Urmărește-ne în Social Media

Keane - Dirt

Keane a lansat o piesă emoționantă, despre neputința și inocența oamenilor prinși în zone de conflict. Formația și-a regăsit vocea, noul single "Dirt" având forța primelor piese ale trupei, ce au condus la succesul internațional.

"Dirt" este o piesă compusă înainte de pandemie, ce ar fi trebuit să intre pe albumul "Cause and Effect", din 2019. Trupa a hotărât, însă, că locul ei este pe un material distinct, ajung astfel pe EP-ul cu același nume, lansat de Record Store Day.

"Am înregistrat "Dirt" în timpul sesiunilor pentru "Cause and Effect", însă, chiar dacă a fost una dintre favoritele noastre, nu am inclus-o pe album pentru că era foarte diferită din punct de vedere tematic. Suntem foarte bucuroși să o putem lansa în sfârșit.

"Dirt" este o încercare de a ne imagina disperarea oamenilor nevinovați prinși în conflicte violente. La momentul compunerii ei, am încercat să învăț puțin despre istoria Drumului Mătăsii, iar în acest proces am înțeles nu doar cât de frumoase, cosmopolite și profund cultivate sunt orașele antice Alep și Damasc, ci și cât de mult din civilizația "occidentală", așa cum o știm, a fost moștenită din Orientul Mijlociu și Asia Centrală.

Acest videoclip incredibil al piesei a fost creat de artista siriană Yasmeen Fanari. Îi suntem extrem de recunoscători lui Yasmeen pentru că a pus în imagini experiența vieții sale trăite în Alep și Damasc, realizând astfel un videoclip minunat, cu un mesaj puternic, ce îmbracă piesa extrem de frumos", a declarat Tim Rice-Oxley, clăparul și compozitorul principal al formației.

Keane este o trupă britanică din East Sussex, formată în 1995. A devenit cunoscută la nivel internațional după apariția primului album, "Hopes and Fears". Lansat în 2004, discul a debutat pe prima poziție în topul albumelor din UK, câștigând în 2005 un Brit Award pentru "Cel mai bun material britanic".

Formația a vândut peste 10 milioane de albume în întreaga lume, ocupând poziții fruntașe în topuri cu single-uri ca "Everybody's Changing", "Somewhere Only We Know" și "Crystal Ball".

Publicat

pe

Comentarii

Concerte & turnee

Keane, Nothing But Thieves, Two Doors Cinema Club cântă la Summer Well 2024

Summer Well Festival 2024 a anunțat primul val de artiști, printre headlineri aflându-se Keane, Nothing But Thieves, Two Doors Cinema Club. Te invităm să afli ce alți cântăreți vor urca pe scenă.

Publicat

pe

Nothing But Thieves in concert la Electric Castle 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Summer Well Festival ajunge anul acesta la cea de-a 13-a ediție, programată pentru 9-11 august la Domeniul Știrbey din Buftea. Organizatorii promit o nouă experiență de neratat, marcată de activități interesante, mâncăruri și băuturi delicioase și, nu în ultimul rând, concerte electrizante. Pentru cea din urmă categorie, aceștia au dezvăluit primii artiști, astfel:

Line-up Summer Well 2024:

  • Keane
  • Nothing But Thieves
  • Two Door Cinema Club
  • Tommy Cash
  • Son Mieux
  • Teezo Touchdown
  • Grandson
  • Lucky Love
  • Joker Out
  • Joesef
  • Ari Abdul
  • Stone
  • Dwells
  • rareș
  • Lvx Machina
  • +SHE+
  • SPP Summer Extravaganza

Keane este o trupă britanică recunoscută la nivel internațional pentru metodele alternative de a crea muzică. Membrii formației adaugă un twist oricărei melodii prin folosirea sintetizatorului sau a pianului în locul chitarei - diferențiindu-se în mod clar de celelalte trupe rock. Summer Well va fi prima ocazie cu care Keane va ajunge în România, moment ce coincide cu sărbătorirea a 20 de ani de la lansarea aclamatului lor album de debut - "Hopes and fears".

Prieteni apropiați ai festivalului, Nothing But Thieves și-au propus să revină pentru încă o ediție Summer Well. De la ultima lor apariție de pe Main Stage și până acum, au mai creat o serie de materiale cu care sunt gata să surprindă publicul.

Pe scenă vor mai urca inimitabilul Tommy Cash - cunoscut pentru stilul său vizual alternativ - și pe Lucky Love - artistul care a cucerit rețelele de socializare cu piesa "Masculinity", reflectând spiritul poetic al unei întregi generații.

Prețuri bilete Summer Well 2024:

  • Abonamentele pot fi achiziționate pentru o perioadă limitată la prețul de 375 lei + taxe.
Citește în continuare