Urmărește-ne în Social Media

Jurjak - Un tip norocos

Jurjak lansează piesa "Un tip norocos", extrasă de pe următorul album - "Hoții de vise". Melodia beneficiază de un videoclip pe care îl găsești în articol.

Muzica și producția sunt realizate de Jurjak, iar versurile sunt adaptate după Tudor Arghezi. Simplu și concis, o parabola inspirată din actualitate, "Un tip norocos" poate fi oricare dintre noi, în orice context. Norocul este inconsecvent, dar aduce cu sine fericire, reușite, bunăstare.

"Cred că piesa caracterizează starea noastră actuală și toți avem nevoie de puțin noroc... să fim sănătoși să ne vedem de viață", a declarat Jurjak. 

Videoclipul este regizat tot de Jurjak și îl aduce în prim plan pe actorul Adrian Ciobanu, cunoscut pentru rolurile din filme precum "Nuntă mută", "Maria, Regina României", "Funeralii fericite", dar și multe alte proiecte.

Tot despre noroc ne-a vorbit Jurjak și în anterioara melodie, "Jocuri de noroc", în care puncta că norocul ți-l poți face singur sau, pur și simplu, dă peste tine. Melodia "Un tip norocos" va fi inclusă pe cel de-al treilea material discografic, pe care Jurjak îl va lansa în curând, și de pe care a extras până în prezent piesele "Inima de piatră", "Timpul" și "Jocuri de noroc".

Primul album lansat de Jurjak se numește "Lemon Blues" și a apărut în 2016. În octombrie 2018, Jurjak a lansat cel de-al doilea album oficial "Blues Berry"; un album cu influențe blues, electro, rock și folk, pe care se regăsește și piesa "Imnul Minerilor", nominalizată la premiile Gopo pentru soundtrack-ul filmului "Planeta Petrila". Cel de-al treilea material semnat de Jurjak se va numi "Hoții de vise".

Comentarii

Concerte & turnee

Deliric x Silent Strike, Coma, Jurjak urcă pe scena principală Rocanotherworld 2024

Organizatorii Rocanotherworld au anunțat și mai mulți artiști care vor transforma mainstage-ul festivalului într-o experiență de neuitat. Totodată, lor li se alătură și primele nume care vor încinge spiritele pentru Electro Stage, grație unui mix de diversitate și pasiune.

Publicat

pe

Deliric / Jurjak / Coma
Deliric / Jurjak / Coma │ FOTO: capturi YouTube

Cea de-a noua ediție a festivalului Rocanotherworld va avea loc în perioada 20-23 iunie 2024. Lineup-ului de pe Main Stage i se alătură Deliric x Silent Strike, Coma, Jurjak, Fără Zahăr și Denorm, iar primii artiști anunțați la scena de muzică electronică sunt Rosario Internullo și GALA.

Artiști scena principală Rocanotherworld 2024:

Deliric își alimentează pasiunea pentru hip-hop încă de la o vârstă fragedă, fiind fascinat de poezia și ritmurile acestui gen. Fondator Facem Records, primul label independent de hip-hop din România și membru al trupei C.T.C., acesta a devenit cunoscut pentru sinceritatea și transparența exprimate în muzică. Colaborarea sa cu Silent Strike a dat naștere unor piese de referință, precum "Ambrozie" (2011), care le-au consolidat reputația în industria muzicală.

Coma, una dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din România, urcă din nou pe scenă la Rocanotherworld 2024. S-a format la începutul anilor 2000, fiind compusă din foști membri ai trupelor Daft Allison și Ska Burger. Albumul lor de debut, "Somn", lansat în 2001, a avut un succes notabil, aducându-le nominalizarea la premiul pentru cea mai bună trupă alternativă în cadrul Galei Premiilor Industriei Muzicale Românești din 2002.

De-a lungul anilor, Coma a susținut numeroase concerte în țară și a participat la diverse festivaluri importante. În 2024, trupa s-a reunit în formula actuală, avându-i în componență pe Cătălin Chelemen (voce), Răzvan Albu (tobe), Dan Costea (voce, chitară), Sorin Petrescu (chitară bas), Răzvan Rădulescu (DJ Hefe - scratchuri, efecte, keys) și Matei Tibacu-Blendea (chitară). Trupa a avut onoarea de a deschide concerte pentru numeroase formații și artiști internaționali de renume, printre care Linkin Park, Korn, Deftones sau Iggy Pop.

Muzica lui Jurjak este o combinație de blues, electro, rock și folk, conturând un stil propriu recunoscut încă de la primele acorduri. Noile single-uri "Vorbe din popor", "Doar în zori" și "Meduza" continuă să exprime acest lucru, anticipând cel de-al patrulea album de studio. George Petroșel aka Jurjak este nu doar un muzician talentat, ci și regizor, artist vizual și licențiat în dreptul proprietății intelectuale. Rapid, a devenit unul dintre cei mai apreciați artiști alternativi din România. Până în prezent, a lansat trei albume de studio: "Lemon Blues" (2016), "Blues Berry" (2018), care include piesa "Imnul Minerilor", nominalizată la premiile Gopo pentru soundtrack-ul filmului "Planeta Petrila", și "Hoții de vise" (2022).

Fără Zahăr este o trupă ce îmbină muzica și umorul, explorând diverse genuri muzicale pe versuri comice și satirice. În cântecele lor, formația combină caracteristicile de hip-hop ("Sandu", "Lav-stori"), folk ("D'la munte", "O, cal frumos"), latino ("Stella"), punk rock ("The MF Song", "Zob da club") și metal ("Dunitru", "Diesel").

Denorm este o trupă din Chișinău care vine cu un amestec exploziv de synthwave/retrowave și cu o doză sănătoasă de metal. Muzica lor are un impact emoțional puternic, ducând ascultătorii într-o călătorie profundă prin combinarea reverberațiilor și a sunetului amplu, ce menține totuși o notă de intimitate.

Formația a luat naștere în 2018, când Jin și Spaceman (Evgeny Bereckelea și Evgeny Oleinic) au decis să oficializeze acest proiect, după o colaborare muzicală anterioară. Aceștia i-au adus în echipă pe Mark Perlov și Evgeny Berdea, iar în scurt timp au lansat primul set de piese înregistrate live. De atunci, Denorm a continuat să susțină sesiuni live, spectacole și să lanseze EP-uri.

Primele nume confirmate pentru Electro Stage

Pe scena de muzică electronică va urca anul acesta Rosario Internullo, dj-ul italian care reușește să captiveze publicul datorită stilului său inconfundabil, fapt ce l-a propulsat rapid în topul celor mai îndrăgiți DJ-i. În 2003, a compus hitul "A fost o vremea", iar în 2007, împreună cu Rhaddoo, au remixat piesa și au lansat-o sub numele "Sentimente". A devenit un succes imens și a fost interpretată de mari DJ-i precum Carola, Sven, Carl Cox, Nina Kravitz. A mixat în cluburile de top din România și Europa, fiind o prezență constantă în lineup-uri alături de renumiți DJ-i internaționali precum Joseph Capriati, Solomun, Fat Boy Slim, Tiesto și mulți alții.

Pe aceeași scena va mixa și GALA. Cu o experiență de 12 ani în industria muzicală, aduce un amestec de house old school și breakbeat în seturile sale, cu o notă de tech house și minimal, completată de ritmuri groovy. De la debutul său în 2020, a cucerit publicul din Ucraina și din țări precum Azerbaidjan, Kazahstan, Turcia, Georgia și România.

Prețuri și info bilete Rocanotherworld 2024

  • Abonamentele au fost puse în vânzare online, la prețuri cuprinse între 225 lei (+comision) și 450 lei (+comision).
  • Biletele pe zile vor fi disponibile începând cu data de 20 aprilie și vor avea prețul de 150 lei / zi până pe 15 mai, și de 200 de lei / zi de pe 16 mai până pe 23 iunie inclusiv.
  • Biletele pentru copiii până la vârsta de 12 ani sunt gratuite și sunt valabile în compania unui adult plătitor de bilet. Acestea pot fi obținute online, pe site-ul festivalului - secțiunea "Free Pass". Accesul în festival se face cu biletul gratuit și un act doveditor al vârstei până în 12 ani, respectiv carnetul de elev sau certificatul de naștere (copie sau online).
  • Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora pot beneficia de acces gratuit în cadrul festivalului prin completarea formularului din secțiunea FAQ.
Citește în continuare