Urmărește-ne în Social Media

Justin Timberlake ne-a tot “avertizat” pe conturile lui de social media că se întoarce pe scena muzicală. Artistul a lansat prima piesă extrasă de pe viitorul album “Man of the woods” – “Filthy”. Piesa ne arată că Timberlake s-a transformat cu siguranță ca artist, fiind pregătit să experimenteze diferite genuri muzicale.

Având ritmuri electro și funk și un videoclip cu adevărat futuristic, acțiunea are loc în 2028 și ni-l prezintă pe artist alături de un robot pe scenă, care reușește să îi imite mișcările. Justin Timberlake a lucrat cu producătorii Timbaland și Danja, iar videoclipul este regizat de Mark Romanek.

Modul în care artistul este primit de public ne duce cu gândul la prezentările Apple ale lui Steve Jobs. După ce arată robotul audienței, Timberlake se retrage în backstage de unde urmărește activitatea acestuia.

“Melodia asta ar trebui ascultată cu volumul la maxim.” a spus artistul pe pagina lui oficială de Facebook.

"Man of the Woods" va fi lansat pe 2 februarie și este primul material discografic al artistului din ultimii cinci ani. Recent, au fost confirmate și colaborările pe care acesta le va avea cu nume precum Timbaland, Alicia Keys sau cântărețul de muzică country Chris Stapleton.

Comentarii