Urmărește-ne în Social Media

Julia Michaels - All Your Exes

Julia Michaels scoate la iveală latura sa răzbunătoare într-un videoclip cu tușe de thriller, filmat pentru piesa ”All Your Exes”. Artista își explorează talentul actoriceasc, intrând în pielea mai multor personaje.

"M-am distrat atâââât de mult interpretând toate aceste personaje nebunești!!! Vă mulțumesc mult pentru felul în care ați reacționat la această piesă", a declarat Julia Michaels.

Piesa "All Your Exes" este compusă de artistă împreună cu JP Saxe. Pentru videoclip, Julia a colaborat cu regizorul Blythe Thomas.

În 2019, Julia Michaels lansa EP-ul "Inner Monologue Part 2", dar și prima sa colaborare cu James Bay, pentru piesa "Peer Pressure". În versurile melodiei, cei doi ne reamintesc de importanța intimității într-o relație de iubire.

Julia Michaels compune versuri de la vârsta de 15 ani. "Issues" i-a adus succesul în cariera solo, piesa urcând pe locul 11 în topul Billboard Hot 100. A fost în top 10 în numeroase țări și i-a adus o nominalizare la premiile Grammy, la categoria "Cea mai bună piesă a anului". În România, "Issues" s-a clasat pe locul I în topul Media Forest.

Înainte de a se lansa ca artist, a compus piese pentru Fifth Harmony (All in my head), Justin Bieber (Sorry), Britney Spears (Slumber Party) și mulți alții. 12 dintre melodiile compuse de ea pentru alți artiști au intrat în Billboard Top 100, pavându-i astfel drumul spre succes.

Puteți afla mai multe detalii despre începuturile carierei Juliei Michaels din articolul nostru, publicat la rubrica JOINewArtist.

Comentarii