Cu muzica și versurile scrise de către Alina Manolache alături de Șerban Cazan și Gabriel Stănoiu, "Fără tine" este însoțit de un videoclip fresh regizat de SAN, ce surprinde realitatea într-un cuplu.
""Fără tine" este una dintre piesele sufletului meu și mă bucur că în sfârșit o poate asculta toată lumea. Din primul moment în care am auzit-o, am simțit-o foarte puternic. La filmări ne-am distrat foarte tare, coregrafia am făcut-o pe loc și vreau să-i mulțumesc cu această ocazie lui Papu că a fost atât de răbdător și deschis cu mine, m-a ajutat să am încredere în mine și să dau tot. Și pentru că "Fără tine" este o piesă specială pentru mine, am ales să o lansez într-o zi specială pentru mine: 22.02.2022", povestește artista.
JO este una din cele mai iubite artiste din România, datorită prezenței și vocii sale puternice. Artista se mândrește cu un portofoliu impresionant de piese lansate care au ajuns hit, printre care "Lacrimile", "Caută-mă", "Cu un picior în rai", "Cu inima", "Până vara viitoare", "Adio" și "Iubirea mea". Anul trecut, a lansat împreună cu Juno hitul "Mă mai ia", urmat de alte piese ascultate precum "Vocea ta", "Dorul" și "Ploaie de vară".
Concerte & turnee
Forza Zu 2025 are loc pe 26 iulie - Lineup-ul și detalii despre acces
Pe 26 iulie 2025, o nouă ediție a festivalului Forza Zu va reuni pe aceeași scenă cei mai iubiți artiști din muzica pop românească. Evenimentul va avea loc pe Aeroportul "Traian Vuia" Timișoara și va fi cu intrare liberă.

Pe 26 iulie, Forza Zu 2025 aduce la Timișoara cei mai iubiți artiști din România. Ajuns la cea de-a 12-a ediție, evenimentul va marca și un moment aniversar: județul Timiș sărbătorește 106 ani de la înființare.
Forza Zu 2025 va avea loc pe platforma de vest a Aeroportului Internațional "Traian Vuia" Timișoara, iar evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiş. Intrarea la festival este liberă.
Informații despre accesul publicului la Forza Zu 2025:
- Potrivit publicației locale Vocea Timișului, accesul publicului se va face începând cu ora 15:00, iar spectacolul va începe în jurul orei 17:00.
- Organizatorii anunță măsuri speciale de siguranță și mobilizare a forțelor de ordine, în contextul numărului mare de participanți așteptați.
Lineup-ul complet Forza Zu 2025:
Artistul care va deschide evenimentul va fi The Motans. Ulterior vor urca pe scenă:
- Smiley
- Loredana
- Rareș
- Carla’s Dreams
- Theo Rose
- Andia
- Grasu XXL
- Misha Miller
- 3 Sud Est
- Connect-R
- Lidia Buble
- YNY Seby
- Trupa Pindu
- Alina Eremia
- Cabron
- Bitză
- Raluka
- Tania Turtureanu
- DJ Project X Oana Matache
- The Urs
- Jo
- Nicole Cherry
- Vunk
- Spike
- Celia
- Fly Project
- Andrei Bănuță
- Alexia
Despre Forza Zu
Fenomenul Forza ZU a luat naștere în 2011 la Brașov și a continuat în toate orașele mari ale României, cu sute de mii de participanți, făcând din acest show cea mai spectaculoasă "voce" de karaoke din România.
Cea de-a 11-a ediție a festivalului Forza ZU a avut loc pe 31 august în Baia Mare. La eveniment au participat artiști precum Smiley, Delia, Carla’s Dreams, Dan Bălan, Andia, Corina, Irina Rimes, DJ Project și AMI.






















