Noua melodie a fost creată din dorința de a prezenta o piesă de dragoste, cu aer de romanță tuturor iubitorilor de muzică, o "romanță modernă" cum a numit-o chiar Keo.
"A fost o mare plăcere să colaborez cu Adela la <<Fără tine>>. Nici nu m-aș fi putut gândi la altcineva, Adela are o voce caldă și o personalitate minunată... chiar a fost potrivirea perfectă", a declarat Keo.
Piesa este scrisă și compusă de Keo, ca un duet, iar Adela Popescu o completează perfect cu vocea ei recognoscibilă. Producția piesei este realizată Keo, Christian Eberhard și Bogdan Mureșan.
"Mi-a plăcut din prima clipa piesa și îi mulțumesc lui Keo ca a făcut ca toate acestea să se întâmple. Sunt convinsă că această colaborare va continua!", a spus Adela Popescu.
Keo a debutat în 2005 cu piesa "Azi vii, mâine pleci", care a ajuns numărul 1 în MTV Top 20 în numai 3 săptămâni, şi s-a menţinut în Romanian Top 100 pentru şapte luni, iar în același an, a lansat și albumul de debut "Fără Aripi".
De-a lungul timpului, Keo a lucrat ca producător și compozitor cu artiști precum Proconsul, Andreea Bălan, Alexandra Ungureanu, Gabriel Cotabiță, Cătălin Josan, Massari, Anna Lesko, Andra Gogan și mulți alții.
Adela Popescu s-a făcut cunoscută publicului larg prin prezența sa în primele telenovele românești "Numai iubirea", "Lacrimi de iubire", "Iubire ca-n filme" și multe altele. În ceea ce privește cariera muzicală, prima sa piesă a fost un cover al "No me enseñaste", iar în 2005, în timpul filmărilor la telenovela "Lacrimi de iubire", a înregistrat și primul său album cu același nume.
Adela și-a continuat cariera în televiziune ca prezentator TV în cadrul emisiunii "Vorbește Lumea" și "Sunt celebru, scoate-mă de aici".
Muzică nouă
VIDEO: "Nunta" trupei Phoenix are o versiune modernă, cântată de Keo, Țăndărică și Alina Crișan
Keo, Ovidiu Lipan Țăndărică și Alina Crișan îndrăznesc să pășească pe un pământ sacru, al moștenirii muzicale lăsate de trupa Phoenix. "Nunta", una dintre cele mai apreciate piese din repertoriul trupei, a fost reinterpretată de cei trei artiști într-o manieră modernă. Nu putem afla ce ar fi crezut Nicu Covaci despre această versiune, dar credem că publicul va aprecia păstrarea esenței acestei melodii.

"Nunta" era lansată în 1972, fiind inclusă pe albumul "Cei ce ne-au dat nume", primul LP al formației Phoenix. Piesa a făcut parte din conceptul unui spectacol amplu, inspirat din ciclul anotimpurilor și din marile ritualuri ale satului românesc. Muzica a fost compusă de regretatul solist Phoenix, Nicu Covaci, iar textul îi aparține poetului Victor Cârcu.
În viziunea lui Nicu Covaci, nunta simboliza punctul culminant al vieții și al continuității comunității. Această compoziție cu motive și ritmuri inspirate din muzica tradițională a redefinit rock-ul românesc, demonstrând că folclorul poate fi integrat într-un limbaj muzical modern.
Noua versiune a acestei emblematice piese duce mai departe moștenirea lăsată de trupa Phoenix. În interpretarea lui Keo, Ovidiu Lipan Țăndărică și Alina Crișan, "Nunta" renaște încă o dată, reamintind publicului de valoarea incontestabilă a acestei compoziții. Linia melodică, esența rock și motivele tradiționale au fost păstrate, adăugându-se o producție modernă. Interpretarea vocală oferită de Keo și Alina Crișan (vocalista Direcția 5) amplifică forța piesei, Ovidiu Lipan Țăndărică fiind elementul cheie, care ține împreună întregul ansamblu.
Orchestrația acestei versiuni a fost realizată de Keo. Mixul și masterul sunt semnate de Christian Eberhard, iar regizorul videoclipului este Mihai Laz.
VIDEO: Keo, Țăndărică și Alina Crișan - "Nunta"
Cu un stil pop-rock modern, Keo și-a consolidat statutul în industria muzicală românească. Piesele lui au adunat milioane de stream-uri, iar colaborarea cu Alexandra Ungureanu la "Cel mai frumos cadou" a devenit un adevărat fenomen online.
Ovidiu Lipan Țăndărică a dus muzica sa în spectacole internaționale din Europa, America de Nord și America Latină. În 2003, la împlinirea vârstei de 50 de ani, Ministerul Culturii i-a oferit artistului Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate. A fondat împreună cu Mircea Baniciu şi Josef Kappl Pasărea Rock, iar în concertele susţinute are propriul său "moment de exprimare" cu solo de tobe.
Alina Crișan este fostă membră a trupei ASIA. În ultimii ani a colaborat cu Direcția 5 în calitate de vocalistă.
Muzică și film
Urmărește trailer-ul noului serial cu Tudor Chirilă, "Trafic" - VIDEO
Tudor Chirilă este un procuror de temut în lumea interlopă, dar lucrurile se complică atunci când află că fiica sa este iubita unui dealer. Trailer-ul noului serial românesc "Trafic" ne dezvăluie care sunt mizele personajelor principale, respectiv Laurențiu Crețu, jucat de Tudor, și Doru Alexe, interpretat de Dragoș Bucur.

"Cu ce-am greșit eu în viață de am ajuns în situația asta", spune Dragoș Bucur în debutul trailer-ului, dezvăluind conflictul interior al personajului pe care îl joacă. El este în serialul "Trafic" Doru Alexe, un curier cu o viață banală, care ajunge implicat într-un caz investigat de procurorul Laurențiu Crețu, jucat de Tudor Chirilă. Mizele celor două personaje principale au legătură atât cu lumea interlopă, cât și cu proprii copii. Băiatul lui Doru este dealer, iar fata procurorului Laurențiu este iubita acestui dealer. "Întrerupe orice relație cu băiatul ăla", îi spune Tudor Chirilă fiicei sale din serial, certând-o și pe soția lui, interpretată de Adela Popescu. "Tu știai că e dealer? Știai că se droghează?", o întreabă Tudor pe Adela.
Unul dintre cele mai tensionate momente din trailer este acela al dialogului dintre procurorul Laurențiu și Doru Alexe.
"Poate ar fi bine să te gândești de partea cui ești", îi spune Tudor Chirilă lui Dragoș Bucur, insinuând că acesta dorește mai mult să-și salveze fiul, decât să ajute la prinderea interlopilor.
VIDEO Trailer: "Trafic" (noul serial de la PRO TV)
Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.
"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă.
Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.
Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.
Muzică și film
Pe 13 iulie începe "TRAFIC", noul serial cu Tudor Chirilă de la PRO TV
Noul serial românesc de ficțiune "TRAFIC" va avea premiera la PRO TV pe 13 iulie. Proiectul prezintă o poveste despre crimă organizată, în care Tudor Chirilă îl interpretează pe Laurențiu Crețu, un procuror determinat să prindă o familie temută din lumea interlopă. Din distribuție fac parte și Dragoș Bucur și Adela Popescu.

"TRAFIC" va aduce pe micile ecrane o poveste care promite să captiveze publicul încă de la primul episod. Tudor Chirilă îl interpretează pe Laurențiu Crețu, un procuror al cărui scop este să prindă o familie de criminali temută în întreg Bucureștiul, în timp ce își protejează fiica adolescentă. Alături de el, Adela Popescu, Irina Ștefan, Adriana Irimescu și Ioana Brumar vor portretiza personaje feminine puternice, a căror prezență va adăuga profunzime poveștii.
Tudor Chirilă: "Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat""
Protagonist în această producție, Tudor Chirilă îl va avea alături pe Dragoș Bucur. Acesta îl interpretează pe Doru Alexe, un curier obișnuit a cărui viață se schimbă complet când fiul său ajunge implicat în periculoasa lume a crimei organizate.
"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă.
Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.
"Povestea din "TRAFIC" reflectă aspecte ale realității cotidiene, surprinzând luptele, alegerile și provocările cu care se pot confrunta oamenii în viața de zi cu zi, de la dinamica din cadrul familiei până la supraviețuirea în lumea imprevizibilă a criminalității", spune directorul de programe al PRO TV, Antonii Mangov.
Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.
Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.






















