am știut" a fost un real succes, iar piesa "Miami Bici" a dominat clasamentele în 2020, fiind desemnată Top Romanian Track.
Concerte & turnee
Lista artiștilor confirmați la Nibiru, inclusiv la noile evenimente Rock Days și Stardust
Noi artiști au completat lineup-urile festivalurilor Retrograde, Galaxia și Nebula X. Pe lângă acestea, Nibiru va găzdui alte două evenimente: Rock Days și Stardust. Află detalii și descoperă artiștii confirmați în livestream-ul susținut de Selly pe 16 aprilie.

Fanii stilurilor pop, R&B, latino, EDM, techno, house, rock și, desigur, ai curentului nostalgia, au motive de bucurie. Trei dintre festivalurile de la Nibiru au noi nume în lineup, fiind anunțate și alte două evenimente - Rock Days și Stardust. La Rock Days, publicul va putea asculta legende ale muzicii rock românești, precum și artiști din noua generație, iar Stardust va aduce hituri și vibe-uri retro din afara țării.
Noii artiști confirmați la festivalurile Nibiru
Retrograde Festival sau Festivalul Nostalgiei (28 - 30 august) - aici se vor auzi hiturile care au dominat MTV-ul, piesele pe care le știi pe de rost de 20 de ani, energia unei ere de aur a muzicii. Primii artiști confirmați au fost Timbaland, Busta Rhymes și Fat Joe.
Noile confirmări:
- Eve
- Ja Rule
- Keri Hilson
Galaxia Festival (17 - 19 iulie) - un festival cu ritmuri latino, energie tropicală și nopți fierbinți pe malul Mării Negre. Primii artiști confirmați au fost Ozuna, Hugel și Nicky Jam.
Noile confirmări:
- Clean Bandit
- DJ Astro
- DJ Faby
- INNA
Nebula X Festival (24 - 26 iulie) - cel mai mare festival de muzică electronică de pe litoralul românesc. NEBULA X aduce EDM, techno și house la un nivel care rivalizează cu Ibiza și Mykonos.
Noile confirmări:
- Mahony
- Marco Corola
- The Martinez Brothers
K-Pop Days (1 - 2 august) - două zile dedicate muzicii și culturii K-Pop, pentru prima dată la această scară în România. De la concerte live la experiențe imersive, Nibiru devine epicentrul comunității K-Pop din România. Un eveniment creat de fani, pentru fani.
Noile confirmări:
- Nicio confirmare momentan.
Noi evenimente anunțate la Nibiru
Rock Days (7 - 8 august): Festivalul aduce la NIBIRU Arena două zile de rock românesc în toate formele lui: de la legende la nume care dau tonul generației noi. Un festival pentru cei care vor refrene pe care le știi pe de rost și energia unui public care cântă împreună de la primul acord.
Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):
- Bosquito
- byron
- Direcția 5
- HVNDS
- Irina Rimes
- Iris
- Jurjak
- Killa Fonic
- Lupii lui Calancea
- Phoenix
- Robin and The Backstabbers
- Subcarpați
- The Mono Jacks
- The Motans
- Vama
- Vița de Vie
- Zdob și Zdub
Stardust (15 august): Evenimentul aduce la NIBIRU Arena o noapte plină de hituri legendare și vibe-uri retro care au definit generații. De la eurodance la pop iconic, este o călătorie muzicală înapoi în timp, cu piese pe care le știi deja pe de rost.
Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):
- ATC
- Corona
- Eric Martin of Technotronic
- Garcia
- Haddaway
- Mad Stuntman
- Nana
Cine cântă pe Promenada Nibiru (acces gratuit)
Pe lângă aceste confirmări, Selly a dezvăluit în cadrul livestream-ului său și ce concerte vor avea loc pe promenada Nibiru, unde accesul este gratuit. De pe 16 iulie până pe 30 august vor cânta zilnic, pe Nibiru Center Stage, cei mai populari artiști din România. Lista îi include pe:
- Inna, Smiley, Delia, Irina Rimes, Holy Molly, The Motans, Theo Rose, Antonia, Carla's Dreams, Alina Eremia, Florian Rus, EMAA, Rareș, Mario, Alex Velea, Ami, Andrei Bănuță, Minelli, Vescan, Puya, Lazy Ed.






















