Urmărește-ne în Social Media

Kerry King - Residue

În vreme ce unii jubilează cu privire la reuniunea trupei Slayer şi la revenirea sa pe scenă, alţii se bucura de noile piese ale lui Kerry King. Chitaristul Slayer şi-a început cariera solo recent şi acum lansează al doilea single de pe noul său album, "Residue".

Kerry King ne surprindea plăcut la început de an 2024, când anunţa albumul solo "From Hell I Rise". Pe atunci a lansat şi primul single de pe LP, "Idle Hands", iar acum ne oferă şi al doilea single, "Residue", însoţit de un videoclip oficial. Clipul este coregizat de către Jim Louvau şi Tony Aguilera, care au mai lucrat cu Killer Be Killed, unul dintre numeroasele proiecte ale lui Max Cavalera.

Duo-ul a mai colaborat şi cu chitaristul Alice In Chains, Jerry Cantrell, Sebastian Bach şi cu trupa Exodus. Se folosesc foarte multe cadre closeup intense, cu muzicienii angrenaţi în travaliul artistic, dar şi flăcări din abundenţă şi un peisaj ca de iad, cu o pentagramă la loc de cinste. Acest material video a fost filmat în studioul din Phoenix al trupei la început de lună aprilie.

În el apar Kerry King la chitară, toboşarul Paul Bostaph de la Slayer, basistul Kyle Sanders de la Hellyeah şi chitaristul Phil Demmel, de la Machine Head. Cine se uită rapid la clip poate crede că e Tom Araya la voce, dar e de fapt Mark Osegueda de la Death Angel. Kerry King justifică abuzul de flăcări în clip cu obiceiul său de a lucra cu teme horror şi intensitate, livrând asta şi la nivel vizual.

Albumul "From Hell I Rise" va sosi pe 17 mai 2024, prin casa de discuri Reigning Phoenix Music. Tot materialul pentru LP a fost compus de chitaristul în vârstă de 59 de ani de la Slayer. Sesiunea de înregistrare pentru "From Hell I Rise" s-a petrecut la Henson Recording Studios în Los Angeles, cu producătorul Josh Wilbur, care a mai lucrat cu Korn, Lamb of God, Avenged Sevenfold şi Bad Religion.

Iată tracklist-ul său:

01. Diablo
02. Where I Reign
03. Residue
04. Idle Hands
05. Trophies Of The Tyrant
06. Crucifixation
07. Tension
08. Everything I Hate About You
09. Toxic
10. Two Fists
11. Rage
12. Shrapnel
13. From Hell I Râse

Pe disc vom auzi piese despre teme religioase, despre război, dar şi piese, punk, doom, piese cu tematică horror şi viteze.. de Hercule la chitară, cum promite chiar muzicianul.

Comentarii

Albume noi

Kerry King de la Slayer anunță albumul solo "From Hell I Rise"

Kerry King, legendarul chitarist Slayer duce mai departe torța trupei, odată cu anunțarea unui album solo intitulat "From Hell I Rise". Muzicialul a partajat deja în rețelele de socializare și un prim single, "Idle Hands".

Publicat

pe

Coperta single Kerry King Idle Hands
Coperta single Kerry King Idle Hands

Slayer și-a încheiat cariera cu un turneu global în 2019, care a adus trupa inclusiv în România, la Arenele Romane. Un moment definitoriu al acelui turneu a fost în noiembrie 2019, când la ultimul concert al formației, Kerry King și-a scos lanțurile de la curea, le-a ținut în aer și le-a aruncat pe podea. Acum a revenit cu un comunicat de presă, promițând că "I wasn't done!".

Pe 5 februarie 2024 muzicianul și-a anunțat LP-ul de debut, "From Hell I Rise", care va debuta pe 17 mai prin casa de discuri Reigning Phoenix Music. Este primul material al lui Kerry de la desființarea Slayer în 2019. Pe LP apare ark Osegueda de la Death Angel la voce, Phil Demmer, ex chitarist Machine Head (dar și chitarist Vio-Lence), basistul Hellyeah Kyle Sanders și fostul coleg de la Slayer, toboșarul Paul Bostaph.

Albumul a fost produs de Josh Wilbur, cunoscut pentru lucrul la materiale Korn, Lamb of God, Avenged Sevenfold și Bad Religion. Grosul discului a fost înregistrat la Henson Studios in Los Angeles.

Iată tracklist-ul acestui album:

1. Diablo
2. Where I Reign
3. Residue
4. Idle Hands
5. Trophies Of The Tyrant
6. Crucifixation
7. Tension
8. Everything I Hate About You
9. Toxic
10. Two Fists
11. Rage
12. Shrapnel
13. From Hell I Rise

King a spus următoarele despre proiect:

Chiar și cu un album gata, am în continuare atât de multe piese care trebuie finalizate. Asta știu eu să fac: numărul 1 fiind muzica și numărul 2 fiind metal. A fost o parte a vieții mele timp de 40 de ani și nu sunt nici pe departe gata.

King și-a numit materialul o "extensie" a albumelor Slayer. A spus și că 80% din ce vom auzi s-ar fi regăsit cu ușurință pe un album al legendari trupei. Grupul și-a început cariera în 1981 și a făcut parte din Big Four, cele 4 nume mari din thrash, alături de Metallica, Megadeth și Anthrax.

Citește în continuare