Urmărește-ne în Social Media

John Legend - A Good Night ft. BloodPop

John Legend ne invită la o noapte de petrecere în ritm de funk în clipul piesei "A Good Night". Colaborare cu BloodPop, hitul a debutat la finalul săptămânii trecute şi include câţiva actori din seriale HBO, precum "Insecure". Puteţi urmări clipul mai jos.

În vreme ce un DJ cu căşti iluminate cu LED-uri face atmosferă, dansatorii îngheaţă şi dansează sacadat, ca nişte roboţi din "Westworld". Basul acestei piese funk ne duce în alte vremuri, în care emisiuni ca "Soul Train" erau la modă. Cei de pe ringul de dans par hipnotizaţi, mişcându-se la unison cu DJ-ul, care este chiar John Legend.

De la un dans romantic, suav se ajunge la o petrecere de tineri căsătoriţi, care îşi amintesc cum s-au cunoscut într-un club. Vocea suavă a lui Legend cântă despre momentul acela când te întâlneşti cu cineva special pe ringul de dans şi deja poţi spune că sunteţi sortiţi unul altuia. BloodPop s-a ocupat de producţia acestei piese, iar materialul vizual a fost filmat în întregime cu smartphone-uri Google Pixel 2.

Regizorul Mishka Kornai a pus la treabă telefonul produs de HTC, evident cu o sumedenie de accesorii de stabilizare. 23 de telefoane Pixel 2 au fost folosite pe parcursul a 14 ore. Printre cameo-urile celebre din clip se numără cel al lui Jay Ellis din serialul "Insecure" sau Susan Kelechi Watson din "This is Us". La scrierea versurilor pentru "A Good Night" şi-au adus aportul şi Sasha Sloan şi Raye.

John Legend a fost ocupat în ultima vreme, cu adaptarea de Paşte a lui "Jesus Christ Superstar Live in Concert" pentru NBC. Recent şi-a lansat şi propria linie de vinuri, LVE şi a promis că va lansa un album nou până în vară. Între timp se pregăteşte să devină tată pentru a doua oară, soţia sa Chrissy Teigen urmând să nască în iunie.

"A Good Night" este prima piesă a lui Legend de la "In America", lansată luna trecută şi compusă special pentru un serial numit "Underground". Ultimul LP al artistului a sosit în 2016, sub numele "Darkness and Light". De asemenea în 2017 muzicianul a cântat împreună cu Ariana Grande o versiune reinterpretată a celebrei melodii principale din filmul "Frumoasa şi Bestia", cel mai mare hit de box office din ultimul an.

Comentarii