""Printre rânduri" e un vis de vară, o călătorie printre amintiri care evocă dorul și distanța ca o scrisoare neterminată…Un cântec sensibil cu atmosferă de basm. Vă las aici videoclipul, enjoy!", a detaliat Jurjak.
Piesa "Printre rânduri" are muzica, versurile și producția semnate de Jurjak. Orchestrația și aranjamentul au fost realizate de Vladimir Pocorschi, iar mixul și masterul de Vlad Stoicescu și Bogdan Dragomiroiu. Protagonista din videoclipul regizat și montat de Jurjak este Francesca Rădulescu.
Muzician, regizor, artist vizual și licențiat în dreptul proprietății intelectuale, Jurjak (George Petroșel) a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați artiști de alternativ din Romania. Muzica lui Jurjak are influențe blues, electro, rock și folk - reunite sub o amprentă stilistică proprie - un trademark recognoscibil încă de la primele acorduri.






















