Urmărește-ne în Social Media

Katy Perry - Smile

Katy Perry a lansat videoclipul oficial al celui mai recent single, "Smile". Vizualul este unul colorat și vesel, ce îți va aduce cu siguranță zâmbetul pe buze. Te invităm să-l urmărești în articol.

Cu un ritm antrenant, care te face să dansezi, "Smile" vorbește despre importanța perseverenței, venită în urma depășirii unor clipe dificle. Toate necazurile, respingerile și lecțiile pe care le învățăm din experiențele care par, la prima vedere, neplăcute, pot avea un rezultat pozitiv.

După lansarea oficială a piesei în variantă audio, Katy Perry le-a oferit fanilor un "performance video", lansat în iulie. Acum a venit timpul pentru un videoclip oficial. Materialul este regizat de Matthew Cullen, alături de care Perry a mai colaborat pentru "Dark Horse", "California Gurls" și "Chained to the Rhythm".

Videoclipul o surprinde pe cântăreață în ținute colorate, ce îi scot în evidență burtica de gravidă. Perry dă peste un joc video, protagonista fiind "Sad Clown", varianta animată a artistei.

"Smile" este piesa care dă titlul viitorului album al cântăreței. Materialul ar fi trebuit să ajungă la public pe 14 august, însă, din cauza unor probleme de producție, lansarea a fost amânată pentru 28 august. Katy Perry a dat startul celui de-al șaselea album în mai, cu "Daisies". Piesa a venit după lansarea baladei "Never Worn White", lansată la începutul acestui an, o melodie în versurile căreia artista îi declară iubirea logodnicului ei, actorul Orlando Bloom și dezvăluie că așteaptă primul lor copil. Albumul "Smile" vine după discul "Witness",  lansat în 2017. 

Comentarii

Industria muzicala

Katy Perry lansează "The One That Got Away" (Director's Cut), cu o narațiune realizată de Stevie Nicks

La mai bine de un deceniu de la lansarea inițială, Katy Perry a dezvăluit versiunea "director's cut" pentru hitul "The One That Got Away", cu un preview narat de legendara Stevie Nicks. Detalii și video în articol.

Publicat

pe

Katy Perry în videoclipul "The One That Got Away" (Director's Cut)
Katy Perry în videoclipul "The One That Got Away" (Director's Cut) │ FOTO: captură YouTube

"The One That Got Away" a revenit recent în atenția publicului grație platformelor de socializare, iar Katy Perry a vrut să marcheze momentul cu ceva special. Înainte de lansarea oficială a variantei "director's cut", artista a publicat un preview, în care fanii au putut asculta un fragment din narațiunea făcută de Stevie Nicks:

"Trecutul e ca un pumn cu praf. Se strecoară printre degete și dispare, puțin câte puțin. Îmi doresc să-l revizitez, măcar pentru o zi. Într-o altă viață aș face lucrurile altfel."

"The One That Got Away" (director's cut) continuă să emoționeze și să exploreze complexitatea poveștilor de dragoste și imporanța celor care nu mai sunt în viețile noastre, dar au rămas în amintiri. Această versiune prezintă o abordare mai profundă în comparație cu videoclipul original și reușește să ilustreze mai precis mesajul piesei. De exemplu, un internaut a observat cum protagoniștii clipului (Katy Perry și Diego Luna) au putut face alte alegeri înainte ca el să plece și în cele din urmă să moară într-un accident de mașină.

"El pare că a vrut ca ea să-l invite să rămână. Ea a avut de ales și a închis ușa. Asta o bântuie și acum. Asta și-ar fi dorit să fi făcut altfel: <<Într-o altă viață, te-aș fi făcut să rămâi>>".

"The One That Got Away" a fost lansată inițial în 2011, ca parte a albumului "Teenage Dream", și a fost produsă de Max Martin și Dr. Luke. Piesa a devenit una dintre cele mai apreciate din repertoriul artistei, tocmai datorită sincerității și melancoliei sale. Videoclipul oficial are la momentul redactării acestui articol peste 1 miliard de vizualizări.

Katy Perry s-a impus ca una dintre cele mai mari staruri pop ale anilor 2010, cunoscută pentru hituri catchy, estetică vibrantă și o abilitate rară de a combina umorul cu emoția. Albumul "Teenage Dream" a fost un fenomen global, egalând un record istoric prin cele cinci single-uri ajunse pe locul 1 în Billboard Hot 100. Cel mai nou disc lansat de artistă este "143" (2024), care, din păcate, s-a confruntat cu recenzii și vânzări slabe în comparație cu proiectele sale anterioare.

Katy Perry - The One That Got Away (Director's Cut)

Katy Perry - The One That Got Away (Official Music Video)

Citește în continuare