Urmărește-ne în Social Media

John Newman - Ole

John Newman a lansat videoclipul noului single ”Ole”. Clipul a fost filmat în Los Cabos, Mexico.

Controversata piesă ”Ole”, compusă și produsă de Calvin Harris ca urmare a încheierii relației sale cu Taylor Swift, este promovată printr-un videoclip sezonier. Filmat în Los Cabos, Mexico, clipul nu pare să facă trimitere la noul cuplu Swift - Hiddleston, dar cine dorește, este invitat să citească ”printre rânduri”: Low key (personajul interpretat de Hiddleston în filmul ”Thor”), you won’t tell none of your friends about me” (...) / But I see online that you’ve begun to be a good girl and take trips with your boyfriend (Swift și Hiddleston au fost fotografiați la Roma).”

Lăsând la o parte miezul cancanistic al piesei, ”Ole” este potrivită pentru un playlist de vară. Single-ul are un ritm dansant și o linie melodică plăcută, interpretarea lui John Newman potrivindu-se cu stilul abordat.

Anterior acestei colaborări, John Newman și Calvin Harris au înregistrat împreună piesa ”Blame”, care a debutat pe prima poziție în topul single-urilor din UK.

La 25 de ani, John Newman are deja în palmares un album și un single ce s-au plasat pe primul loc în topurile din UK. Discul „Tribute” și hitul „Love Me Again” i-au adus tânărului artist satisfacția muncii, în spatele acestor reușite ascunzându-se un spirit creativ, energic și perfecționist. A crescut cu muzica celor de la Motown și Northern Soul, trupele preferate ale mamei sale. La chitară a început să cânte de la vârsta de 14 ani, copilăria petrecându-și-o într-un mic orășel din nordul Londrei, Yorkshire Dales. Inițial nu și-a dorit o carieră în muzică, chiar și după primul contact cu chitara visându-se mai curând compozitor ori DJ, și nicidecum star pop.

Comentarii