În "180 de grade", JUNO și Holy Molly încearcă să descifreze o poveste de dragoste încheiată, care însă a lăsat în urmă întrebări fără răspuns. Confuzia, frustrarea și durerea sunt împletite cu rămășițe ale unei afecțiuni sincere, rezultând într-o imagine reală și autentică a unei relații amoroase.
Noua colaborare a artiștilor este lansată alături de un videoclip regizat de Isabella Szanto, cu Nicu Drăgan ca DoP și Marin Cumatrenco ca asistent de producție. Realizat prin tehnica "one-shot" sau "long take", clipul a fost filmat într-un singur cadru continuu, fără tăieturi vizibile.
"<<180 de grade>> e o piesă specială pentru mine, foarte personală. O am de ceva vreme. E o lecție de răbdare și de manifestare totodată.
Eram sigur că Holy e vocea perfectă pentru refrenul ăsta și acum aproximativ un an mi-a refuzat piesa pe când i-am trimis-o cu vocea mea pe refren. Cred ca nu și-a pus toată atenția atunci când a ascultat-o și faptul că era cu vocea mea n-a lăsat-o să își dea seama cum ar suna vocea ei pe ea. Recent ne-am văzut în studio să facem alt track și la final i-am pus piesa din nou și a fost clar și pe fața ei că s-a conectat sută la sută cu ea. A tras imediat și a sunat instantaneu ca și cum a fost scris pentru ea acest refren iar la final i-am povestit că mi-a refuzat această melodie mai demult ca să mă amuz un pic", a spus JUNO.
Holy Molly a adăugat:
"<<180 de grade>> este o piesă extrem de directă, care te face să vezi clar, fără perdea, unele părți dureroase dintr-o relație. Este prima mea colaborare cu JUNO și mă bucur că a venit la momentul potrivit.
Am filmat împreună cu Isabella Szanto cel mai dificil clip din punct de vedere al mișcării, fiindcă e primul nostru videoclip one shot. Acest lucru a necesitat o coregrafie repetată timp de 4 ore, pentru ca totul să iasă perfect pe cameră, dar atât mie, cât și lui JUNO, ne plac mult provocările, mai ales cele actoricești.
<<180 de grade>> este un proiect care unește multe forțe, dar la bază cu toții au crezut în piesă. Ceea ce mă face să cred că mulți au acel om căruia ar vrea să îi spună lucrurile sincer și direct, iar <<180 de grade>> asta face, trebuie doar să îți dai voie să simți."
Artist complet, JUNO scrie, cântă, dansează și trăiește muzică. Are multiple colaborări cu artiști precum Smiley, Feli, Raluka, Nicole Cherry, Mario Fresh, MIRA și JO. Este cunoscut atât pentru single-uri precum "Rana mea", "Sufletul meu", "Cafea și tarot", "Roza", dar și pentru colaborări ca "Scumpă foc", "Toată noaptea", "Mă mai ia", "Nimeni nu ne poate despărți" sau recenta "Imuni la bine".
Holy Molly este cântăreață, compozitoare și actriță, cunoscută pentru vocea sa puternică și versurile captivante. Single-uri precum "Shot a friend", "Menage a Trois", "Back to her" și "Twinkle Twinkle" i-au adus notorietate și un public în Polonia. În România, Holy a atins #1 în topul radiourilor din România alături de piese precum "Plouă", în colaborare cu Tata Vlad, și "Totul meu", melodie alături de ADI.
În 2023, Holy Molly a lansat "Liliac", EP-ul său de debut. Materialul vorbește onest despre iubiri pierdute, anxietăți și frici.
Premii muzicale
Cine cântă la The Artist Awards 2026, pe 5 și 6 august, în NIBIRU
O nouă ediție The Artist Awards are loc pe 5 și 6 august în noua stațiune NIBIRU. Pe scenă vor urca o mare parte dintre cei mai iubiți artiști autohtoni, printre care Irina Rimes, Guess Who, The Motans, Theo Rose și Smiley.

The Artist Awards aduce cei mai iubiți artiști din România la NIBIRU Arena pentru două zile explozive de spectacole live. Pe 5 și 6 august, evenimentul adună artiștii cu hituri pe care le știi pe de rost, pentru o atmosferă de festival de neuitat pe tărâmul Mării Negre.
Lista artiștilor care vor urca pe scena de la Nibiru include nume ca Smiley, Antonia, Irina Rimes, Misha Miller, Guess Who, Theo Rose și The Motans. Momentele artistice și gala de premiere se vor desfășura în intervalul 18:00 - 23:59. Programul pe zile va fi anunțat în curând.
Cine cântă la The Artist Awards 2026
Prestații live pregătite de (de la A la Z):
- Adi
- Alessandra
- Alex Velea
- Alina Eremia
- AMI
- Andrei Bănuță
- Antonia
- Connect-R
- Cristian Porcari
- EMAA
- Florian Rus
- Guess Who
- Holy Molly
- Iraida
- Irina Rimes
- JO
- Johny Romano
- Juno
- Lazy Ed
- Mark Stam
- Minelli
- Misha Miller
- Noua Unșpe
- Radio Killer
- Raluka
- Rareș
- Smiley
- The Motans
- Theo Rose
- Vanilla
- Vescan
Despre The Artist Awards
Prima ediție The Artist Awards a avut loc în octombrie 2019 la Craiova. Cei mai iubiți artiști și influenceri au fost premiați, evenimentul bucurându-se și de momente live inedite. Pe scena din Piața Mihai Viteazu au prezentat show-uri special create pentru The Artist Awards artiști ca Antonia, Delia, INNA, Carla’s Dreams, The Motans, Shift și Spike.
Muzică nouă
Ascultă piesa "Free", interpretată de Holy Molly la primul eveniment Orchestronic
Holy Molly și-a unit forțele cu Chris Hype și echipa din spatele proiectului Orchestronic pentru "Free", un single care transformă libertatea într-un manifest muzical despre speranță, conexiune și curajul de a rămâne autentic într-o lume aflată într-o continuă schimbare.

"Free" explorează dorința universală de a fi iubiți, înțeleși și acceptați. Versurile vorbesc despre fragilitatea existenței și despre frumusețea momentelor în care oamenii aleg să se apropie unii de ceilalți, indiferent de diferențe. Muzical, "Free" îmbină elemente electronice cu influențe pop și dance, într-o producție cinematografică ce pune în valoare interpretarea expresivă a lui Holy Molly. Atmosfera piesei este completată de Chris Hype și orchestra simfonică.
Muzica, versurile și producția sunt semnate de Alexandru Turcu, Holy Molly și Chris Hype (aka Cristi Stanciu), echipa creativă care a transpus mesajul despre libertate și conexiunea umană într-o producție modernă și echilibrată.
Holy Molly, despre piesa "Free": "Este mai mult decât o piesă, este o mantră a întoarcerii la rădăcinile interacțiunilor sociale"
"Free" confirmă dorința lui Holy Molly de a explora noi direcții muzicale și tematice:
"Am început să creăm această piesă cu un singur scop în minte: să facem ceva care să se simtă magic. Indiferent de nuanțe, ne-am dorit acea scânteie care strălucește mai puternic decât orice. Nu ne-am gândit niciodată că acesta va fi rezultatul. <<Free>> reunește toate sentimentele și explodează asemenea unui soare. <<Free>> aduce oamenii împreună. <<Cu toții visăm la același lucru: să fim iubiți, să fim văzuți>>. Pentru noi, este mai mult decât o piesă, este o mantră a întoarcerii la rădăcinile interacțiunilor sociale și la principiile de bază: iubire, bunătate, sprijin. Îți spune că suntem cu toții unul. Iar cu această convingere, poate că putem fi mai buni, mai calzi, mai luminoși și mai umani unii cu alții".
Pentru Chris Hype, piesa "Free" este un omagiu adus unui sfat primit de la tatăl său:
"Tatăl meu mi-a spus odată: <<Să nu ignori niciodată copilul din tine.>> Aceste cuvinte au devenit steaua mea călăuzitoare. Această piesă este un omagiu adus acelui sfat, o reamintire de a rămâne vulnerabil, de a găsi întotdeauna motive să te bucuri de viață și de a fi profund recunoscător pentru iubirea și prietenii care fac ca această călătorie să merite să fie împărtășită. Sper să simțiți asta."
Piesa "Free" este lansată în contextul dezvoltării proiectului Orchestronic, un concept care îmbină muzica simfonică și cea electronică într-un spectacol de mari dimensiuni. Show-ul reunește o orchestră live de până la 60 de muzicieni și DJ set-uri, completate de un impresionant concept vizual cu lumini, proiecții și scenografie cinematografică. Primul eveniment Orchestronic a avut loc pe 19 iunie, la Arenele Romane din București, sub titlul "One Night Only", oferind publicului o experiență muzicală imersivă.
Holy Molly x Chris Hype x Orchestronic - Free
Muzică nouă
Proiectul Orchestronic lansează piesa "Babilon" alături de Bogdan Medvedi
Orchestronic intră în linie dreaptă către primul său show și lansează "Babilon", piesa care deschide oficial universul muzical al proiectului și oferă publicului o primă incursiune în atmosfera concertului de la Arenele Romane. Melodia este interpretată de Bogdan Medvedi și poate fi ascultată în articol.

Mai sunt doar câteva zile până la debutul evenimentului Orchestronic la Arenele Romane, moment marcat de lansarea primei piese oficiale. Concertul, programat pe 19 iunie, promite o experiență care îmbină orchestra live, muzica electronică, vocile și producția vizuală într-un format creat special pentru scenă.
Realizată împreună cu Bogdan Medvedi, "Babilon" a avut premiera la Radio ZU și punctează începutul unei direcții artistice construite la intersecția dintre muzica electronică și expresivitatea unei orchestre live. Piesa funcționează ca o introducere într-un concept gândit special pentru scenă, în care sunetul, interpretarea și componenta vizuală sunt dezvoltate ca un singur univers artistic.
Prima ediție Orchestronic promite să transforme Arenele Romane într-un spațiu construit în jurul unei experiențe cinematice complete. Publicul va descoperi un spectacol care reunește orchestră live, muzică electronică, voci live, light design, proiecții video și o atmosferă cinematografică creată pentru o singură seară. Lineup-ul evenimentului este completat de prezența unor invitați speciali precum Ana Baniciu și Holy Molly, care se alătură conceptului într-un spectacol construit în jurul emoției și impactului vizual.
Organizatorii subliniază că Orchestronic nu este nici un concert clasic și nici un DJ set convențional, ci un format hibrid în care energia electronică întâlnește dimensiunea organică a muzicii interpretate live. Experiența este concepută pentru publicul care caută mai mult decât un concert și își dorește să descopere muzica într-o formă diferită, unde fiecare detaliu contribuie la construcția unei povești.
VIDEO: Orchestronic & Bogdan Medvedi - Babilon
Prețuri bilete concert Orchestronic la Arenele Romane
- Biletele sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 119 lei și 299 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.





















