Urmărește-ne în Social Media

Karmen x Andrei Bănuță - Ring Ding Ding

"Ring Ding Ding", interpretată de Karmen și Andrei Bănuță, este o piesă electrizantă despre puterea de a lăsa în urmă relațiile toxice, pentru binele propriu. Urmărește videoclipul muzical.

"Ring Ding Ding" vorbește despre acel gen de relații în care încrederea și iubirea nu au primat niciodată, ci mai degrabă egoismul și superficialitatea. Melodia pune accentul pe momentul conștientizării lipsei de reciprocitate, celebrând alegerea de a te lăsa dus de val pentru a trece peste dezamăgirea cauzată de legătura ce tocmai a eșuat.

Protagoniștii videoclipului sunt Karmen și Andrei Bănuță, iar regizoarea Isabella Szanto a transpus încărcătura emoțională a versurilor într-o poveste vizuală plină de intensitate, ce pare că te poartă într-un clip R&B autentic.

"<<Ring Ding Ding>> e de acum a voastră și abia aștept să văd cât de mult vă bucurați de ea! Sper din toată inima că vă va captiva la fel de mult ca pe mine și Andrei, cu care cred că am făcut o echipă excelentă. Nu uitați și de videoclip, enjoy!", a spus Karmen.

Andrei Bănuță a adăugat:

"Sunt tare bucuros că piesa ajunge astăzi la oameni, pentru că mi-am dorit mult ca ea să se lanseze. Sper să le placă și ascultătorilor la fel de tare cum mi-a plăcut mie și să le dea același vibe care mi-a rămas întipărit în minte încă din momentul în care am ascultat-o pentru prima dată."

Karmen este o cântăreață de muzică pop și R&B, care reușește să îmbine pasiunea pentru artă în diverse forme: muzică, actorie, dans și chiar și flaut. Primul ei single, "Domino", lansat în 2015, a fost primit cu entuziasm de public, acumulând mai mult de 24 de milioane de vizualizări pe YouTube. De atunci, Karmen a continuat să cucerească inimile ascultătorilor cu hituri precum "You Got It", "Shake It", "Minte-mă" și "Viciul Meu", în colaborare cu Achi.

Andrei Bănuță este unul dintre cei mai apreciați artiști ai generației sale, fiecare cântec lansat consolidându-i locul în topul preferințelor ascultătorilor. Și-a descoperit dragostea pentru muzică încă din copilărie, a participat la cursuri de canto și concursuri, iar experiențele personale, precum și colaborarea cu Mattman Music au contribuit la conturarea personalității sale muzicale, transpusă în creațiile lui prin elemente R&B și soul, îmbinate cu accente pop.

În 2023, colaborarea de succes cu Andra pentru piesa "Nu m-am gândit la despărțire" a stat timp de 19 săptămâni în Top 10 Media Forest, ajungând chiar pe locul #1. Recent, Andrei a colaborat cu DOMINO, lansând "Afară plouă", care este prezentă de 8 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese la radio, atingând poziția #6. Pe lângă cariera muzicală, Andrei joacă în serialul "Groapa".

Comentarii